Oamenii nu pot urma calea cea dreaptă nu pentru că n-ar avea călăuză, ci pentru că au prea multe. Și încă dintr-o pricină, arătată de Prorocul Ieremía prin aceste cuvinte: „Știu, Doamne, că nu este a omului calea lui, nici bărbat va merge și va isprăvi călătoria sa” (Ieremia 10, 23).
Dar cine ne va arăta calea? Numai Cel în a cărui stăpânire este viața omului. Numai Cel ce ne-a trimis pe acest drum al vieții ne poate fi cale și călăuză. Căci numai El știe cele două capete ale căii, începutul și sfârșitul. Și cine ar putea ști acestea, dacă nu a fost de față la zidirea lumii și dacă nu este în stare să prevadă sfârșitul lumii zidite? Furnica, ce își măsoară cărarea ei în milimetri, nu ne poate spune nimic despre calea noastră lungă de kilometri; cum ar putea omul însuși, logodnic al morții încă din leagăn, să înfățișeze călătoria omenirii de mii de ani, de vreme ce propria sa călătorie în lumea aceasta ține o clipă sau două după socoteala Ziditorului vremilor, înaintea Căruia o mie de ani sunt ca o zi? Din pricina acestei desăvârșite nepriceperi și neputințe, oamenii începuturilor de la întunecarea lui Adam s-au tot înșelat cu privire la cale. Căci multe căi li s-au părut drepte, dar de fapt numai una este calea cea dreaptă, iar toate celelalte sunt greșite. Cu mult înainte de Hristos, înainte de noua socotire a anilor, înainte de capitolul mesianic din istorie, a văzut acestea și preaînțeleptul Solomon, zicând: „Este cale, care pare oamenilor dreaptă; iar sfârșitul ei duce în fundul iadului” (Pilde 14, 12). O, frații mei, am putea afla oare vreun adevăr mai limpede? Nenumărate călăuze nedorite și necăutate ale vremurilor noastre ne cheamă: „Haideți pe drumul acesta! Asta-i singura cale bună!” Și noi privim, și la prima vedere ni se pare că așa este.
„Ascultați, oameni și popoare, calea științei este calea cea bună!” – strigă unii. Și nouă ni se pare că așa este. Dar cine merge pe această cale până spre capăt pricepe că omul care o urmează este aidoma viermilor și omizilor, maimuțelor și microbilor, și la sfârșit află moarte fără înviere, și noapte fără zori.
Alții strigă: „Ascultați, oameni și popoare, calea culturii, aceasta este singura cale bună. Celelalte căi sunt căile sălbăticiei!” Unii se păcălesc și aleg acest număr, precum la ruleta din cazinou, dar la sfârșit sunt păcăliți și batjocoriți, și fug de pe calea aceasta. Altfel ar cădea în cursa nereușitei și morții.
Cei de-ai treilea strigă: „Ascultați, oameni și popoare! Calea deplinei egalități între oameni este singura calea bună. Urmați-o, și veți fi fericiți.” Și unora li se pare că într-adevăr aceasta ar fi calea dreptății și adevărului. Dar undeva pe drum înțeleg că cel care îi fura în vremea inegalității îi fură și în calea egalității, și atunci încearcă să se întoarcă și să scape de nenorocire și moarte.
Și cei de-ai patrulea, și ai cincilea, și ai zecelea, și ai o sutălea, și ai miilea strigă, și strigă, și strigă. Cu adevărat, viața omenească nu a semănat nicicând mai mult cu un iarmaroc plin de nenumărați amăgitori, ca în vremurile noastre. Se cuvine să fim cu multă luare aminte. Rătăciții se înfățișează drept călăuze. Amăgitorii se înfățișează drept prieteni. Incendiatorii se înfățișează drept paznici ai casei. Bogătanii se înfățișează drept izbăvitori, desfrânații drept însoțitori, necredincioșii drept povățuitori, pierzătorii de suflete drept sprijinitori. Cu adevărat, nicicând de la Adam nu au fost mai multe călăuze mincinoase decât în veacul al douăzecilea. Și în toate veacurile, ca și în acesta, este o singură cale bună și o singură călăuză adevărată – Domnul Iisus Hristos, Messia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul și Răscumpărătorul oamenilor.
„Eu sunt calea”, a spus El în urmă cu două mii de ani. Și după ce vor trece încă două mii de ani, cuvintele Lui vor răsuna precum argintul între pietre: „Eu sunt calea”. Și după alte două mii de ani, cuvintele Lui vor răsuna precum aurul între tinichele: „Eu sunt calea”. La sfârșitul sfârșiturilor, când toate reclamele murdare vor obosi, toate minciunile vor răguși, iar răgetul lor de leu se va schimba într-un șuierat răgușit de șarpe, atunci toate urechile vor auzi numai răsunetul argintiu al cuvintelor lui Dumnezeu: „Eu sunt calea”. Iar toate generațiile, printre care și a noastră, vor avea de ales între mulți rătăciți și Hristos Călăuzitorul. Alegerea este a voastră. Ce ar fi dacă și voi, sârbii, v-ați răzgândi și ați alege din nou? Sfântul Sava l-a ales pe Hristos, și douăzeci de generații de sârbi au urmat lui Hristos și vieții. Oare voi și copiii voștri veți urma satanei și morții? Nu, ci lui Hristos. Amin.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, 2009
Amin ❤️