Dacă celălalt este într-o stare sufletească rea, iar eu mă aflu într-una bună, îl pot influența?
Dar dacă vrăjmașul prezintă lucrurile astfel? De unde știi tu că te afli într-o stare mai bună? Atunci când cred că sunt mai bun decât celălalt și mă doare și mă întristez pentru el, trebuie mai degrabă să mă întristez pentru mine și nu pentru acela.
Să știți că numai patimile și păcatele sunt ale noastre. Orice bine pe care îl facem este de la Dumnezeu și orice neghiobie pe care o facem este a noastră. Fie și pentru puțin să ne părăsească harul lui Dumnezeu, și nu mai putem face nimic. Precum în viața fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puțin timp oxigenul, îndată murim, tot astfel și în viața duhovnicească, dacă se retrage pentru puțin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut.
Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru.
– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.
Omul simplu este fără răutate şi fără viclenie. El transformă în bine şi răul şi urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalţi. Nu este prost, dar consideră că aşa cum gândeşte el, tot astfel gândesc şi ceilalţi.
Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul își ia greșeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulți copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru și aceasta se face pricină ca și copiii mei să facă neorânduieli”.
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei.
Oamenii îndepărtaţi de Dumnezeu sunt mereu nemângâiaţi şi de două ori chinuiţi. Cel ce nu crede în Dumnezeu şi în viaţa viitoare, pe lângă faptul că rămâne nemângâiat, îşi osândeşte şi sufletul său veşnic.
Oamenii curajoşi nu se tem niciodată de moarte, de aceea se şi nevoiesc cu mărime de suflet şi lepădare de sine. Şi deoarece îşi pun înaintea lor moartea şi se gândesc la ea zilnic, se pregătesc mai bine duhovniceşte şi se nevoiesc cu mai mult curaj. Astfel biruiesc deşertăciunea şi trăiesc încă de aici în veşnicie cu bucurie paradisiacă.
Omul dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel „Fără Mine nu puteţi face nimic” pe care l-a spus Hristos. Adică să se deznădăjduiască de sine în înţelesul cel bun şi să creadă în puterea lui Dumnezeu. Atunci când cineva se deznădăjduieşte de sine în înţelesul cel bun, atunci Îl află pe Dumnezeu. „Toată nădejdea mea spre Tine o pun”.
Eu, atunci când Îl rog pe Dumnezeu pentru diferite cazuri, spun: „Dumnezeul meu, ajutorul Tău să fie simţit, astfel ca oamenii să se folosească şi duhovniceşte. Dacă nu va fi simţit, să nu ne ajuţi”. Mulţi nici nu înţeleg de ce furtuni ne scapă Dumnezeu şi nici nu se gândesc la aceasta ca să-L slăvească pe Dumnezeu.
Mult mă rănesc când văd monahi care acționează omeneşte, iar nu cu rugăciunea, spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate ajuta toată lumea. Nu este trebuinţă nici măcar să lucreze, ci ajunge numai să se roage.
Mult mă rănesc când văd monahi care actionează omeneşte, iar nu cu rugăciunea, spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate ajuta toată lumea. Nu este trebuinţă nici măcar să lucreze, ci ajunge numai să se roage.
Odinioară, mai înainte ca cineva să întreprindă ceva, dacă era om vieţuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea şi se ruga. In vremea noastră chiar şi oamenii “duhovniceşti” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gândesc. Şi mai ales acum când apar probleme serioase, aceştia fac experienţe pe lume. In toate cazurile, înainte de a acţiona, să ne întrebăm: “Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”.
Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi de aceea este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
Părinte, grija depărtează totdeauna de Dumnezeu?
Suferințele lumii sunt fără de sfârșit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de neliniște, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorțuri, unii falimentari, alții bolnavi, unii accidentați, alții drogați!