Bucuraţi-vă, păcătoşilor! Vă e deschisă nu numai uşa pocăinţei, ci şi cămara slavei! Uitaţi-vă ce era Maria şi ce a ajuns, şi însufleţiţi-vă spre a alerga cu bărbăţie pe calea ei. Domnul a chemat-o, ea s-a sculat şi a mers. Și mergând, nu s-a mai întors să privească înapoi. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
„Bucura-te, ceea ce eşti plină de har! (Lc. 1, 28). Şi iată că celor ce şedeau pe tărâmul şi în umbra morţii le răsare pentru prima dată rază de bucurie, iată că în valea cea întunecată a plângerii se aude pentru prima dată cuvântul: „Bucură-te!”. Deci să luăm aminte! Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Pământul văduv este logodit iar cu Cerul. Ne-am depărtat de Dumnezeu, însă Dumnezeu nu ne-a părăsit. Insuşi vine, căutându-ne pe noi, cei rătăciţi, ne ia pe umerii Săi şi ne duce la Sine.” (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
„Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi,” cântăm la Sfânta Liturghie. Noi am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc? Una este să fie spusă pur şi simplu ca o cântare şi alta să aibă un impact în noi. Este alarmant cum putem sta fără să ne pese şi deşi credem că acesta este un adevăr, totuşi nu îl trăim. Şi nu numai asta, dar nici nu ne neliniştim atunci când auzim această cântare la sfârşitul Sfintei Liturghii, încât să ne întrebăm: „Oare, eu am văzut lumina cea adevărată?” (Arhim. Simeon Kraiopoulos)
„Credinciosul trebuie să se vadă nu numai după dar, ci şi după viaţa înnoită. Credinciosul trebuie să fie luminător şi sare a lumii. Iar dacă nu luminezi nici ţie, dacă nu sărezi propria putreziciune, după ce să te mai cunoaştem că eşti credincios? După faptul că te-ai scăldat în apele sfinţite? Dar asta ţi se va face temei de pedepsire, căci mărimea cinstirii se face întru adaos de certare pentru cei ce nu vor să trăiască în chip vrednic de aceasta.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Soarele razele şi-a ascuns, luna cu stelele în sânge s-a schimbat, munţii s-au înfricoşat, dealurile s-au cutremurat, când s-a închis Raiul ieşind din el Adam…” (Slavă la Litie, Triod)
„Și totuși judecata este veste, veste bună. Ea cuprinde promisiunea că Dumnezeu va veni și-Și va aduna copiii și că nu va mai fi nici o suferință și nici un rău nu va mai exista. Dar este o veste bună și într-alt sens, mai surprinzător: din Biblie reiese limpede faptul că nu vom fi judecați după standarde omenești; măsura după care vom fi măsurați este afirmația severă și absolută a lui Dumnezeu că numai iubirea contează și, mai mult, iubirea neprihănită și deplin manifestată în chipul viețuirii noastre (Iac. 2).” (Mitr. Antonie de Suroj)
„Așa-i mila cea nesfârșită a lui Dumnezeu. Nu obosește, nu se împuținează, mereu se uită după fiecare dintre noi păcătoșii, mereu ne așteaptă: „Nu se poate să nu vină! Am făcut atâta pentru dânsul, mi-am dat însăși viața pentru el, trebuie să se întoarcă!”. Nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu. De aceea, oricât de grozavă ar fi păcătoșenia în care ne aflăm, să nu deznădăjduim. Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești.” (Pr. Petroniu Tănase)
„Smerenia nu este vorba goală pe care o spunem noi: „sunt păcătos” și altele ca aceasta. Smerenia este adevărul. Să afli și să cunoști că ești un nimic. Acel nimic care era înainte de a face Dumnezeu lumea. Acest „nimic” suntem. Rădăcina ta, existența ta începe de la „nimic”, și maica ta este „țărâna”, iar Creatorul tău este Dumnezeu. „Ce ai, să nu fi primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca și când nu ai fi primit?” Este mare darul lui Dumnezeu de a cunoaște adevărul. Și acest adevăr ne-a spus Domnul că ne eliberează din păcat.” (Gheron Iosif Isihastul)
Astăzi pătrundem în perioada pe care o cuprinde cartea de cântări pentru Postul Mare, Triodul. Aceasta este prima dintre cele trei Duminici de dinaintea Postului Mare în sine, care ne duce apoi la Pătimirea lui Hristos. Astăzi suntem invitaţi să cugetăm la pilda vameşului şi a fariseului.
Tânjeşte sufletul meu după Domnul şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai înainte şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. (Sfântul Siluan Athonitul)
„Cel ce a săpat pe table Legea Scripturii, de mâinile bătrânului este îmbrățișat ca un prunc, și ne dă nouă ca Lege sfântă, Evanghelia.” (Mineiul pe luna februarie)
„Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia Cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia Cerurilor.” (Mt. 5, 14-19)
Toate se aranjează cu ajutorul rugăciunii. Dar trebuie să ai dragoste, să ai căldură în rugăciune. Să nu îți faci griji, ci să îți pui încrederea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Când te afli în rugăciune, toate devin așa cum trebuie. (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul)
Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne! (Sf. Nicolae Velimirovici)
„Trebuie să părăsim totul ca să Îl dobândim pe El, dacă iubim încă altceva sau chiar pe noi prea mult, nu-L putem câştiga pe El prin iubirea totală şi deci nici viaţa noastră veşnică.“ (Pr. prof. Dumitru Stăniloae)
… Frânge-te, inimă, cât nu e târziu, și vezi, dacă mai ai dragoste acolo. Doamne, sunt un fir de nisip, dar numai Tu știi ce vei face cu el, fie-Ți milă și Te naște și-n acest firicel. Căci fără Tine, Doamne, de unde să mai fie soare, lună, stele, adiere de vânt, albastrul din cer, de unde să mai fie fluturași și gândăcei, furnicuțe, albinuțe, oi blănoase și văcuțe, ape multe și izvoare? Doamne, de unde roua cristalină pe firicelele de iarbă? Mă minunez de Tine, când hoinăresc cu privirea peste petalele de trandafir.
„El a fost înfăşat în scutece, pentru ca tu să fii dezlegat de legăturile morţii. El S-a născut într-un staul, pentru ca să te aşeze pe tine pe altar. El e pe pământ, pentru ca tu să atingi stelele. El n-a aflat loc la han, pentru ca tu să ai în cer multe lăcaşuri.” (Sfântul Ambrozie al Milanului)