Draga mea în Domnul N.,
Am primit scrisoarea dumneavoastră. Oare care din noi se poate lua la ceartă cu Dumnezeu sau cine îndrăzneşte să-I poruncească? El nu Se sfătuieşte cu nimeni şi nu dă socoteală nimănui. Iar noi, mărginiţi fiind, nu putem să evaluăm corect ceea ce se petrece cu noi şi în jurul nostru.
Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate.
Plângem noi, oare, pentru că am întinat și întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu prin păcatele noastre? Că în fiecare zi aruncăm în noroi acest chip prin patimile lumești, prin atracția față de lume, prin necredință, mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beție și prin celelalte patimi, și prin aceasta Îl mâniem din cale-afară pe Creatorul nostru și supărăm îndelunga Lui răbdare?!
La început apare așa-numita momeală. Așa numesc ei orice gând simplu sau reprezentare a vreunui lucru sau idee care îi vine omului în minte. Momeala, ca atare, o numesc inofensivă, nemeritând nici laude, nici osândire, atâta timp cât nu provoacă în noi o atitudine sau alta față de noi.
Dragi prieteni, timpul vieţii noastre reprezintă tezaurul nostru, în care adunăm. Dar cine dintre noi se mai gândeşte la valoarea timpului? Aproape întotdeauna omul îşi îndreaptă gândurile în viitor, uitând că dispune în realitate doar de clipa prezentă, următoarea nefiind în stăpânirea lui. Irosind necugetat timpul prezent sau folosindu-l pentru păcate, noi omorâm timpul, pierdem valoarea vieţii omeneşti.
Uneori trebuie să călătoriţi împreună cu soţul, pentru ca în viaţa lui să nu existe o discordanţă izbitoare între viaţa de unul singur şi viaţa în familie. Şi să nu grăbiţi evenimentele: la cununie trebuie să se meargă cu responsabilitate şi în mod conştient, căci aceasta este o Taină care obligă la multe.
Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită Domnului şi ai păstrat aceste simţiri chiar în vremuri în care puţini sunt cei care mărturisesc pe faţă că sunt credincioşi.
În rugăciune, cel mai important este sinceritatea inimii. Nu contează câte cuvinte rostim, ci cât de mult suntem prezenți cu inima și mintea noastră în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu cunoaște toate dorințele și nevoile noastre, și nu are nevoie de explicații lungi. Ceea ce caută El este un suflet deschis și sincer, o inimă smerită care să Îl caute cu adevărat.
Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor.
Privind la tot ce se petrece în lume, în ţara noastră, în Biserică şi în noi înşine, am avea acum de ce să deznădăjduim, dacă făgăduinţele şi adevărurile lui Dumnezeu cele veşnice, neschimbate şi dătătoare de viaţă nu ne-ar arăta scopul vieţii – căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic Viu.
De unde să facem rost de timp pentru practicarea binelui? Nu avem nici măcar timp să ne gândim la el. Viața ne este aglomerată.
Până nu demult, atunci când mintea și inima ta nu se împărtășiseră încă de adevărul lui Dumnezeu, reacția ta față de cele înconjurătoare era oarecum justificată. În cazul acela, tu nu erai fățarnic. Dar este cu totul altceva să folosești asemenea metode de protest din postura unei persoane credincioase, acest act va constitui o renegare a propriei credințe.
Cuvântul lui Dumnezeu este infinit de profund. Orice analiză omenească a acestuia, chiar fără a depăşi limitele de înţelegere ale Sfintei Biserici Ortodoxe, de fiecare dată capătă atât nuanţe noi de înţelegere, cât şi sensurile nedescoperite anterior ale unui conţinut etern şi imuabil.
Constatările dumneavoastră sunt corecte. „Duhul răutății din văzduhuri a stăpânit trupul și cugetul meu și m-a adus la epuizare, ca să mă ducă la pierzare”. Da, scopul lui este să omoare sufletul și trupul. Dar cine v-a poruncit să mergeți de una singură la luptă?
Cu voia lui Dumnezeu, pleacă de pe câmpul luptei duhovniceşti cei sfinţi şi cei păcătoşi, cei care au adunat şi cei care au risipit. Oare putem îndrăzni să enunţăm vreo apreciere cu privire la modul cum au trăit? Nu şi iarăşi nu! Iar pentru noi înşine va trebui să dăm răspuns.
