Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci mântuirea lui. A crede că milostivirea lui Dumnezeu este neîndestulătoare pentru iertarea păcatelor grele este totuna cu a spune că dacă arunci în mare un pumn de nisip murdar, ea se va murdări. Nu, ci marea va spăla acel nisip murdar, şi el va pieri în adâncul ei fără fund. (Sfântul Luca al Crimeii)
În Duminica a V-a din Postul Mare obștea monahală și credincioșii adunați la Mănăstirea Suruceni au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită de slujitorii așezământului. Această Duminică este închinată Sfintei Maria Egipteanca, pildă a pocăinței și a ridicării omului din păcat. Ieromonahul Makarios Simonopetritul subliniază în Triodul explicat că Maria Egipteanca, prin „convertirea și viața în deșert”, a devenit „în sens propriu o icoană a metanoiei”.
Ea este o mărturie vie că mântuirea, în înțelegerea ortodoxă, înseamnă îndumnezeirea omului, curățirea de patimi și eliberarea din robia păcatului. O astfel de eliberare nu este posibilă fără pocăință și fără lucrarea harului dumnezeiesc, care transformă întreaga ființă, așa cum s-a petrecut în viața Sfintei Maria Egipteanca.
„Noi, oamenii de astăzi, reușim rareori să trăim clipe adevărate de pocăință. Ea însă a trăit 47 de ani în pustie în acest duh, dintre care 17 ani au fost o luptă „până la sânge”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, cu gândurile desfrânării. „În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați împotrivit până la sânge,” le reproșa Apostolul evreilor – și Sfânta Maria Egipteanca este cea care a împlinit acest cuvânt până la capăt”, arată Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor.
Fiecare om trebuie să aibă în viața lui un moment de pocăință așa cum a avut Sfânta Maria Egipteanca, acel moment de întoarcere de la ceea ce nu trebuie să fim către ceea ce ar trebui să fim. „Pocăința este scara care ne urcă de unde am căzut”, ne spune Sfântul Efrem Sirul. Prin pocăință, printr-o adâncă smerenie, prin ridicarea cu ajutorul Harului Dumnezeiesc mai presus de trupul stăpânit de moarte și de patimi, Cuvioasa Maria Egipteanca ne aduce pe de o parte, tuturor mângâiere, iar pe de alta se face prilej de smerire celor care se mândresc cu marile lor izbânzi de nevoință. Cuvioasa nu a îmblânzit numai fiarele sălbatice care sălășluiau înlăuntrul ei, adică patimile necuvântătoare, ci s-a ridicat mai presus de însăși hotarele firii omenești, îmblânzind până și fiarele sălbatice cele zidite.
Maria Egipteanca a devenit o pildă de ridicare pentru mulţi oameni păcătoşi. Ea, care odinioară slujea păcatului, a devenit, prin pocăinţă, după cum spun cântările de la Utrenia Duminicii a V-a din Post, o mireasă a Împărăţiei cerurilor.
Această Duminică se leagă profund de perioada ce urmează în Postul Mare, pregătindu-ne pentru Pătimirile, Moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Ea ne cheamă pe fiecare la lucrarea lăuntrică de răstignire a păcatelor și patimilor, pentru ca sufletul să se poată înălța din cădere și să cunoască bucuria întâlnirii cu Hristos Cel Înviat.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
