„Viețuiți în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos!“ (Filipeni 1, 27). Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.” (Sfântul Iustin Popovici)
Episcopul Filaret de Căpriana a oficiat miercuri, 9 iulie, slujba privegherii către ziua Aflării moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, la Mănăstirea Suruceni.
Sărbătoarea praznicală se va desfășura după cum urmează:
Ioan a fost un propovăduitor neîntrecut al pocăinţei. Nimeni nu rămânea posomorât auzindu-i predica, ci alergau să-l asculte până și desfrânatele, tâlharii, vameșii, fariseii și saducheii, cu toții se grăbeau spre el, atrași ca de un magnet. Ioan era un astfel de om, încât nimeni nu pleca fără să fi fost cutremurat. Era mângâietor, foarte îngăduitor și dulce. Deși părea aspru și neabătut, în cerințele lui față de popor era blând, ca și cum le-ar fi spus: «Este foarte ușor să te mântuiești! Iată, faceți aceasta și vă veți mântui! (Arhimandrit Emilianos Simonopetritul)
„Ce înseamnă rugăciunea? Înseamnă a recunoaște că nu e suficientă credința mea, că nu e suficient entuziasmul meu, că nu e suficientă poziția pe care o ocup, cultura pe care o stăpânesc, educația în consecință, că nu e suficientă puterea pe care o am, că nu e suficientă nici măcar dragostea pe care o am și, în cele din urmă, că nu e suficientă lucrarea pe care încerc să o săvârșesc și că am nevoie de ajutor. Și mai mult decât atât, înseamnă că ceea ce sunt eu prin propriile mele puteri nu e suficient în a mă defini pe mine în identitatea cu care m-a făcut Dumnezeu, cu care m-a adus la existență și că sunt mult mai puțin față de ceea ce aș putea fi în situația în care m-aș apropia, în rugăciune, de Hristos.” (PS Benedict Bistrițeanul)
E vreo făptură pe faţa pământului pe care s-o fi făcut Dumnezeu şi apoi să o fi părăsit golaşă? Cine altul îmbracă pe leu şi pe tigru, şi pe lup, şi pe vulpe? (…) Cine brodează aripile fluturelui şi talia viespei şi cine face pavăză gâzelor în iarbă şi frunziş? Cine toarce şi ţese pentru florile câmpului asemenea straie cum n-au purtat vreodată nici regii pământului? Domnul, Domnul cel viu, Domnul care le-a zidit. Dar oare El se va uita numai la om ca la un fiu vitreg între toate făpturile Sale? Cel care hrăneşte fiarele în munţi şi iarba de pe câmp, şi gâzele din iarbă, o să lase flămând şi însetat şi gol tocmai pe om, pe cununa zidirii Sale? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe. Cine atunci le hrăneşte? Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Nu spune: „Tatăl lor”, ci „Tatăl vostru”. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
„În marea Lui bunătate şi mărinimie, Domnul nu ne sileşte niciodată, căci nu vrea să ne constrângă libertatea cu care El Însuşi ne-a înzestrat. Hristos ne dăruieşte cuvintele şi poruncile Lui mântuitoare, dar ne lasă pe noi să le împlinim, să facem un experiment pentru a verifica adevărul Său şi a-l statornici apoi drept singura lege a fiinţei noastre.” (Arhimandritul Zaharia Zaharou)
Porunca lui Hristos, „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este”(Mt. 5:48), trebuie înţeleasă nu relativ, nu într-un sens figurat, ca expresia unei oarecare „tendinţe” veșnice, ci în cel mai adânc înţeles fiinţial: ca mărturie a putinţei omului de a înfăptui până la desăvârşire chemarea sa, urmând lui Hristos-omul, Care însuşi a împlinit această poruncă („Eu poruncile Tatălui Meu am păzit” In. 15:10) „au şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl” (Mc. 16:19), ceea ce în graiul Scripturii arată egalitatea. (Sfântul Sofronie Saharov)
„Vino şi vindecă-mă… Vino şi alungă de la mine tot răul… Vino şi împlineşte Tu Însuți în mine ceea ce este plăcut înaintea Ta, căci eu sunt neputincios în a face până şi cel mai mic bine: sunt prizonierul întunericului de care îmi este groază”. (Sf. Sofronie Saharov)
„În Noul Legământ, Duhul Sfânt îi cheamă pe oameni, îi povăţuieşte, îi zideşte, îi sfinţeşte, „vine în ajutor neputinţelor noastre” (Rom. 8, 26). În bolile noastre sufleteşti, duhovniceşti şi trupeşti, vine şi Se face ajutorul nostru. Sfântul Duh „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Rom. 8, 26), ca să învăţăm şi noi să ne rugăm. Devine mijlocitor, mijloceşte şi mângâie. Când suntem întristaţi, când ne e frică, ne mângâie, ne întăreşte, ne împărtăşeşte harul şi îndurările Lui, şi de aceea se şi numeşte „Mângâietorul”. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Închipuiţi-vă doar o clipă că nu ştiţi nimic despre Domnul Iisus Hristos. Şi închipuiţi-vă în acelaşi timp că vă aflaţi într-o ţară ai cărei singuri locuitori sunt Apostolii Lui, sfinţii şi mucenicii; toţi cei care L-au urmat pe Hristos şi au vieţuit după Legea şi exemplul Lui… Prin ucenicii Săi, aţi ajunge să-L cunoaşteţi pe cel mai bun Învăţător care se află sub soare; prin soldaţii şi următorii Săi, aţi ajunge să-L cunoaşteţi pe cel mai puternic şi mai biruitor Cârmuitor care a păşit vreodată pe pământ; prin roadele Lui, aţi ajunge să cunoaşteţi pomul cel mai dulce şi mai roditor, Pomul Vieţii, a cărui dulceaţă întrece dulceaţa tuturor celorlalţi pomi din lumea zidită. (Sf. Nicolae Velimirovici)
Omul este ființă căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu. Ființa căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu! Iată, aceasta ești tu, aceasta sunt eu! Ce menire nobilă, ce vocație! De aceea sunt atâtea Sfinte Taine: și Sfânta Taină a Botezului, și Sfânta Împărtășanie – ca să ne dăruiască puterea și forța să stăruim pe această cale și ca să ne umplem de Domnul Hristos. (Sf. Iustin Popovici)
Duminică, 25 mai 2025, la Mănăstirea Suruceni, numeroși credincioși s-au adunat spre a participa, împreună cu obștea monahală, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Miercuri, 22 mai 2025, cu prilejul Sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în orașul Bari, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a-l cinsti în rugăciune pe unul dintre cei mai iubiți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Biserica mare a mănăstirii, închinată Sfântului Ierarh, iar cei prezenți au avut bucuria de a se închina la părticele din sfintele sale moaște.
Faptul că sufletul nu are moarte, şi că, în esenţa lui, îşi are sălaş în lumea cea fără de moarte, se dovedeşte prin faptul că, în lumea aceasta pământească, el se simte călător nemulţumit într-o ţară străină, şi că nimic din lumea aceasta nu-l poate hrăni deplin şi nu-l poate înviora. Şi chiar dacă sufletul ar putea turna în el întreaga lume ca pe un pahar cu apă, setea lui nu numai că nu s-ar potoli, ci ar spori cu siguranţă. Pentru că atunci n-ar mai rămâne în el nici măcar o singură scânteie închipuită de nădejde, dincolo de dealul următor, care să lumineze un nebănuit izvor de apă. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Iată un om – singurul om! Este Domnul – mai milostiv decât o rudenie sau un prieten, mai lucrător decât o slugă. El nu S-a pornit pe această cale lungă şi ostenitoare din Galileea până la Ierusalim pentru ziua de sâmbătă şi de sărbătoare, ci pentru acest om în suferinţă. El a venit astfel ca, prin fapte, iar nu prin vorbe, să pună întru arătare lipsa de milă a oamenilor ale căror simţăminte sunt învârtoşate. Şi Omul a venit pentru om. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Prin sfinții Săi, Dumnezeu ne arată că biruința adevărată nu este a celor care câștigă lumea aceasta, ci a celor ce își curățesc inima și se silesc să moștenească Împărăția Cerurilor. Sfinții sunt cei care, cu râvnă și bărbăție duhovnicească, se ridică mai presus de valurile lumii și îndrăznesc să meargă spre Hristos, chiar și pe marea învolburată a ispitelor și suferințelor. Ei ne arată calea curajului, a dragostei jertfelnice și a statorniciei în credință.