„Vino şi vindecă-mă… Vino şi alungă de la mine tot răul… Vino şi împlineşte Tu Însuți în mine ceea ce este plăcut înaintea Ta, căci eu sunt neputincios în a face până şi cel mai mic bine: sunt prizonierul întunericului de care îmi este groază”. (Sf. Sofronie Saharov)
„În Noul Legământ, Duhul Sfânt îi cheamă pe oameni, îi povăţuieşte, îi zideşte, îi sfinţeşte, „vine în ajutor neputinţelor noastre” (Rom. 8, 26). În bolile noastre sufleteşti, duhovniceşti şi trupeşti, vine şi Se face ajutorul nostru. Sfântul Duh „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Rom. 8, 26), ca să învăţăm şi noi să ne rugăm. Devine mijlocitor, mijloceşte şi mângâie. Când suntem întristaţi, când ne e frică, ne mângâie, ne întăreşte, ne împărtăşeşte harul şi îndurările Lui, şi de aceea se şi numeşte „Mângâietorul”. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Închipuiţi-vă doar o clipă că nu ştiţi nimic despre Domnul Iisus Hristos. Şi închipuiţi-vă în acelaşi timp că vă aflaţi într-o ţară ai cărei singuri locuitori sunt Apostolii Lui, sfinţii şi mucenicii; toţi cei care L-au urmat pe Hristos şi au vieţuit după Legea şi exemplul Lui… Prin ucenicii Săi, aţi ajunge să-L cunoaşteţi pe cel mai bun Învăţător care se află sub soare; prin soldaţii şi următorii Săi, aţi ajunge să-L cunoaşteţi pe cel mai puternic şi mai biruitor Cârmuitor care a păşit vreodată pe pământ; prin roadele Lui, aţi ajunge să cunoaşteţi pomul cel mai dulce şi mai roditor, Pomul Vieţii, a cărui dulceaţă întrece dulceaţa tuturor celorlalţi pomi din lumea zidită. (Sf. Nicolae Velimirovici)
Omul este ființă căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu. Ființa căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu! Iată, aceasta ești tu, aceasta sunt eu! Ce menire nobilă, ce vocație! De aceea sunt atâtea Sfinte Taine: și Sfânta Taină a Botezului, și Sfânta Împărtășanie – ca să ne dăruiască puterea și forța să stăruim pe această cale și ca să ne umplem de Domnul Hristos. (Sf. Iustin Popovici)
Duminică, 25 mai 2025, la Mănăstirea Suruceni, numeroși credincioși s-au adunat spre a participa, împreună cu obștea monahală, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Miercuri, 22 mai 2025, cu prilejul Sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în orașul Bari, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a-l cinsti în rugăciune pe unul dintre cei mai iubiți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Biserica mare a mănăstirii, închinată Sfântului Ierarh, iar cei prezenți au avut bucuria de a se închina la părticele din sfintele sale moaște.
Faptul că sufletul nu are moarte, şi că, în esenţa lui, îşi are sălaş în lumea cea fără de moarte, se dovedeşte prin faptul că, în lumea aceasta pământească, el se simte călător nemulţumit într-o ţară străină, şi că nimic din lumea aceasta nu-l poate hrăni deplin şi nu-l poate înviora. Şi chiar dacă sufletul ar putea turna în el întreaga lume ca pe un pahar cu apă, setea lui nu numai că nu s-ar potoli, ci ar spori cu siguranţă. Pentru că atunci n-ar mai rămâne în el nici măcar o singură scânteie închipuită de nădejde, dincolo de dealul următor, care să lumineze un nebănuit izvor de apă. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Iată un om – singurul om! Este Domnul – mai milostiv decât o rudenie sau un prieten, mai lucrător decât o slugă. El nu S-a pornit pe această cale lungă şi ostenitoare din Galileea până la Ierusalim pentru ziua de sâmbătă şi de sărbătoare, ci pentru acest om în suferinţă. El a venit astfel ca, prin fapte, iar nu prin vorbe, să pună întru arătare lipsa de milă a oamenilor ale căror simţăminte sunt învârtoşate. Şi Omul a venit pentru om. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Prin sfinții Săi, Dumnezeu ne arată că biruința adevărată nu este a celor care câștigă lumea aceasta, ci a celor ce își curățesc inima și se silesc să moștenească Împărăția Cerurilor. Sfinții sunt cei care, cu râvnă și bărbăție duhovnicească, se ridică mai presus de valurile lumii și îndrăznesc să meargă spre Hristos, chiar și pe marea învolburată a ispitelor și suferințelor. Ei ne arată calea curajului, a dragostei jertfelnice și a statorniciei în credință.
„Să cerem să-L vedem pe Hristos ca și Toma, chiar să și-L pipăim, ca să ne convingem cum trebuie. El este Singurul care nu ne va deznădăjdui, nu ne va descuraja niciodată…” (Monahul Moise Aghioritul)
Cei mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o, însă, nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt și Domn, căci „nimeni, zice, nu poate să spună că Iisus este Domn decât numai în Duhul Sfânt” (I Cor. 12, 3), și altundeva: „Duh este Dumnezeu și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh și Adevăr” (Ioan 4, 24). Căci nici preasfântul cuvânt, pe care-l avem acum în fiecare zi în gură, nu spune: „Învierea lui Hristos crezând”, ci: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Domnului Iisus, Celui sigur fără de păcat”. (Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog)
Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și veșnice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire. (Sfântul Iustin Popovici)
„Sub pământ apui,
Cel ce ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta, Atotputernice.
Hristos a venit către oameni așa cum vine mirele la nuntă, adică plin de dragoste și de smerenie, nu ca un stăpânitor. De altfel, dragostea nu poate fi legată de stăpânire și de tiranie. Hristos este Împaratul noului Israel al harului lui Dumnezeu. Însă Împărăția Sa nu are legătură cu gândirea și cu slava lumească, pentru că este o împărăție a iubirii și a smereniei. (IPS Hierotheos Vlachos)
Datorită adâncii ei smerenii, Maica Domnului a atras asupra sa cercetarea plină de har a lui Dumnezeu şi s-a învrednicit de cea mai înaltă chemare. Mândria, plină de ticăloşia îndumnezeirii de sine, i-a aruncat în iad chiar şi pe îngerii din cer. Acum, prin smerenia ei, Maica Domnului se deşertează pe sine de toată zidirea, pentru a-I da lui Dumnezeu tot locul şi toată libertatea să Se sălăşluiască într-însa şi s-o înalţe la cer. Dacă dragostea, cea mai înaltă dintre virtuţi, „îndelung rabdă… nu pizmuieşte… nu se laudă… nu cade niciodată“, după cuvântul Apostolului (1 Cor. 13, 4-8), aceasta este cu putinţă pentru că este întărită şi ajutată de smerenie. Smerenia este calea pe care Dumnezeu Mântuitorul S-a pogorât pe pământ, iar noi suntem chemaţi să ucenicim la şcoala smereniei Sale, ca să devenim pe veci ai Lui. (Arhim. Zaharia Zaharou)
Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci mântuirea lui. A crede că milostivirea lui Dumnezeu este neîndestulătoare pentru iertarea păcatelor grele este totuna cu a spune că dacă arunci în mare un pumn de nisip murdar, ea se va murdări. Nu, ci marea va spăla acel nisip murdar, şi el va pieri în adâncul ei fără fund. (Sfântul Luca al Crimeii)
„Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Cei ce ştiu să se silească, să exerseze, să insiste, să se străduiască, ei răpesc Împărăţia lui Dumnezeu. Cei ce sunt trândăvi, sunt leneşi, care nu pot, care se predau în felul acesta sinelui lor relaxat, ei rămân fără gusturi, fără roade. Pe scurt, acest lucru înseamnă că fără luptă, fără asceză, lucrurile nu vor putea să urmeze calea cea bună pentru sufletul nostru. (Mitropolitul Nicolae din Messogia si Lavreotiki)