„Vino şi vindecă-mă… Vino şi alungă de la mine tot răul… Vino şi împlineşte Tu Însuți în mine ceea ce este plăcut înaintea Ta, căci eu sunt neputincios în a face până şi cel mai mic bine: sunt prizonierul întunericului de care îmi este groază”. (Sf. Sofronie Saharov)
Lunea Cincizecimii, ziua care urmează praznicului Pogorârii Sfântului Duh, este dedicată în mod special cinstirii Sfântului Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi. Sfântul Duh este Mângâietorul, așa cum Îl numește Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. El este o Persoană dumnezeiască, împreună cu Tatăl și cu Fiul, Duhul adevărului, prezent pretutindeni, Care „pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte.” Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de Ziua Sfântului Duh a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la slujba de Sărbătoare.
Sfântul Duh este Împărat susținător al tuturor făpturilor văzute și nevăzute, iar această dimensiune împărătească creatoare și atotsfințitoare se manifestă în primul rând avându-l în vedere pe om. Însuși facerea omului s-a realizat prin suflarea de viață dătătoare a Duhului Sfânt, iar replăsmuirea omului în har prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii și Euharistiei, care au loc prin participarea aceluiași Duh Sfânt, Sfințitorul făpturii: „Dumnezeu, prin suflarea Sa, prin propria Sa irumpere din adâncurile existenței Sale, a aruncat în țărână propria Sa rază de lumină, pe Sine Însuși, transmițându-i o lucrare foarte strălucitoare și foarte activă, care i-a dat viață. Astfel că omul a ajuns ca din nimic să fie cu „suflet viu”, asemenea lui Dumnezeu. Sfântul Duh și-a arătat interesul față de om și l-a făcut chip viu al lui Dumnezeu, ca să ajungă la asemănarea prototipului dumnezeiesc,” ne spune arhim. Emilianos Simonopetritul.
Această prezență a Duhului nu este abstractă, ci profund personală și transformatoare. Deși nevăzut și neîntrupat, El lucrează în creație și în om. Părintele Alexander Schmemann subliniază tocmai acest caracter al lucrării Duhului Sfânt: ”El este Cel ce face ca viaţa să fie viaţă, bucuria, bucurie, iubirea, iubire, iar frumuseţea, frumuseţe şi Care, prin urmare, este Viaţa vieţii, Bucuria bucuriei, Iubirea iubirii şi Frumuseţea frumuseţii. El este Cel care, fiind deasupra şi dincolo de tot lucrul, face din totalitatea creaţiei simbolul, Taina, experierea prezenţei Lui: întâlnirea omului cu Dumnezeu şi părtăşia acestuia cu El. El nu este „deoparte” sau „pretutindeni”, întrucât El este Cel ce le sfinţeşte pe toate, însă Se descoperă pe Sine în această sfinţire ca fiind dincolo de lume, dincolo de tot ce există. Datorită sfinţirii, Îl cunoaştem cu adevărat pe El, iar nu pe un Divin şi impersonal Ceva – deşi cuvintele omeneşti nu-L pot defini şi, aşadar, nu-L pot izola sub formă de obiect pe Cel a Cărui revelaţie însăşi ca Persoană este să descopere pe fiecare şi tot lucrul ca fiind unic şi personal, ca subiect, iar nu ca obiect. El le transformă pe toate într-o întâlnire personală cu dumnezeiescul şi inefabilul „tu”.”
Duhul Sfânt este fără început, fără sfârșit, pururi împreună cu Tatăl și cu Fiul. Este liber și ne face și pe noi liberi. Este de viață făcător, lumină și de lumină dătător, bunătate în Sine și izvor al bunătății. Este Duhul înfierii, al adevărului, al înțelepciunii, al înțelegerii, al cunoașterii. Multe sunt lucrările Sale. El i-a făcut pe pescarii de odinioară să fie vestitori cutezători ai Evangheliei. Ne dă și nouă aripi în zborul duhovnicesc și ne încălzește inimile cu flacăra iubirii. Să-L rugăm să lumineze și să vindece și sufletele noastre: „Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta!”
