E atât de important să te uiţi spre Hristos în momentele astea de poticneală, de răfuială lăuntrică sau cu cei din jurul tău. Cel puţin asta credem noi, asta învăţăm şi eu am nădejde că, ori de câte ori îţi aţinteşti privirea spre Hristos, El poate să te salveze dintr-un moment de dezechilibru.
Fecioara Maria, Preacurata Maică, nu cere nimic şi primeste totul. Ea nu urmareste nimic si are totul. În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut în totalitate în lumea noastră mândră şi agresivă: compasiune, blândeţe, purtare de grijă, încredere şi smerenie.
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este un bun antidot la ceea ce suferă umanitatea. Este un antidot pentru neliniște și pentru prea multa vorbire.
«Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie» (Matei 6, 17-18)
Sunt anumite persoane în preajma cărora poţi să trăieşti o stare de libertate deplină. O stare de risipire, dacă vreţi, dar în sensul frumos al cuvântului. Şi cred că fiecare dintre noi am întâlnit cel puţin un om în preajma căruia simţi că zbori, simţi că sufletul se povesteşte pe sine cu atâta naturaleţe, cu atâta deschidere, cu atâta drag, chiar dacă pe acea persoană n-ai văzut-o de foarte multe ori.
«Însuți Preabunule Stăpâne, binecuvintează, cu dumnezeiescul Tău Har, acest an. Dăruiește pământului ploi pașnice spre aducere de roade, văzduh prielnic și sănătos oamenilor și animalelor bine întocmește, dă-ne ca în pace și înțelegere deplină să trecem cursul anului, împodobiți cu cununa slavei prin virtuți, mergând cuviincios, ca ziua, întru lumina poruncilor Tale» (rugăciune din cadrul Slujba trecerii dintre ani)
Biserica i-a atribuit acestui Sfânt supranumele de «Gură de Aur», pentru că Dumnezeu i-a dăruit darul elocinței (al oratoriei). Nu numai că vorbea frumos și avea o construcție a frazei deosebită ci, mai ales, cuvântul său avea puterea de a schimba viețile oamenilor. Cei care îl ascultau, se hrăneau spiritual – la modul cât se poate de propriu al cuvântului -, din ceea ce rostea acest mare bărbat al Bisericii.
«Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline» (Matei 14, 19-20)
«A zis Domnul: Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului că iată Domnul va trece și înaintea Lui va fi vijelie năpraznică ce va despica munții și va sfărâma stâncile. Dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin. Acolo va fi Domnul» ( III Regi 9, 11-12).
«Şi trecând El dincolo, în ţinutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieșeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea» (Matei 8, 28)
Care ar fi remediul împotriva tristeţii, singurătăţii, lipsei de sens? Este cazul unor persoane care trăiesc aceste stări, deşi frecventează Bserica.
Dumnezeiasca Euharistie are darul nemăsurat de a ne „branşa“ la plinătatea vieţii dumnezeieşti. Este toposul întâlnirii cerului cu pământul, a îngerilor cu oamenii, este „cerul pe pământ“, cerul înţeles ca tropos teologic (infuzie a vieţii dumnezeieşti, coborârea Treimii în spaţiul teluricului: „Să Te am pe Tine locuind şi rămânând întru mine, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh“) şi tropos angelologic (de co-slujire a îngerilor cu oamenii: „Fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta“).
«Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. Și ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, și nu știm noi pe tatăl Său și pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? Iisus a răspuns și le-a zis: Nu murmurați între voi» (Ioan 6, 41-43)
„Tatăl din Evanghelie Îl roagă pe Hristos să se milostivească de el, de durerea pe care o poartă, văzându-şi copilul într-o formă de degradare spirituală. În urma acestei cereri, se încropeşte un dialog foarte frumos, sincer, fără menajamente, ca o formă de spovedanie, din partea tatălui acelui copil.
Fiecare Liturghie pe care noi o săvârșim își are originea, momentul de instituire, în seara Cinei de Taină. Masa aceasta este numită «de Taină», pentru că Hristos le-a încredințat ucenicilor Săi, pe de o parte, învățăturile adânci despre jertfa Sa, despre răstignirea Sa, despre dragostea Sa pentru lume, iar pe de altă parte, despre Învierea Sa, despre faptul că întreaga umanitate va fi mântuită, îndumnezeită, prin biruința asupra morții, prin risipirea întunericului și prin sfărmarea porților iadului.
«Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te». (Luca 12, 19)
Toţi am primit o haină, în dar, la Sfântul Botez. Atunci se cântă: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Cu alte cuvinte, haina sufletului nostru este însuşi Hristos. Şi o păstrezi luminată când nu o pătezi prin păcatele tale, prin negrija ta.(…) Haina de care ni se vorbeşte nu este neapărat de natură fizică. Este vorba de veşmântul sufletului. Cum este haina sufletului tău când te întâlneşti cu Dumnezeu?