– Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu!
Sf. Paisie Aghioritul
Mărturisirea credinței ‒ neprețuită, asemenea vieții
Astăzi cei mai mulţi vor ca alţii să scoată şarpele din gaură. În regulă, nu-l scot ei, dar cel puţin să spună; „Luaţi aminte! S-ar putea să fie vreun şarpe acolo”, încât celălalt să-şi facă probleme. Dar nici aceasta nu fac. Dacă am fi fost noi în vremea Mucenicilor, cu raţionalismul pe care îl avem, am fi spus: „De Dumnezeu mă lepăd numai la exterior, nu-L lepăd din lăuntrul meu, pentru că în felul acesta îmi vor da cutare funcţie şi voi ajuta şi vreun sărac”.
Sfinţii n-au jignit niciodată pe vreun om păcătos înaintea lumii…
Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât.
Pe de-o parte spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, iar pe de alta „Lasă-mă în pace!”
Gheronda, mi-ați spus că trebuie să-mi încarc bateria cu cele duhovnicești. Cum se face aceasta?
Să cultivi noblețea duhovnicească, mărinimia, ca să fugă cât colo interesul personal. Interesul personal împiedică rugăciunea, pentru că-l desparte pe om de Dumnezeu; creează o izolare. Știi ce înseamnă izolare? Este ca și cum ți-ar spune Dumnezeu: „Nu te înțeleg, copilașul meu!”.
Cât de repede uită omul şi se pierde cu belşugul!
Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădejdea lor în Dumnezeu.
N-am conștientizat că diavolul s-a pus cu tot dinadinsul să distrugă făpturile lui Dumnezeu…
Mare majoritate a lumii epocii noastre este intruită lumește și aleargă cu o viteză lumească mare. Dar fiindcă îi lipsește frica de Dumnezeu – începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipsește frâna, iar cu viteza, fără frână, sfârșește în prăpastie.
Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli, oamenii nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu…
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei.
Părinte Paisie, nu ştiţi cumva vreun medicament?
– Părinte, omul acesta are tensiune. Nu ştiţi cumva vreun medicament?
-Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea bucuros şi cu evlavie, primind tratamentul Stareţului asupra capului său).
Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui
Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încredințează pe sine lui Dumnezeu până la moarte, iar atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuiește.
Gândurile omului arată starea lui duhovnicească
Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?
Toți ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.
Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare, iar altul nenorocire?
Rugăciune pentru nevoinţa noastră duhovnicească
– Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Cum ceri să-L iubeşti pe Dumnezeu, de vreme ce nu te-ai curăţat de patimi?”. Este cumva obrăznicie ca cineva să nu se fi curăţat de patimi şi să dorească să-L iubească pe Dumnezeu?
– Nu. De ce să fie obrăznicie? Se nevoieşte cineva să se cureţe de patimi şi în acelaşi timp vrea şi să-L iubească pe Dumnezeu.
Dacă plec, este ca si cum aş lăsa armele în vreme de război, ca şi cum aş părăsi prima linie, ca şi cum aş da înapoi
Deşi Cuviosul ardea de dorinţa de a pleca departe, într-un loc necunoscut, şi să trăiască iarăşi „fie şi numai o zi sinaitică”, pe măsură ce trecea timpul, înţelegea că acest lucru era deja cu neputinţă de împlinit. In 1988, a spus: „Acum, când programul mi-l face lumea, este greu să mă ascund şi mă simt cu mâinile legate. Trebuia să mă fi ocupat de această problemă mai devreme. Să fi mers la Sfintele Locuri fără rasă, doar cu un sac în loc de dulamă şi cu un fes.
Trei însușiri teologice ale Sfântului Paisie Aghioritul
Nu este cu putință ca într-un text atât scurt să fie consemnate toate însușirile teologice care defineau personalitatea lui sfințită. Îndeobște pot să spun că Cuviosul Paisie era un om îndumnezeit, adică se afla pe calea către îndumnezeirea după har, trăind în Biserică prin Sfintele Taine și nevoință.
„Sunteţi cumva Stareţul Paisie?”
„Uneori, când cineva nu înţelege cu binele, Dumnezeu îngăduie să treacă printr-o încercare, ca să-şi revină. Dacă n-ar exista o durere, o boală cât de mică, atunci oamenii ar ajunge ca fiarele şi nu s-ar mai apropia de Dumnezeu“ spunea iubitul nostru Sfânt Paisie Aghioritul.
Îndepărtarea de Dumnezeu – principala sursă a nefericirii
Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, pentru că altfel am fi avut patimi ascunse şi pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Căci dacă le-ar trece cu vederea pe acestea şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, am crea şi acolo probleme. De aceea îngăduie aici ispitele, ca să ne cureţe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările şi plânsetele şi astfel să fim nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu şi să ne aflăm mântuirea.
Care-ţi este necazul, prietene?
Într-o zi, un om deznădăjduit care rătăcea pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul lui natal a întâlnit un cioban care păştea oile. Ciobanul l-a văzut tulburat lăuntric, aşa că l-a întrebat:
Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita
Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmă uşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii.