Fericitul Iosif cel preafrumos, una dintre cele mai grăitoare figuri ale Vechiului Testament, a avut o înrâurire însemnată asupra imnografiei ortodoxe şi a învăţăturii patristice. Desigur, „dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine” au hotărât ca în Lunea Mare, prima zi a Săptămânii Mari, să ne aducem aminte de acest chip ales al Vechiului Testament. În Sinaxarul zilei citim: „În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos…”
„De acum să nu se mai facă din tine rod în veci. Şi îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).
Iubiţii mei fraţi,
Odată cu Duminica Floriilor, cele patruzeci de zile ale Postului Mare au luat sfârşit. Cei ce au dorit să se împace cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu semenii lor în aceste patruzeci de zile, au făcut tot ce le-a stat în puterea lor.
De mâine începe Săptămâna Mare (Ioan 12,1-18). Poporul îl slăveşte pe Hristos deoarece crede că este atotputernic, deoarece crede că poate să-i îndeplinească cererile. Poporul Îl slăveşte pe Hristos, deoarece crede că poate să-l facă atotputernic, deoarece crede că poate să-l facă să stăpânească, astfel încât să se desfăteze de cinstirile şi de slava acestei lumi.
La Utrenia din Lunea cea Mare, Biserica ne amintește de smochinul uscat, despre care se vorbește în Evanghelie (vezi Matei 21, 18-22). Hristos a rămas toată ziua intrării în Ierusalim, în slăvita Cetate. De îndată însă ce s-a înserat, a plecat. Era primejdios, căci în Cetate existau răufăcători, cu suflete nelegiute. De aceea preferă pustia. Mai bine cu animalele sălbatice, decât cu oameni răi.
Hristos a ieșit cu Ucenicii Săi în mijlocul naturii; acolo a înnoptat și acolo se ruga. Când s-a luminat de ziuă, a pornit din nou spre Ierusalim. Deși știa că va suferi Patimi și va fi răstignit, era hotărât să Se jertfească și și să-Și verse Sângele Său pentru mântuirea lumii. Să nu ni se pară ciudat aceasta.
„Stâlpări de fapte bune să aducem, fraților, lui Hristos Dumnezeu, Celui ce vine ca un om să pătimească de bunăvoie pentru noi, ca să dăruiască tuturor nepătimire, cu puterea Dumnezeirii!” (Vecernia Duminicii Floriilor)
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
A scos pe mortul rău mirositor, după a patra zi de la moarte, din mormânt şi a poruncit celui legat şi împiedicat, să umble. Şi îndată moartea a fugit de la el şi mortul s-a mişcat, izbăvit de putreziciune. Lepădând răul miros al acesteia, a ieşit scăpat de porţile morţii şi neîmpiedicat de legături. Eliberat de acoperământul feţei, care-i opera vederea, a alergat neîmpiedicat spre Cel ce l-a chemat, cunoscând glasul Stăpânului. Căci cuvântul avea putere dumnezeiască şi porunca împărătească avea puterea să desfiinţeze moartea şi să înlăture stricăciunea, fiind dovada unei puteri mai presus de raţiune. Folosirea de strigarea pătrunzătoare era străină şi neobişnuită Mântuitorului Hristos.
Însă tu ia aminte de unde are norodul înțelepciune! Căci el (poporul), văzând pe Lazăr înviat din morți, nu a ascuns minunea, ci a arătat-o tuturor, mărturisind și propovăduind adevărul. Și iarăși, auzind de mărturisire, (poporul) nu a rămas acasă din lenevire, ci în același ceas a alergat către Iisus, ca și pe Lazăr să-l vadă, dar și să îmbrățișeze pe Însuși Iisus, și cu inimă curată să-L laude și să-L cinstească pe El ca pe un Binefăcător al tuturor.
Sfinții Părinți spun: „Mai presus de lucrare este paza”. Mulți dintre noi se sârguiesc cu multă mărinimie atât la ascultare, cât și la privegherea de noapte. Într-adevăr, se ostenesc mult, în mod deosebit pentru a ajunge la umilință și la lacrimi înainte de împărtășire, dar cu toate acestea, fiindcă nu iau aminte la ei înșiși, rămân aproape în același loc sau de multe ori se întorc mai mult înapoi decât merg înainte. Și atunci unii se întreabă: „Unde greșesc?
Prin ascultarea ei, Maica Domnului ne-a deschis nouă iarăși Raiul, pe care îl închisese neascultarea Evei. Eva a rupt veriga care ne unea cu Dumnezeu și a adus în lume întristare și durere. Maica Domnului a unit iarăși veriga și a adus în lume bucuria Raiului. Ne-a unit cu Dumnezeu, de vreme ce Hristos este Dumnezeul-Om. Arhanghelul Gavriil a adus în lume vestea cea plină de bucurie, că oamenii datorită Maicii Domnului au aflat „har înaintea lui Dumnezeu”. Maica Domnului se bucură, fiindcă S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu și ne-a izbăvit de păcat. Ne bucurăm și noi, pentru că Maica Domnului ne-a scos cu „obrazul curat”. (Sf. Paisie Aghioritul)
«Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte» (Luca 2, 51)
Odată mă aflam într-o situație dificilă și de aceea am mers la Stareț ca să-i cer ajutorul. Starețul mi-a deschis îndată și m-a băgat repede înăuntru. M-a pus să stau lângă sobă și fără să se grăbească a început să-mi facă un ceai. A pus apă în ibric și și-a făcut Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!” A pus plantele în ibric, și-a făcut din nou Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!” A pus ibricul pe foc și și-a mai făcut odată Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!”. Trecuse destul timp fără să-mi spună niciun cuvânt.
Această perioadă este cea mai potrivită pentru prefacerea inimii noastre. Să se schimbe mintea idolatră în închinătoare singurului adevăratului Dumnezeu Treimic. Aceasta se înfăptuiește prin nevoință, prin credință fierbinte, prin rugăciune nevisătoare, prin post cu discernământ, cu înălțătoare smerenie, cu dragoste, cu blândețe, cu înfrânare și dreaptă credință.
Din toate părțile ne pândesc diavolii, acești vrăjmași ai sufletului nostru. Noi trebuie să ne îmbărbătăm, dacă dorim să ne luptăm cu izbândă. Dacă vom cădea în descurajare, suntem pierduți!
ÎPS Athanasie de Limassol: Ne împărtășim cu Hristos, Îl luăm înlăuntrul nostru și devenim una cu El. Nu putem exista fără această Sfântă Împărtășanie. Prin această Taină, Hristos vine în viața noastră. După cum nu poți trăi, dacă nu mănânci și nu respiri, nu poți trăi dacă nu te împărtășești…
Era un călugăr eremit, slab de înger. Iar diavolul îl învăţa bătându-şi joc de el, ca Sfintele Daruri sunt doar pâine şi vin. Într-o duminică dimineaţa, când se pregătea după rânduiala schitului, să meargă în biserică pentru sfânta Liturghie diavolul i-a zis:
Foarte mulţi oameni din societatea contemporană sunt închişi în ei înşişi. Foarte mulţi oameni din societatea contemporană, din lumea contemporană, care trăiesc în oraşe mari sau mici, şi care se distrează tot timpul împreună, se duc şi vin tot timpul împreună, tot timpul stau de vorbă, se tem continuu ca nu cumva să se afle singuri în vreo pustietate şi să facă, astfel, rău societăţii. Foarte mulţi dintre aceştia sunt de fapt singuri, sunt închişi în ei înşişi, deşi par a fi continuu lângă ceilalţi, şi lipsiţi de iubirea adevărată. Iubirea deschide poarta spre celălalt, spre semenul nostru, într-o dăruire reciprocă.