Faptele noastre sunt roadele credinței, căci omul care crede și nu are fapte este ca pomul fără de roadă. Iar pomul neroditor „se taie și în foc se aruncă” (Matei 3, 10). Faptele noastre bune dau mărturie că am primit cu adevărat vestea mântuirii și pe Hristos ca Mântuitor și Izbăvitor.
Am arătat roade vrednice de pocăință și, în temeiul acestora, ne-am învrednicit să intrăm în Împărăția Cerurilor. Lucrările noastre ne vor urma. „Fericiți cei morți, care întru Domnul mor de acum. Așa, zice Duhul, ca să odihnească de ostenelile lor, iar lucrurile lor vor urma cu ei” (Apocalipsa 14, 13). Numai faptele bune ne însoțesc în Împărăția Cerurilor.
Filantropia noastră, adică dispoziția noastră de a dărui, rămâne în veac. Bunurile materiale se vor pierde, vor pieri, nu vor rămâne. Filantropia, însă, va rămâne în veac, pentru că Dumnezeu o va pomeni.
Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 61