Precum mormolocii îi înfricoșează pe prunci, așa și umbrele pe cei mândri. Nu e cu putință ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică lașă de ceva de pe pământ.
Pe lângă aceasta, frica de Dumnezeu nu e propriu-zis o frică, nici de El, că-i va face vreun rău; cu atât mai puțin de orice altceva, știind că Dumnezeu îl va apăra, sau că, dacă va pierde în cele pământești chiar viața sa prezentă, o va avea plină de toate bunătățile în Cer.
Cel ce se încrede în Dumnezeu, deci, nu se teme. Dimpotrivă, cel ce are frică de cele pământești și nu se bizuie decât pe sine, se teme în chip real totdeauna de ele. Nici eul propriu, nici cele ale lumii nu-l asigură împotriva necazurilor și nenorocirilor.
(Părintele Dumitru Stăniloae, notele 55-553 la Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, pp. 255-256)