Omul este ființă căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu. Ființa căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu! Iată, aceasta ești tu, aceasta sunt eu! Ce menire nobilă, ce vocație! De aceea sunt atâtea Sfinte Taine: și Sfânta Taină a Botezului, și Sfânta Împărtășanie – ca să ne dăruiască puterea și forța să stăruim pe această cale și ca să ne umplem de Domnul Hristos. (Sf. Iustin Popovici)
În duh de rugăciune au fost obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie de Praznicul Înălțării Domnului. Sărbătoarea, care are loc la 40 de zile după Paști, în joia săptămânii a șasea de după Înviere, ne amintește de momentul în care Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălțat la cer, deschizând calea firii omenești către Împărăția lui Dumnezeu.
Tâlcuind înțelesul adânc al acestei Sărbători, Sfântul Grigorie Palama spune: „Prin Praznicul Înălțării, sărbătorim întronarea în ceruri a firii noastre. Odată cu Învierea și cu Înălțarea firii omenești, sărbătorim și începutul învierii și înălțării fiecărui credincios în parte. De aceea, atunci când omul participă la Înălțarea lui Hristos, el nu mai este un om de pe pământ, așa cum era primul om, ci este om al cerului, așa cum a fost cel de-al doilea om, adică Hristos.”
Sărbătoarea de astăzi ne dezvăluie cea mai minunată stare a omului prin Iisus Hristos: starea de îndumnezeire, de desăvârșire și de umplere cu slava necreată, a firii noastre umane, asumată în mod deplin de Domnul Hristos, și așezată de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Este cea mai mare cinste pe care Hristos ne-o face nouă, cinste de care se minunează și îngerii.
Părintele Alexander Schmemann subliniază esența acestei Sărbători astfel: „Dumnezeu a coborât pe pământ pentru ca noi să ne înălțăm la cer. Iată sensul praznicului Înălțării. Acolo este lumina, bucuria de negrăit. Dacă Hristos este în cer, iar noi credem în El și Îl iubim, atunci noi suntem acolo cu El, la masa Lui, în Împărăția Lui. Dacă în El omul se ridică în loc să cadă, atunci această ascensiune la care eu sunt chemat îmi este revelată și mie: acolo îmi sunt manifestate scopul, sensul, bucuria ultimă a vieții mele. Tot ce ne înconjoară ne atrage în jos. Însă îmi este îndeajuns să contemplu Trupul Dumnezeiesc Care urcă la cer, pe Hristos Care Se înalță „în sunetul trâmbiței”, și îmi spun, strig lumii: acolo se găsește adevărul despre lume și om, acolo se află acel ceva la care Dumnezeu ne invită din veșnicie.”
Auzim la fiecare Sfântă Liturghie: „Sus să avem inimile!” – o chemare esențială, care dă sens și direcție vieții noastre. Nu am fost creați pentru a rămâne legați de cele trecătoare ale pământului, ci pentru a moșteni viața veșnică și a fi înălțați împreună cu Hristos la Cer. Să încercăm, cu mintea, cu inima și cu întreaga noastră ființă, să răspundem chemării Lui: „Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine.” Dumnezeu crede în continuare în noi și ne poate da orice prin puterea Sa. Numai dacă îi vom cere să lucreze asupra noastră, dacă Îl vom ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, înălțându-te la Cer, nu ne lăsa orfani. Vino, în mijlocul nostru și întărește-ne, fă-ne vrednici să primim Duhul Tău cel Sfânt, Care să ne lumineze și să înţelegem iubirea Ta”.
