Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă”, spune psalmistul.
Cei care îşi dăruiesc toată dragostea lor lui Dumnezeu primesc şi ei toată dragostea lui Dumnezeu, după care El îi descoperă oamenilor.
– Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădejdea lor în Dumnezeu.
Mare majoritate a lumii epocii noastre este intruită lumește și aleargă cu o viteză lumească mare. Dar fiindcă îi lipsește frica de Dumnezeu – începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipsește frâna, iar cu viteza, fără frână, sfârșește în prăpastie.
Era în după amiaza zilei de 2 iunie 1979. Stareţul abia îşi adusese lucrurile la Coliba „Panaguda”, dar nu apucase să le pună în ordine. Se pregătea pentru Vecernie şi a întrebat pe monahul care îl ajuta care Sfânt se prăznuieşte a doua zi, dar acela nu-şi amintea. I-a răspuns că a doua zi, când va veni, îi va spune şi a plecat grăbit pentru că se înnopta.
‒ Părinte, mulţi se neliniştesc. Ce va fi cu problema aceasta, ce va fi cu cealaltă.
Cât poate, omul să se lupte să vieţuiască în aşa fel încât să se înrudească cu Dumnezeu. Întotdeauna să privească, în orice situaţie, cum să facă voia lui Dumnezeu. Când omul face voia lui Dumnezeu, atunci se înrudeşte cu Dumnezeu şi primeşte continuu ajutorul harului dumnezeiesc.
Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.
Așa este. Fiecare faptă a noastră, pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, și fiecare virtute are nevoie de discernământ. Discernământul este sarea virtuților. De aceea și Hristos ne spune în Evanghelie: „Orice jertfă va fi sărată cu sare”.
Cum le-a randuit Dumnezeu pe toate! Se topesc zapezile si se umplu izvoarele. Acum nici zapada, nici ploi. Ce se va intampla? Ce va bea lumea? Sa i se faca mila lui Dumnezeu de lume, si sa slobozeasca ploaie, pentru ca de va continua seceta, incet-incet se vor usca si frunzele copacilor si nu vom vedea nu numai maslina verde, dar nici macar frunza verde. Orice ar semana omul, daca Dumnezeu nu arunca de sus aghiazma, adica ploaie, nimic nu se face. Ploaia este aghiazma.
Să te nevoiești și să le lași pe toate în seama lui Dumnezeu, dar să te cercetezi și pe tine însuți, ca să vezi unde te afli, ce faci.
Înfăţişarea exterioară a Stareţului era cea a unui monah obişnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ 1,60 metri înălţime. Era foarte slab, din pricina ascezei de mulţi ani, având trăsăturile feţei frumoase, armonioase şi fine. Toată înfăţişarea lui inspira bunătate şi simpatie. Privirea sa era vioaie, foarte expresivă, pătrunzătoare şi scânteietoare. Mişcările lui erau însoţite de pace, siguranţă şi nobleţe. Chipul său era luminos şi plin de har.
Părintele Tihon, atunci când s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea biserică, deşi îi era absolut necesară. Nici bani nu avea ca s-o facă, ci numai o mare credinţă în Dumnezeu. Într-o zi, s-a rugat şi a pornit spre Karyes, cu credinţa că Dumnezeu îi va iconomisi banii de care avea trebuinţă ca să facă biserica.
Părinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gând să se schimbe. Nu se întorc. Ce se întâmplă cu unii ca aceştia?
Ieri seara, în timp ce mergeam la biserică pentru slujba privegherii, am văzut un tată cu un copilaş într-un cărucior pentru invalizi. M-am apropiat, l-am îmbrăţişat pe copil şi l-am sărutat. “Eşti un înger, i-am spus. Ştii asta?“. Apoi m-am adresat tatălui: “Este o mare cinste pentru tine să slujeşti un înger. Bucuraţi-vă, pentru că veţi merge amândoi în Rai”. Auzind acestea fetele amândurora au strălucit, pentru că au simţit mângâierea dumnezeiască.