Nu suntem necunoscători ai mărimii tainei, dar ştim că pentru sfinţire şi viaţă fără de pată ne cheamă Dumnezeu aici. Pentru aceea ne-a şi zis de mai înainte: „Fiţi sfinţi, că şi Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).
Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit. Începând dar rugăciunea, părăseşte-te pe tine însuți şi ale tale nevoi. Lasă pământul şi te înalţă spre Ceruri. Şi când te rogi, nu rătăci mintea încoace şi colo, ci recunoaşte-ţi micimea şi slăbiciunea ta şi îngustimea ta de pricepere. „Că Tu ne-ai zidit pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru”. Zi că tu eşti un om păcătos.
Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic? Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic.
Oamenii care n-au auzit de Hristos nu au acces la adevăr?
Cei ce n-au auzit niciodată de Hristos? Este treaba lui Dumnezeu să-i judece. Nici în Vechiul Testament nu auziseră oamenii de Hristos, dar El a venit și le-a predicat în iad. Și Sfântul Ioan Botezătorul a ajuns înaintea lui Hristos în iad și, credem noi, a predicat că Hristos va veni acolo ca să-i elibereze pe toți cei care doreau să fie eliberați, care doreau să creadă în El.
Așadar, în lume, când nu avem pe Hristos strigând și urlând în viața noastră, în existența noastră, ci trăim absența lui Hristos, trebuie să arătăm dragoste față de aproapele, să facem milostenie, ca să putem să ne întărim cumva viața noastră. Prin aceste virtuți ne lepădăm în parte de noi înșine și trăim pentru Hristos. Dar în mănăstire nu trăim pentru Hristos, ci Îl trăim pe Hristos, trăim în Hristos. De aceea Biserica noastră spune mirenilor: „Ai? Să dai”. În timp ce monahilor le zice: „Să nu ai nimic al tău”.
Uneori îi auzim pe unii care se plâng că familia nu le lasă timp să se roage şi să citească literatură duhovnicească. Creşterea copiilor şi îngrijirea casei este o muncă care cere multe eforturi şi timp, dar care trebuie combinată cu mici rugăciuni rostite în timpul zilei. Un efort colosal cere şi orice serviciu, dar să nu uităm că orice lucru bun pe care noi îl facem este spre slava lui Dumnezeu.
Din fericire, în rugăciunea noastră nu intervin numai demonii cei vicleni și plini de ură față de om, care vor să-i distrugă roada rugăciunii. Intervin și Sfinții Îngeri, care lucrează îndemnați de iubire și de dorința de a-l ajuta pe nevoitor să aibă o legătură adevărată și deplină cu Domnul. Ne îndeamnă cu bucurie și ne însoțesc la lucrarea rugăciunii, cunoscând bucuriile duhovnicești pe care această le împărtășește.
Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie?
„Îngerii văzând intrarea celei preacurate s-au mirat, cum Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor. Ca de un Chivot însuflețit al lui Dumnezeu nicicum să nu se atingă mâna necredincioșilor, iară buzele credincioșilor fără tăcere glasul îngerului cântând, cu bucurie să strige: Născătoare de Dumnezeu, bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine.” (Axionul Sărbătorii)
Dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea. Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte.
„Invăţaţi-vă de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 29).
Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.
Aţi amintit mai înainte că l-aţi cunoscut pe Sfântul Porfirie şi mă întrebam dacă aţi putea să ne povestiţi vreo întâmplare legată de dânsul.
Înainte de a pune întrebarea concretă a modului „cum” anume ţinem postul, trebuie să fi dat un răspuns la întrebarea „pentru ce” anume facem asta? Care e motivul său? Pentru Părinţii pustiei, acest lucru era atât de la sine înţeles, încât nici nu-şi mai puneau această întrebare în mod explicit. Într-un scurt text citat deja anterior, avva Evagrie atinge limpede această temă:
De se va întâmpla între tine şi altul cuvânt de scârbă şi va tăgădui cuvântul, nu-l aţâţa pe el, zicând că ai spus! Că se întoarce şi zice: „Aşa am zis! Şi ce?” şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie – Filocalia nr. 9).
Sunt trei virtuţi care aduc totdeauna lumina minţii:
– A nu vedea răul la nici un om,
– A face bine celor ce-ţi fac rău,
– A răbda fără tulburare cele ce ţi se întâmplă.