Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.
Sfânta Scriptură ne învaţă limpede şi dă mărturie de necontestat că dumnezeieştile puteri cereşti comunică neîncetat cu lumea oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne descoperă care sunt numele celor şapte sfinţi arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti. Ele sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, şi Varahiil, cărora, uneori, li se adaugă şi numele lui Ieremiil.
Fiecare zi de suferință, necaz și umilire vă va aducea veacuri și veacuri de fericire, fiindcă voi veți fi răsplătiți cu cetățenia îngerească în Împărăția Sa. Cel ce I se aseamănă lui Iisus în suferință, I se va arăta Lui și în slavă. Rănile și lacrimile voastre, acum ascunse, vor fi luminate de un soare ce nu apune niciodată. Înfrângerile voastre iluzorii pentru binele Sfintei Sale Evanghelii se vor preschimba în biruință triumfătoare ce nu va fi vestită de oameni, ci de îngerii lui Dumnezeu prin răsunetul trâmbițelor.
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1:7).
Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
Ai auzit de fericitul Avacum diaconul? Când turcii îl duceau prin Belgrad ferecat în lanţuri ca să-l tragă în ţeapă, acest bosniac viteaz cânta: “Sârbul este al lui Hristos, se bucură de moarte!” Cuvintele acestea sună cu totul în duhul apostolului Pavel, care le scrie filipenilor: Dorinţă am a mă slobozi şi împreună cu Hristos a fi, iar a rămânea în trup mai de folos este pentru voi (1, 23). Apostolul nici nu vorbeşte de moarte, ci doar de trecere din această viaţă în cealaltă. Şi se bucură mai mult de cealaltă viaţă decât de aceasta.
Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine. El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru.
Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii. Fiecare rugăciune adevărată este o luptă pentru viaţă şi o recunoaştere a vieţii.
Învaţă un lucru de la un copil mic: când un copilaş este lovit de cineva în prezenţa părinţilor săi, el nu răspunde acelei lovituri printr-o altă lovitură, ci priveşte la părinţi şi plânge. El ştie că părinţii îl vor apăra. Cum de tu nu ştii ceea ce ştie un copilaş?
Trebuie să te osteneşti şi să fii osârduitor, nu să îţi faci griji. Osteneşte-te şi fii osârduitor pentru adevărul şi sfinţenia lui Dumnezeu, şi aruncă grija ta spre Domnul. El vrea de la noi ceea ce este în puterea noastră, nu ceea ce este doar într-a Lui. Mântuitorul a zis: „Cine dintre voi poate, îngrijorându-se, să adauge staturii sale un cot?” Aşadar, cu deplină încredere în Făcătorul nostru să săvârşim lucrarea dată nouă şi să nu ne îngrijim de tot ce va veni şi de tot ce poate veni.
Fiecare creştin în singurătate şi în ascuns varsă din inima lui, precum fumul de tămâie, rugăciunea de mulţumire către Domnul său. Lucrând astfel, împlinim porunca lui Hristos care glăsuieşte: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, şi încuind uşa ta, roagă-Te Tatălui tău celui întru ascuns şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns va răsplăti ţie la arătare (Matei 6, 6). Aşadar să ne rugăm şi în taină, să ne rugăm şi cu toţi de faţă.
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”
Hristos n-a făcut niciodată vreo observaţie asupra trupului vreunui om.
El nu a spus lui Zaheu: cât eşti de mic! Nici lui Iuda: cât eşti de urât! Nici slăbănogului: cât eşti de slab! Nici celui lepros: miroşi urât! Ci a comunicat neîntrerupt cu realitatea din oameni, în aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca şi ridica sufletele.
Acest praznic dovedește marea slavă cu care Sfânta Maică a lui Dumnezeu este încununată în acea lume. În această zi ea s-a arătat în mare slavă și oamenii au văzut și s-au bucurat. Iar când s-a arătat oamenilor, pe brațele ei larg deschise a ținut un acoperământ de aur, ca să arate tuturor cum ea ocrotește pe oameni și îi acoperă de tot răul.
Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre cât de zadarnice sunt toate strădaniile omeneşti fără ajutorul lui Dumnezeu. Pe când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-şi arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulţime de peşte încât li se rupeau plasele. Iată: În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret; a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
Un monah odată a mers la Sfîntul Arsenie şi i-a mărturisit că el la citirea Sfintelor Scripturi niciodată nu simte puterea cuvintelor citite, şi nici o dulceaţă în inimă.