„Să cerem să-L vedem pe Hristos ca și Toma, chiar să și-L pipăim, ca să ne convingem cum trebuie. El este Singurul care nu ne va deznădăjdui, nu ne va descuraja niciodată…” (Monahul Moise Aghioritul)
Duminica a II-a după Învierea Domnului Iisus Hristos, cea a Sfântului Apostol Toma, a reunit în rugăciune obștea monahală și creștinii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică a zilei ne vorbește despre arătarea Domnului către ucenici, la opt zile după Înviere. Toma, care lipsise atunci când Domnul li Se arătase întâia dată, nu a crezut mărturiei lor și a dorit să vadă și să atingă semnele răstignirii pentru a crede. Domnul l-a chemat să „pună degetul său în semnul cuielor și mâna sa în coasta Lui” (Ioan 20, 25), iar Toma, chiar înainte de a-L atinge, a mărturisit cu credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).
Întâlnirea aceasta rămâne peste veacuri o mărturie vie a adeveririi Învierii Domnului Iisus Hristos – reală, vizibilă, palpabilă – și nu o simplă apariție iluzorie, așa cum se bucură de ea neamul omenesc de-a lungul veacurilor. Despre această arătare, Sfântul Nicolae Velimirovici spune: „Domnul S-a arătat a doua oară pentru Toma – pentru un singur om, un păcătos. Cel care este înconjurat de cetele îngerilor, care Îl întâmpină cu bucurie pe Biruitorul morţii, Îşi lasă turma Sa cea cerească şi Se grăbeşte ca să mântuiască oile cele rătăcite. Din iubirea Sa pentru oameni, Domnul nu S-a abătut de la niciun fel de umilire sau strădanie. Din iubirea Lui pentru oameni, El – Care se afla întru toată slava şi întru toată puterea – S-a pogorât pentru a doua oară într-o cămăruţă din Ierusalim. O, cămara aceea binecuvântată, din care au venit mai multe binecuvântări asupra omenirii decât ar putea fi în toate palatele împăraţilor! Credinţa noastră să fie decuplată de la raţiunea de a o înţelege. El nu vrea nicio raţiune autonomă de credinţă şi de cele spirituale.”
Suntem martorii unui moment pe care adesea îl trăim și noi în viața noastră duhovnicească. Puțini se gândesc la ceea ce a simțit Sfântul Apostol Toma atunci când ceilalți ucenici i-au spus: „Am văzut pe Domnul!” Câtă durere și câtă căutare trebuie să fi simțit în adâncul inimii deși, din rânduială dumnezeiască, nu fusese prezent împreună cu ceilalți! În cântările bisericești auzim: „O, fericită îndoială a lui Toma, căci ea ne-a descoperit o dată mai mult taina și puterea Învierii!”
Astfel, Biserica ne înfățișează acest eveniment al îndoileii lui Toma pentru ca să ne spună că există un fel de necredinţă care nu este „rea”. O „necredinţă bună” atunci când omul are gând bun şi când vrea ca Hristos să devină realitatea vie a propriei sale vieți. Însă, pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să-L urmăm pe Hristos nu doar în Înviere, ci și pe Golgota, să fim gata să ne răstignim voia proprie.
Așadar, Sfântul Apostol Toma nu este pentru noi doar un exemplu de îndoială binecuvântată, ci și un model de căutare, de cercetare, de neliniște bună până când și noi ne întâlnim cu Domnul. Despre aceasta ne vorbește PS Benedict Bistrițeanul: „Sfântul Apostol Toma ne devine un model, într-un fel, un model de căutare, de cercetare, de neliniște bună, până când și noi ne întâlnim cu Domnul. Și aș mai adăuga lucrul acesta: ne cheamă să nu fim leneși și să nu ne mulțumim cu puțin. Ne cheamă să fim foarte harnici și râvnitori și să Îl chemăm pe Domnul foarte des, neîncetat: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și lumea Ta! Acesta este darul de Înviere pe care ni-l aduce astăzi Sfântul Apostol Toma: posibilitatea de a ne întâlni cu Domnul Hristos.”
Sfântul Apostol Toma ne vindecă de nebunia de a nu vedea Învierea. Ne învață să căutăm cu sinceritate, să îndrăznim să punem întrebări, să cerem răspunsuri. El ne arată că mărturisirea credinței nu stă în vorbe complicate, ci în simplitatea și curăția unei inimi care strigă: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Credința adevărată nu este o demonstrație rece, ci o lumină vie, o îndrăzneală sfântă de a căuta și de a-L întâlni pe Hristos cel Înviat.
A crede înseamnă a îndrăzni să căutăm și a avea curajul să ne lăsăm atinși de Lumina Învierii.