Iată un om – singurul om! Este Domnul – mai milostiv decât o rudenie sau un prieten, mai lucrător decât o slugă. El nu S-a pornit pe această cale lungă şi ostenitoare din Galileea până la Ierusalim pentru ziua de sâmbătă şi de sărbătoare, ci pentru acest om în suferinţă. El a venit astfel ca, prin fapte, iar nu prin vorbe, să pună întru arătare lipsa de milă a oamenilor ale căror simţăminte sunt învârtoşate. Şi Omul a venit pentru om. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Duminica a IV-a după Înviere, cea a Slăbănogului, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Această Duminică este dedicată unei minuni săvârşite de Mântuitorul cu un om bolnav la scăldătoarea Vitezda (In. 5, 1-15). După 38 de ani de grea suferinţă, Iisus i-a spus: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” Evanghelistul Ioan ne spune că „îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla”. Mântuitorul Hristos l-a ridicat din boală şi i-a iertat păcatele, care-i aduseseră neputinţa. I-a redat vigoarea trupului, dar şi pe cea a sufletului, atrăgându-i ferm atenţia: „Iată că te-ai făcut sănătos. De-acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”.
Mântuitorul este Omul de lângă slăbănog și de lângă noi până la sfârșitul veacurilor, Omul Care a venit în lume să umple toate neputințele pe care le simțim în ființa noastră lăuntrică, toate neîmplinirile propriei noastre biografii. Ca și creștini, nu avem voie să zicem, în nici o împrejurare a vieții, că „nu am om”, de vreme ce „Eu pentru tine M-am făcut Om; pentru tine M-am îmbrăcat în trup, iar tu zici «om nu am»?” (Vecernia Duminicii). Trebuie doar să Îl vedem, să conștientizăm că El este lângă noi, să intrăm într-o relație conștientă cu El, așa cum ne îndeamnă arhimandritul Emilianos Simonopetritul: „Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu.”
Mântuitorul îl vindecă pe slăbănog, arătându-ne calea vindecării. În lumina perioadei pascale, minunea de la Vitezda este timpul chemării de a ne întâlni cu Hristos Domnul. Când vine Hristos în viaţa noastră, tot întunericul, toată răceala şi suferinţa se îndepărtează. Căci numai atunci când Lumina intră în cameră, noi, cei bolnavi, putem să desluşim forma şi conţinutul ei, împărtăşindu-ne de binecuvântare şi vindecare.
„Omul, când se leapădă de viața firească și alege ceva ce nu aparține acesteia, care i-a fost interzis, când, în genere, nu este în starea sa după fire, suferă, este cuprins de boală. Când se îmbolnăvește, iau naștere înlăuntrul său stări de vinovăție și, astfel, omul se ascunde de Fața lui Dumnezeu, se înstrăinează, se însingurează, trăiește durerea. Cu toate acestea, Dumnezeu îl cheamă la dialog, la pocăință, îl odihnește cu leacuri și încearcă să-l mângâie în viața cea nemângâiată a bolii sale. Îi oferă și Dumnezeiasca Împărtășanie, Trupul Său îndumnezeit, care este „leacul nemuririi”, ca să biruiască boala și moartea, mai cu seamă pe cea duhovnicească,” menționează IPS Hierotheos Vlachos.
În această perioadă suntem chemați să aprofundăm semnificațiile Învierii și să ne adâncim în adevărul fundamental că moartea a fost biruită, întunericul a fost risipit, iar porțile iadului au fost sfărâmate. Păcatul nu mai are aceeași putere asupra omului. Învierea este darul pe care Hristos îl oferă tuturor celor care doresc să fie părtași Învierii Sale, celor care caută să înțeleagă și să trăiască, cu adevărat, taina biruinței asupra morții. Rămâne la latitudinea noastră să ne împropriem acest duh al Învierii – un duh plin de lumină, de speranță, de biruință și de bucurie în Hristos.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.