Memoria liturgică a zilei de astăzi (11 iulie) ne pune spre pomenire pe unul dintre Sfinţii care au trăit în vremurile noastre – Sfântul Sofronie de la Essex – cel care, conform mărturiei sale din lucrarea autobiografică („Vom vedea pe Dumnezeu precum este”), și-a însușit, încă din tinereţe, gândul veșniciei.
Dumnezeiasca Euharistie are darul nemăsurat de a ne „branşa“ la plinătatea vieţii dumnezeieşti. Este toposul întâlnirii cerului cu pământul, a îngerilor cu oamenii, este „cerul pe pământ“, cerul înţeles ca tropos teologic (infuzie a vieţii dumnezeieşti, coborârea Treimii în spaţiul teluricului: „Să Te am pe Tine locuind şi rămânând întru mine, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh“) şi tropos angelologic (de co-slujire a îngerilor cu oamenii: „Fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta“).
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis» (Ioan 17, 20-21)
În vechime, cei care participau la Liturghie nu înțelegeau această participare decât în logica împărtășirii. Nu mergeau la Liturghie doar ca să asculte predica, cuvinte Sfintei Scripturi sau cântarea, ci știau că menirea Liturghiei este să se împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.
La finalul Săptămânii luminate, Biserica a statornicit să sărbătorim un eveniment legat de Maica Domnului.
Este Vinerea Mare, ziua în care Hristos, Mântuitorul lumii, Se răstignește, din dragoste desăvârșită, pentru noi toți.
«De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește» (Luca 7, 47)
«Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte» (Luca 2, 51)
«Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi» (Ioan 1, 46)
«Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie» (Matei 6, 17-18)
Așa se comportă Dumnezeu cu noi. Acesta este chipul lui Dumnezeu, numai dragoste. Orice altă imagine, a unui Dumnezeu care este justițiar, rănit în orgoliu de greșeala pe care o fac făpturile Sale, este o imagine falsă, mincinoasă. Nu o găsim nicăieri în textul Scripturii Noului Testament.
„Pentru ei, credinţa nu a fost un simplu set de cunoştinţe teoretice, ci era o realitate de viaţă şi de moarte, făcea parte din ADN-ul vieţii lor spirituale.(…) Să luăm aminte şi să ne luăm mult mai în serios credinţa, şi noi episcopii, preoţii, dar şi dumneavoastră credincioşii. Să învăţăm de la fiecare, de la Sfântul Vasile cel Mare înţelepciunea şi asceza, de la Sfântul Grigorie autenticitatea şi lupta pentru credinţă, iar de la Sfântul Ioan Gură de Aur duhul de pocăinţă, de întoarcere de la cele ce ne desfigurează la cele care ne înfrumuseţează şi redau chipului lui Dumnezeu din noi strălucirea pe care a avut-o în Taina Sfântului Botez.”
Atunci când cineva este inflexibil, când se dovedește a fi foarte rigid într-o anumită dezbatere, nefiind, în niciun fel, sensibil la argumentele de ordin rațional, ci ține, cu orice preț la propria opinie, noi îl numim «încăpățânat».
Primele cuvinte rostite de Hristos atunci când a ieșit să vestească cele ale Împărăției Cerurilor au fost: «pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor» sau, într-o traducere mai fidelă cu textul din limba greacă, «pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este la îndemâna voastră, este mult mai aproape de voi și puteți dispune de ea».
A doua zi după Praznicul Botezului Domnului ne aducem aminte de unul dintre cei mai austeri și intransigenți profeți ai Domnului: Sfântul Ioan Botezătorul.
«Însuți Preabunule Stăpâne, binecuvintează, cu dumnezeiescul Tău Har, acest an. Dăruiește pământului ploi pașnice spre aducere de roade, văzduh prielnic și sănătos oamenilor și animalelor bine întocmește, dă-ne ca în pace și înțelegere deplină să trecem cursul anului, împodobiți cu cununa slavei prin virtuți, mergând cuviincios, ca ziua, întru lumina poruncilor Tale» (rugăciune din cadrul Slujba trecerii dintre ani)
Iisus înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”, nume ce poartă în sine vocaţia pentru care a venit în lume. Este un nume care ne mântuieşte, ori de câte ori îl rostim. În tradiţia isihastă, monastică, şi nu numai, sunt foarte mulţi oameni care s-au îndeletnicit cu rugăciunea lui Iisus, cu rostirea permanentă a numelui lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Pentru că numele lui Iisus, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, este cel care ne aduce linişte minţii noastre, ne aduce mântuire.