În anul 1947, responsabilul cu treburi religioase din Crimeea, Eznatov, a început să-l torpileze şi să îi întindă piedici. Odată, la un congres, l-a întrebat pe arhiepiscop:
„Aţi văzut vreodată mintea?”
Sf. Luca al Crimeei
Domnul pe toţi îi iubeşte şi pe toţi doreşte să-i mântuiască, dar foarte mulţi nu doresc să se mântuiască
In Apostolul de astăzi, Sfântul Apostol Pavel rezolvă o problemă grea, pe care poate că şi voi v-aţi pus-o: de ce unii oameni sunt sortiţi încă de la naştere vieţii veşnice şi fericirii veşnice, pe când alţii se nasc şi trăiesc în condiţii deloc favorabile mântuirii, de parcă ar fi lepădaţi de Dumnezeu încă de la naştere. El citează cuvintele lui Dumnezeu către marele proroc Moisi: „Voi milui pe cine voi milui şi Mă voi îndura de cine Mă voi îndura” (Rom. 9,15).
Prin smerita Sa intrare în Ierusalim s-a arătat slava cea dumnezeiască
„Litera omoară, iar duhul dă viaţă”.
Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.
Crucile sunt felurite, căci pentru fiecare Dumnezeu a pregătit o cruce aparte
Dar ce înseamnă a-ți lua crucea – întrucât Domnul spune că fiecare dintre noi este dator să își ia crucea? Ce cruci avem noi? Crucile sunt felurite, căci pentru fiecare Dumnezeu a pregătit o cruce aparte. Este foarte important să înțelegem care este crucea noastră. Este foarte important să luăm anume crucea pusă înaintea noastră de Dumnezeu.
Care este însemnătatea postului?
Care este însemnătatea postului? Încă din Vechiul Testament, în cartea prorocului Iona citim că Domnul Dumnezeu a osândit la nimicire străvechiul, uriaşul şi vestitul oraş Ninive – dar înainte de înfăptuirea osândei l-a trimis acolo pe prorocul Iona ca s-o vestească locuitorilor Ninivei şi să îi cheme la pocăinţă.
Postim pentru Domnul, întru slava lui Dumnezeu
Cât de bine numesc sfintele cântări postul „maică a înfrânării”! Căci, pe de o parte, nimic nu îl împinge pe om atât de mult la încălcarea întregii înţelepciuni ca îmbuibarea şi beţia, adică încălcarea postului, iar pe de alta păzirea postului ne duce la cea mai înaltă formă a întregii înţelepciuni, care e curăţia inimii.
Dumnezeu vrea de la noi bunătate și milostivire faţă de oamenii nefericiţi
Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?”. Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.
Domnul a venit „să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10)
Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?” Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.
Dumnezeu ne învață curăția și blândețea
Oare putem gândi că florile care ne mângâie privirea strălucesc de frumusețe doar ca să atragă cu culorile și mirosurile insectele pentru polenizare? Sigur că nu! Frumusețea strălucește în toată lumea, și Dumnezeu ne-o arată chiar și în cele mai gingașe, în cele mai slabe ființe. N-ați văzut ce frumusețe delicată, blândă, curată, emană petalele și corolele florilor de nu-mă-uita, de toporași, albăstrele, ghiocei și ale multor altora?
Duhul gândului smerit dăruiește-l, Doamne, mie!
Amintiți-vă că porunca despre smerenie este prima poruncă a Fericirilor – iar de vreme ce este prima este și cea mai însemnată. Ați auzit vreodată cuvântul vestit de Dumnezeu prin Proorocul Isaia: Așa zice Domnul, a Cărui locuință este veșnică și al Cărui nume este sfânt: „Sălășluiesc într-un loc înalt și sfânt și sunt cu cei smeriți și înfrânți, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit și să îmbărbătez pe cei cu inima frântă” (Is. 57,15)?
Lupta cu sine este cea mai grea luptă de pe pământ
Lupta cu sine, cu propria păcătoşenie, este cea mai grea luptă de pe pământ. Dacă nu ducem această luptă sau o ducem fără vlagă şi credinţă, poticnindu-ne la tot pasul, păcatele noastre ne vor însoţi în viaţa de după moarte, de dincolo de mormânt – şi acolo vor fi supuse îndată aşa-numitei judecăţi particulare, prin care trece orice răposat. Ce înseamnă această judecată particulară?
Deși ne este foarte greu să acceptăm suferința rupe și desface egoismul din noi
„Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m-ai desfătat!” (Psalmul 4, 1). Iarna, din pricina gerului năprasnic, trunchiul copacului crapă pe dinăuntru, iar în nopțile geroase, aceste rupturi pricinuite de ger scot sunete destul de nefirești. Deși ar părea că gerul îl vatămă, el nu face altceva decât să-I despice și să-l desfacă pe dinăuntru, pentru a forma crăpături care primăvara sunt plinite cu noi fibre, pline de sevă, prin care copacii se umplu iarăși de viață și se dezvoltă, aducând rod de frumusețe.
Temeţi-vă să nu ajungă careva dintre voi vas al mâniei
În Apostolul de astăzi, Sfântul Apostol Pavel rezolvă o problemă grea, pe care poate că şi voi v-aţi pus-o: de ce unii oameni sunt sortiţi încă de la naştere vieţii veşnice şi fericirii veşnice, pe când alţii se nasc şi trăiesc în condiţii deloc favorabile mântuirii, de parcă ar fi lepădaţi de Dumnezeu încă de la naştere. El citează cuvintele lui Dumnezeu către marele proroc Moisi: „Voi milui pe cine voi milui şi Mă voi îndura de cine Mă voi îndura” (Rom. 9,15).
Copiii învață de la părinți binele sau răul, pentru toată viața
„Iisus a răspuns: Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu primească însutit – acum în vremea aceasta de prigoniri – case și frați și surori și mame și copii și țarine; iar în viața ce va să vină, viața veșnică” (Marcu 10, 29-30).
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi…
Făţărnicia este o însuşire rea, pe care o au foarte mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care nu se arată pe sine aşa cum este în realitate. Făţarnic este cel care poartă masca evlaviei, pe când în realitate nu are deloc evlavie. Făţarnic este cel care arată iubire şi devotament aproapelui său, îi spune vorbe frumoase şi îl linguşeşte, pe când în inima lui ascunde ură şi urzeşte intrigi împotriva aceluia. Făţarnic este cel care încearcă să ascundă de ceilalţi mişcările viclene ale sufletului său şi gândurile lui urâte, care atunci când vorbeşte cu ceilalţi arată că-i iubeşte, că are inimă curată şi nu ascunde nimic rău în el.
Domnului îi plac nu cei încrezuți și mândri, ci oamenii smeriți, care se pocăiesc…
Istoria mântuirii ne arată că dacă păcătosul se pătrunde de dorința aflării lui Dumnezeu și de cea a dobândirii înnoirii duhovnicești, mila dumnezeiască îi împlinește în dar amândouă dorințele: însă cum trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, și ce este de trebuință pentru înnoirea duhovnicească? La această întrebare ne răspunde mai amănunțit pilda despre vameș și fariseu. Ea a fost rostită pentru „cei ce se nădăjduiau întru sine cum că sunt drepți și defăimau pe ceilalți”.
„De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?”
Există patima slavei deşarte, a dorinţei nesăturate de slavă, de laudă şi încuviinţare din partea oamenilor. De această patimă suferim cu toţii: tuturor ne place să fim lăudaţi, toţi năzuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie să năzuim spre ea? Cât face slava de la oameni? De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?