![](https://manastireasuruceni.md/wp-content/uploads/2023/05/duminica-sfintilor-parinti-de-la-sinodul-i-ecumenic-118191.jpg)
„Părinte Sfinte, păzeşte-i întru numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum şi noi una suntem” (Ioan 17, 11)
„Părinte Sfinte, păzeşte-i întru numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum şi noi una suntem” (Ioan 17, 11)
Iubiţii mei, o zi luminoasă şi plină de bucurie a răsărit astăzi, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi a mamei lui, Elena. Constantin şi Elena sunt două nume cunoscute şi populare nu doar naţiunii eline, ci întregii lumi ortodoxe. O mulţime de bărbaţi şi de femei poartă numele lor. Şi nu doar oameni simpli, ci şi principi şi regi, şi împăraţi, şi generali. De asemenea, multe biserici de la oraşe şi sate, capele şi paraclise au ca hram numele lor şi astăzi sărbătoresc. Sărbătoreşte şi frumoasa biserică a lor în Aminteos din Mitropolia Florinei, care a fost construită într-o perioadă de timp.scurtă.
Cine au fost aceşti sfinţi? Au fost soldaţi. Erau în floarea vârstei. Erau corpul cel mai ales al Armatei Romane. Aveau înălţime, prezenţă, aveau experienţă în război. Aveau şi bărbăţie, aveau şi supunere, desăvârşită ascultare faţă de superiorii lor. Erau exemple militare.
Iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.
Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru – „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită.
Sfântul Antonie s-a născut în secolul al III – lea d.Hr., în epoca Marelui Constantin, în Alexandria. Avea părinţi evlavioşi, dar şi bogaţi, care murind l-au lăsat moştenitor al unei mari averi. N-a vrut însă să înveţe carte.
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?” (Luca 18,18)
Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.
Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.
Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.
Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră. Pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus de orice creatură raţională.
Veniţi, iubiţilor, veniţi să vă arăt o vie aleasă. N-a fost aşa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înţelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. Ştia că sub pietre şi spini se ascunde un pământ ales şi că atunci când acesta avea să fie eliberat de acestea, va putea să devină o vie aleasă.
“Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte” (Luca 10, 41 – 42)
Cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.
Iubiţii mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă inţelegeţi toţi. Dar oare vor exista urechi care să audă? O profeţie zice că vor veni vremurile în care oamenii işi vor astupa urechile ca să nu audă adevărul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nădejdea că mă veţi auzi îndrăznesc să vorbesc.
La Utrenia din Lunea cea Mare, Biserica ne amintește de smochinul uscat, despre care se vorbește în Evanghelie (vezi Matei 21, 18-22). Hristos a rămas toată ziua intrării în Ierusalim, în slăvita Cetate. De îndată însă ce s-a înserat, a plecat. Era primejdios, căci în Cetate existau răufăcători, cu suflete nelegiute. De aceea preferă pustia. Mai bine cu animalele sălbatice, decât cu oameni răi.
Hristos a ieșit cu Ucenicii Săi în mijlocul naturii; acolo a înnoptat și acolo se ruga. Când s-a luminat de ziuă, a pornit din nou spre Ierusalim. Deși știa că va suferi Patimi și va fi răstignit, era hotărât să Se jertfească și și să-Și verse Sângele Său pentru mântuirea lumii. Să nu ni se pară ciudat aceasta.
Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultarea faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.