Cu toţii aţi întâlnit în viaţă destui oameni, mai ales femei, care trăncănesc, trăncănesc şi iar trăncănesc la nesfârşit, fără vreo reţinere, şi limba lor nu mai oboseşte: meliţă, meliţă şi iar meliţă. Tot ce spun ei e deşertăciune, lucruri care nu aduc folos nimănui. Şi Sfântul Efrem Sirul se roagă lui Dumnezeu să-l izbăvească de grăirea în deşert. El se temea să nu cadă, să nu-l piardă limba, pe când aceşti nefericiţi guralivi nu se tem de nimic.
Cu toții ați întâlnit în viață destui oameni, mai ales femei, care trăncanesc, trăncănesc și iar trăncănesc la nesfârșit, fără vreo reținere, și limba lor nu mai obosește: meliță, meliță și iar meliță. Tot ce spun ei e deșertăciune, lucruri care nu aduc folos nimănui.
Știți că adeseori oamenii îi suportă pe acești flecari: „Trăncănesc, lasă-i să trăncănească” – iar lor li se pare că sunt ascultați cu plăcere, neștiind ca în adâncul inimii oamenii se simt împovărați de ei și chiar îi urăsc. Atât de mare rău este grăirea în deșert, răul pe care ei îl produc cu flecăreala lor!
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.
“Într-una din predicile sale arhipăstorul grăia: „Voi întrebaţi: «Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă? Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: «Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?» Iar eu vă spun: «Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor». Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi în urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.
O imagine grava de o cruzime exclusivă a inimii ne-a arătat în pilda Sa despre datornic Domnul Iisus Hristos. Noi am văzut în această pildă limita extremă a necinstei omeneşti, a păcătoşeniei omeneşti.
Sfântul Proroc Isaia evidenţiază nerecunoştinţa poporului lui Israel faţă de Dumnezeu: Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu Mă pricepe (Isaia 1, 3). Vedeţi cât de aspru judecă Sfântul Proroc, prin aceste cuvinte, nerecunoştinţa poporului lui Israel? El dă drept exemplu animalele necuvântătoare, care arată ataşament faţă de stăpânul lor.
A avut loc lansarea filmului artistic “Curing Fear” (Vindecarea fricii), bazat pe istoria vieţii medicului chirurg, omului de știință și Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea.
Sfântul Ierarh Luca al Crimeii a fost un strălucit medic chirurg și om de știință, una dintre cărţile sale de medicină devenind manual de referință pentru mai multe generații de medici.
Cruci simple – nu dintr-acelea pe care le-au dus mucenicii, nu dintr-acelea pe care până la sfârşitul vieţii le-au purtat nevoitorii din pustie. Viaţa noastră – viaţa tuturor oamenilor – este amar, întristare şi pătimire.
Iubiți lumina, tindeți spre lumină, precum tot ce este bun, curat și viu tinde spre ea. Nimeni dintre voi să nu fie asemenea acelor necuvântătoare care nu iubesc lumina și trăiesc în întuneric, precum cucuvelele, liliecii și broaștele! Să ne apere pe noi Domnul de asemănarea cu acei oameni răi, care iubesc întunericul!
Domnul nostru Iisus Hristos ne vorbea: „Umblați în lumină, până când este lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul”. Până când ne luminează în această viață lumina lui Hristos, până când auziți sfintele cuvinte ale Evangheliei și ale poruncilor lui Hristos, până când v-a învrednicit Domnul să frecventați Sfânta Biserică, umblați în această lumină. Pentru că lumina aceasta se va stinge pentru voi când va veni ceasul morții, și după mormânt nu mai există pocăință, și veți primi răsplătirea pe care o meritați.
Oare nu vreţi ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreţi, ţineţi minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuieşte împreună cu noi şi caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Smeriţii sunt cei săraci cu duhul, care îşi amintesc de neajunsurile lor, care îşi tind privirea spre adâncul inimii, care îşi supraveghează neobosit mişcările, urmărind orice necurăţie pe care o văd acolo.
“Duminica dinaintea Crăciunului Sfânta Biserică o închină pomenirii Sfinţilor Părinţi, iar în duminica precedentă s-a cinstit pomenirea Sfinţilor Strămoşi. Cine sunt strămoşii şi părinţii noştri şi de ce se săvârşeşte atât de solemn pomenirea lor mai înainte de sărbătoarea Naşterii lui Hristos? Strămoşii sunt drepţii Vechiului Testament şi, întâi de toate, Sfinţii Proroci.
De ce este atât de importantă pentru noi pomenirea acestora?
Nu puţini sunt între noi cei care se cred evlavioşi, dar nu îşi înfrânează limba; nu puţini sunt cei care după ce se întorc de la biserică, unde au ascultat cuvintele lui Hristos şi chiar s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Lui, varsă cuvinte rele şi veninoase peste aproapele lor.
În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.
Veniți acum, cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, și vom face negoț, și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine: că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea”, și acum vă lăudați în trufia voastră: orice laudă de acest fel este rea. (Iacov 4, 13-16)
Toți suntem astfel. Toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp.
Printre oamenii care trăiesc în jurul nostru există oameni care nu cred în Dumnezeu și totuși fac fapte bune. Adeseori aud următoarea întrebare:
– Aceasta nu este suficient? Acești oameni nu se vor mântui pentru faptele lor bune?
Și trebuie neapărat să le dau răspunsul:
– Nu! Nu se vor mântui numai cu faptele bune.
– Și de ce nu se vor mântui?
“În vremea aceea S-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: tânărule, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat în sus şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” (Luca VII, 11-16).