
Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul

Mulţi părinţi se ceartă în fața copiilor şi astfel le dau lecţii urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinţii, ca să-i mângâie, le fac toate hatârurile (mofturile, n. r.). Merge tatăl şi-l ia pe copil cu binişorul: „Puiu’ tatii, ce vrei să-ți cumpăr?”. Merge apoi mama să-l alinte şi ea un pic şi astfel copiii cresc mofturoşi şi pretenţioşi. Iar apoi, dacă părinţii nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceştia îi ameninţă că se vor sinucide.
Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toţi împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos.
Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
-Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?
Odată mă aflam într-o situație dificilă și de aceea am mers la Stareț ca să-i cer ajutorul. Starețul mi-a deschis îndată și m-a băgat repede înăuntru. M-a pus să stau lângă sobă și fără să se grăbească a început să-mi facă un ceai. A pus apă în ibric și și-a făcut Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!” A pus plantele în ibric, și-a făcut din nou Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!” A pus ibricul pe foc și și-a mai făcut odată Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!”. Trecuse destul timp fără să-mi spună niciun cuvânt.
Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădejdea lor în Dumnezeu.
Mult mă rănesc când văd monahi care acționează omeneşte, iar nu cu rugăciunea, spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate ajuta toată lumea. Nu este trebuinţă nici măcar să lucreze, ci ajunge numai să se roage.
Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât.
Nu are atâta importanță cât de des se împărtășește cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregătește pe sine pentru aceasta și cât de mult Îl păstrează înlăuntrul său pe Hristos după aceea.
Dacă ar fi fost să se sfințească omul, așa pur și simplu, atunci toți preoții care se împărtășesc în cursul săptămânii și în fiecare duminică ar fi deja sfinți.
Gândurile rele să le alungăm repede din mintea noastră deoarece atunci când acestea rămân ne ard…
– Gheronda, la gropniță trebuie să ardă candela?
– Cum poate dobândi smerenie cineva? Atunci când i se spune o vorbă, el să răspundă cu două? Să nu suporte să-i treacă prin faţă nici măcar o muscă?
Astăzi oamenii sunt foarte răspândiți, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi și se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două și numai după aceea mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin și abia după aceea mă gândesc să fac altceva. Pentru că dacă încep altul, fară să îl fi terminat pe primul, nu am liniște.