Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate.
Sarcina duhovnicului este măreaţă şi complexă. Măreaţă este şi răspunderea acestei ascultări, de a-şi însuşi moştenirea cea mare, chipul credinţei de neclintit, al nădejdii tari şi al iubirii evanghelice, ca prin acestea să doboare toate obstacolele care se ivesc în calea îndrumării fiului duhovnicesc după voia lui Dumnezeu.
Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor.
În lume a intrat graba, goana diabolică. Taina acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 12 din Apocalipsă:
„Și am auzit glas mare în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.
Cu gura se pare că-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate, dar cu fapta aţi tăia cu o neobişnuită uşurinţă, aţi îndepărta de la dumneavoastră durerea… Iar ceea ce aţi îndepărta, de fapt, sunt făgăduinţele date lui Dumnezeu.
Tragedia omului contemporan constă în faptul că el mereu se grăbește, dar se grăbește în van, fără vreun folos.
Cu energia sa, omul răstoarnă munții, zidește și dărâmă orașe întregi în termene foarte scurte. Dar dacă vom analiza minuțios energia lui și vom urmări consecințele folosirii ei, vom constata că ea nu înmulțește binele în lume.
Privind la tot ce se petrece în lume, în ţara noastră, în Biserică şi în noi înşine, am avea acum de ce să deznădăjduim, dacă făgăduinţele şi adevărurile lui Dumnezeu cele veşnice, neschimbate şi dătătoare de viaţă nu ne-ar arăta scopul vieţii – căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic Viu.
Durerile sunt crucea care arde păcatele pe care noi nu le recunoaştem a fi păcate. Şi de aceea trebuie să mulţumim milosârdiei lui Dumnezeu, trimisă nouă prin dureri. Fiecărui creştin îi revine să treacă prin focul păcatelor şi e uşor de înţeles aceasta, căci nu există om care să fi trăit şi să nu fi greşit.
Amintiţi-vă de timpul când eraţi la şcoală, când pe nesimţite aţi învăţat să citiţi şi să scrieţi; şi în viaţa duhovnicească se petrece ceva asemănător. Noi trebuie să ne ostenim şi să facem ceea ce am cugetat şi am înţeles. Ceea ce rămâne e lucrarea lui Dumnezeu; căci nu vedem cum în pământul inimii încolţeşte cuvântul vieţii aruncat acolo.
Nu încercaţi să vă vedeţi dreaptă, ci cereţi întotdeauna: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd greşelile mele şi să nu-l osândesc pe fratele meu!”.
Viaţa duhovnicească se învaţă, şi aceasta este, probabil, cea mai importantă şcoală din lume, fără de care societatea noastră ar fi pierdută. Vedeţi unde ne-a adus ateismul, renunţarea la viaţa după porunci. Nu întâmplător, la mijlocul secolului trecut, lumea noastră se afla la limita pieirii şi a catastrofei nucleare, anume în anii când ni s-a promis că în curând îl vor arăta pe ultimul „popă” la televizor.
În ceea ce ne priveşte pe noi, voia lui Dumnezeu este ca, trăind pe pământ, să ne învăţăm a-L cunoaşte, şi cu bucurie şi de bunăvoie să urmăm voii Lui, care este singura mântuitoare şi care umple viaţa de rostul cel adevărat. Omul poate să facă orice muncă, de la cea mai neînsemnată până la cea mai importantă şi să se mântuiască prin aceasta sau să se osândească.
Mulţi consideră că este foarte greu să trăiască conform credinţei şi să împlinească voia lui Dumnezeu. În realitate acest lucru este foarte uşor. Trebuie doar să fim atenţi la detalii mărunte, la „fleacuri”, şi să ne străduim să nu cădem în cele mai mici şi mai uşoare greşeli. Aceasta este calea cea mai simplă de a intra în lumea duhovnicească şi de a ne apropia de Dumnezeu.
Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.
„Cereţi şi vi se va da!” Noi ne vom ruga pentru dumneavoastră, iar dumneavoastră, dacă aveţi conştiinţa nedesăvârşirii personale, înseamnă că veţi sta cu mâna întinsă. Iar Domnul tocmai aceasta iubeşte, ca noi să stăm cu smerenie înaintea Lui, cerându-I ajutorul. Temeţi-vă, nu vă temeţi să vă temeţi! „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.”
Cuvântul lui Dumnezeu este infinit de profund. Orice analiză omenească a acestuia, chiar fără a depăşi limitele de înţelegere ale Sfintei Biserici Ortodoxe, de fiecare dată capătă atât nuanţe noi de înţelegere, cât şi sensurile nedescoperite anterior ale unui conţinut etern şi imuabil.
Este bine cunoscută şi se aplică pe larg pilda Mântuitorului despre duhul necurat care a ieşit din om.
„Când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o găsește golită, măturată şi împodobită.
Pentru ce să mă rog Ţie, ce să cer eu de la Tine? Căci Tu toate le vezi, toate le ştii.
Uită-te în sufletul meu şi dă-i ceea ce îi e de trebuinţă. Tu, care pe toate le-ai răbdat, care toate le poţi, toate le înţelegi. Tu, care L-ai învelit pe Prunc în iesle şi cu braţele Tale L-ai luat de pe Cruce, Tu singură ştii toată înălţimea bucuriei, toată greutatea durerii. Tu, care ai primit spre înfiere tot neamul omenesc, caută şi la mine cu grijă de mamă.
Mulţi oameni cred că a trăi în credinţă şi a împlini voia lui Dumnezeu este foarte greu. În realitate, însă, este foarte uşor. Ajunge numai să îţi îndrepţi atenţia asupra lucrurilor mărunte şi să te străduieşti să nu greşeşti în privinţa celor mai mici şi mai uşoare lucruri.
Acesta este cel mai simplu şi mai uşor mod de a păşi în viaţa duhovnicească şi a te apropia de Dumnezeu.