
„Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, nespusa Ta răbdare, Bunule!”


„Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, nespusa Ta răbdare, Bunule!”

„Zorii dimineţii din care se naşte soarele ar fi ruşinaţi înaintea curăţiei Fecioarei Maria, din care S-a născut Soarele cel veşnic, nemuritor, Mântuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca înaintea ei şi care gură nu ar striga cu glas mare: «Bucură-te, o, binecuvântato! Bucură-te, zorii mântuirii noastre! Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii!” (Sf. Nicolae Velimirovici)

Smerenia lui Hristos este uimitoare, un lucru înfricoșător! Îl vedem pe Dumnezeu-Omul smerit și călare pe un măgăruș! Ce lecție frumoasă primim prin exemplul Lui sfânt! Și, înaintând în Săptămâna Patimilor, vom întâlni mai mult smerenia Lui înaltă, căci Îl vedem suferind chinuri, batjocură, pălmuiri, necazurile temniței, ridicarea Crucii și greutatea ei. (…) Smerenia este frumusețea lui Hristos, căci dacă El n-ar fi fost smerit, n-ar fi fost nici Dumnezeu. El nu este stăpânitor, n-are o părere înaltă despre Sine, Slava Lui este smerenia. (Arhim. Efrem Filotheitul)

Sfântul Ioan Scărarul ne arată că trebuie să întrebuințăm orice mijloc pentru a ajunge la îndumnezeire. Odată ce ușa s-a deschis, să nu spunem că nu putem, chipurile, să intrăm prin ea. Trebuie să se folosească cineva de tot meșteșugul, ca să înscăuneze lutul, ca să zic așa, înălțându-l pe tronul lui Dumnezeu. Deci nimenea să nu se scuze cu vreun motiv, în privința urcării. Căci calea și ușa s-au deschis. (IPS Hierotheos Vlachos)

„Pare înfrânt, dar este biruitor. Pare că a pierdut totul, dar în cele din urmă câștigă. A surpat desăvârșit stăpânirea morții. Prin moartea Sa a biruit moartea. A stricat urzelile diavolului, cursele lui măiestrite, meșteșugirile și șiretlicurile dibace, tirania sa asupra celor amăgiți. De aceea diavolul se îngrozește de Sfânta Cruce: nu poate să o rabde și nu cutează a o privi. Iată de ce purtăm crucea și ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci, ca să stăm împotriva lucrărilor drăcești.” (Monahul Moise Aghioritul)

„Iată-l pe Grigorie Palama, pe marele nevoitor, cum ne conduce spre Învierea Domnului Hristos, ne conduce spre deplina biruință asupra păcatului, asupra morții, asupra iadului. El este experimentat, are putere, are forță. De la Domnul a dobândit-o și o dobândește și o împarte nouă tuturor.” (Sfântul Iustin Popovici)

„Dumnezeu S-a făcut Om, ca pe om să-l facă dumnezeu“ (Sfântul Atanasie cel Mare)

„Şezut-a Adam în preajma Raiului şi de goliciunea sa plângând, se tânguia: Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene şi am fost furat de ea, şi de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta…” (Vecernia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai)

„Unde este Dumnezeu? Acolo unde este lăsat să intre…” (Pr. Nicolae Steinhardt)

„Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.” (Filipeni 1, 27; 2, 1-3).

„Cerescul nostru Părinte grăbeşte în ajutorul nostru, îşi deschide braţele şi ne îmbrăţişează strâns, ca să nu mai cădem iarăşi în prăpastia diavolului, în câmpia porcilor, în ţinutul foametei. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi (Iacov 4, 8). O, Tu, cel mai grabnic ajutător! O, braţe preabinecuvântate! De nu s-a stins în noi ultima licărire de conştiinţă, să ne ruşinăm în faţa unei iubiri atât de mari! Să ne căim acum, fără zăbavă, să alergăm cu ochii plecaţi şi cu inimile sus, în îmbrăţişarea Tatălui pe care L-am dispreţuit!” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

„Dacă veniți în biserică faceți‐o pentru Dumnezeu! Nu stați ca fariseii, nu vă comparați cu cel pe care‐l socotiți păcătos, poate cel păcătos e mai bun decât tine! Ci asemenea vameşului, bateți‐vă cu pumnul în piept şi strigați din sinea voastră: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.” (Pr. Gheorghe Calciu)

„Căința nu înseamnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus, spre iubirea lui Dumnezeu… Să priveşti nu ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos…” (IPS Kallistos Ware)

„Olarul are nevoie de două elemente ca să refacă un vas: de apă, ca să amestece lutul, și de foc, ca să ardă și să usuce plămădeala. La fel a procedat Dumnezeu, Marele Olar, cu plămada omenească. Vrând să remodeleze firea noastră stricată de păcat, Dumnezeu a folosit foc și apă. Focul a venit de la El, pentru că Dumnezeu este „foc mistuitor”, care arde răul, iar apa a fost luată din râul Iordan.” (Sfântul Nicodim Aghioritul)

„Domnul vine în lume ca să vindece lumea, să o reînnoiască şi să o învie din morţi. Cum vine El? El vine ca un Ocârmuitor, a Cărui armată merge înainte şi după El. Mulţimea cerească se îngrămădeşte în jurul Lui, înainte şi în urmă. […] Dar unde este armata Lui? – te vei întreba. Se află în jurul Lui, în spate şi înainte. Ei sunt mulţimile de îngeri minunaţi, care văd în Hristos pe Ocârmuitorul şi pe Împăratul lor.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

“În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu” (Coloseni 2, 11-12).

Duminica a XXIX-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Această Duminică, a Sfinților Strămoși, „este una dintre cele mai frumoase Sărbători de peste an, întrucât ne dezvăluie că Hristos, Care nu avea trebuință de nimic, S-a făcut pe Sine Însuși să aibă nevoie de noi, cei care ne aflăm în toată nevoia. S-a făcut pe Sine să aibă nevoie și să primească și inima mea, și chemarea ta, și întinderea mâinilor celuilalt, și cea mai mică slujire a fiecăruia dintre noi, chiar și lumânarea pe care I-o aprindem. Această Sărbătoare ne împodobește sufletele nu numai ca să prăznuim nașterea lui Hristos în lume, ci și să sărbătorim nașterea înlăuntrul nostru a lui Hristos, venirea lui Hristos în inima noastră, printr-o trăire teologică și un cuget bisericesc,” ne spune arhim. Emilianos Simonopetritul.