Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae, şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. (Canonul Sfântului Ierarh Nicolae)
Se înalță din smerenia la care S-a coborât, dar înalță cu Sine și umanitatea Sa, fără să rupă legătura cu cei pe care vrea să-i facă frații Săi. Numai așa este umplut și ca om de Duhul în întregime. Și numai așa Îl poate trimite, Îl poate iradia din Sine deplin fraților Săi oameni, ca să-i facă să înțeleagă și să trăiască starea Sa ridicată la această supremă slavă și bogăție, și să le dea putința să urce și ei la slava de membri ai Împărăției Sale. (Sf. Dumitru Stăniloae)
„„Şi când vedem că se stinge lumina, că nu mai este râvnă, că norii duhovniceşti sunt mari — fie ai patimilor noastre, fie ai lumii care nu-L iubeşte pe Dumnezeu — avem de unde să ne aprindem lumina. Acesta este Siloamul cel nou: Biserica! Aici se spală sufletele, aici se curăţă tina de pe ochi, de aici se aprinde lumina, aici Hristos este Lumina lumii. Încă avem de unde să ne aprindem lumina, încă avem unde să ne împrospătăm viaţa duhovnicească. Iubiţi-L pe Dumnezeu, Care ni Se arată şi ni Se împărtăşeşte ca Lumină, şi umblaţi în lumină, căci celui ce umblă în lumină îi sunt luminate nu doar căile cele din afară, ci mai ales cele dinăuntru…” (PS Damaschin Dorneanul)
Primăvara la Mănăstirea Suruceni aduce o atmosferă aparte, în care liniștea mănăstirii se împletește cu frumusețea naturii renăscute. În perioada pascală, acest loc binecuvântat devine și mai luminos, iar bisericile, grădinile și aleile mănăstirii se umplu de pace și prospețime, chemând sufletul la rugăciune și reculegere.
„O, Băutură Dumnezeiască, ce minunată ești Tu! O, dulce Mântuitorule, Tu răcorești și împrospătezi Fântâna, cât ești de luminos, îndestulător și dătător de viață! Duhule Sfânt, Mângâietorule, apropie de Domnul Iisus pe toți cei ale căror suflete tânjesc după viața veșnică și care strigă de sete: „Sufletul meu este însetat după Dumnezeu; după Dumnezeul Cel viu!” (Sf. Nicolae Velimirovici)
Singura misiune pe care o avem în lumea aceasta este să mergem în Cer, să ne întâlnim cu Sfinții. Aceasta să fie aspirația zilnică. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
În Duminica a treia după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa, alături de obștea monahală, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de slujitorii așezământului monahal.
Treapta cea mai ridicată pe care o poate atinge creatura este indicată de Domnul prin cele spuse lui Toma: „Fericiți cei ce au văzut și au crezut; dar mai fericiți cei ce au crezut fără să vadă.” A crede fără dovezi palpabile și fără înscrisuri. Fără zapisuri și ispisoace. Surete și izvoade. Lucrul cel mai puțin neguțătoresc ce poate fi. Cel mai nobil. Să ai încredere. Să nu te îndoiești. Să primești adevărul fără să mai treacă pe calea ocolită a rațiunii cortexului. A crede pe cuvânt, cuvântul Domnului Hristos, Care El Însuși nu-i decât Cuvântul (Pr. Nicolae Steinhardt).
„Toată istoria creştinismului nu este altceva decât istoria unei singure şi unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creştinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a doua venire.” (Sfântul Iustin Popovici)
„Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută că a Înviat Hristos, Bucuria cea veșnică.” (Canonul Învierii, Cântarea 1)
„Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, nespusa Ta răbdare, Bunule!”
„Zorii dimineţii din care se naşte soarele ar fi ruşinaţi înaintea curăţiei Fecioarei Maria, din care S-a născut Soarele cel veşnic, nemuritor, Mântuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca înaintea ei şi care gură nu ar striga cu glas mare: «Bucură-te, o, binecuvântato! Bucură-te, zorii mântuirii noastre! Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii!” (Sf. Nicolae Velimirovici)
Smerenia lui Hristos este uimitoare, un lucru înfricoșător! Îl vedem pe Dumnezeu-Omul smerit și călare pe un măgăruș! Ce lecție frumoasă primim prin exemplul Lui sfânt! Și, înaintând în Săptămâna Patimilor, vom întâlni mai mult smerenia Lui înaltă, căci Îl vedem suferind chinuri, batjocură, pălmuiri, necazurile temniței, ridicarea Crucii și greutatea ei. (…) Smerenia este frumusețea lui Hristos, căci dacă El n-ar fi fost smerit, n-ar fi fost nici Dumnezeu. El nu este stăpânitor, n-are o părere înaltă despre Sine, Slava Lui este smerenia. (Arhim. Efrem Filotheitul)
Sfântul Ioan Scărarul ne arată că trebuie să întrebuințăm orice mijloc pentru a ajunge la îndumnezeire. Odată ce ușa s-a deschis, să nu spunem că nu putem, chipurile, să intrăm prin ea. Trebuie să se folosească cineva de tot meșteșugul, ca să înscăuneze lutul, ca să zic așa, înălțându-l pe tronul lui Dumnezeu. Deci nimenea să nu se scuze cu vreun motiv, în privința urcării. Căci calea și ușa s-au deschis. (IPS Hierotheos Vlachos)