Murind Gorgonia, Grigorie i-a închinat un Cuvânt mişcător, care se pare că nu a fost rostit la înmormântarea surorii lui. Grigorie s-a dus la Iconiu mai târziu – cu siguranţă, la una dintre primele ei pomeniri. Atunci a rostit acest Cuvânt despre viaţa ei sfântă şi despre căsnicia ei. Prin acest Cuvânt voia să-i înveţe pe ascultători multe, mai ales despre căsătorie.
Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumusețea sa, nici cel tânăr cu tinerețile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta și provoacă mândrie.
Sfântul Vasile a fost pentru toți un fel de lege a virtuții și a fost mai presus de trup, chiar înainte de a se muta din această viață; a preamărit virtutea și a urgisit viciul; avea farmec la povestit și știa să educe pe alții chiar când glumea!
Prin tragere de inimă, binele tău se socoteşte îndoit. Milostenia care se face cu strângere de inimă sau din constrângere este fără rod şi searbădă. Când facem binele, trebuie să sărbătorim şi să nu ne tânguim. Sau crezi că milostenia nu este obligatorie, ci benevolă? Oare socoteşti că nu este poruncă, ci sfat şi îndemn? Ce mult aş fi vrut şi eu să fie! Căci aşa o socoteam, dar m-a înspăimântat ceea ce spune Scriptura, despre cei pe care în ziua Judecăţii, Dreptul Judecător îi va pune de-a stânga Sa, ca pe capre, şi-i va osândi (Matei 25, 31-46).
Marea dilemă: ce cale să urmeze în slujirea lui Dumnezeu
În 358 şi 359, marele lui prieten, Vasile, se nevoia pustniceşte în Anisa, aproape de Neocezareea Pontului. De acolo scria şi îl ruga pe Grigorie să meargă să sihăstrească împreună, precum îşi făgăduiseră unul altuia la Atena. Lui Grigorie îi părea rău din toată inima, dar nu-şi putea ţine făgăduinţa, care fusese aproape un jurământ. Părinţii îl ţineau cu stăruinţă. Biserica Nazianzului avea trebuinţă de marea lui pregătire cărturărească. Iar el?
Prin smerita sa cugetare, vameșul a fost mai presus decât fariseul trufaș (Luca 18, 10 ș.u.). Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea și e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. Înaltă e viața celor ce petrec în neagoniseală prin munți, dar adeseori îngâmfarea îi prăvălește jos și pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată și adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoși, își poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului.
Nevoitor adevărat e acela care se străduieşte în fel şi chip să ocolească ispitele, nu acela care le caută. Aducându-vă singuri ispită în casă, moarte vă aduceţi; alungaţi-o numaidecât! Altfel, vă sunteţi blestem vouă înşivă, blestem şi celorlalţi. Sloboziţi-vă, aşadar, pe voi înşivă şi faceţi-vă binecuvântare celorlalţi!
Dar ce să spun de credincioşii aceia care din dragoste de slavă deşartă sau din iubire de stăpânire grăiesc nedreptate spre înălţime (Ps. 72, 8), nişte orgolioşi ca Iannes şi Iambres (2 Tim. 3, 8), care se întrarmează, nu împotriva lui Moise, ci împotriva adevărului şi se ridică împotriva învăţăturii celei sănătoase?
Să ne aducem ca roade pe noi înșine, zidirea cea mai de preț și cea mai firească a lui Dumnezeu, să redăm chipului „chipul”, să ne cunoaștem valoarea, să ne cinstim prototipul, să înțelegem puterea tainei și din ce pricină a murit Hristos.
Boala asta, de a te crede învățat când nu ești, este vrednică de lacrimi și de suspine mai mult decât orice altă boală. Adeseori am deplâns boala asta, pentru că știu bine că pretenția aceasta îți pierde și bruma de învățătură ce-o mai ai, iar umbletul după slava deșartă este pentru om mare piedică în calea virtuții.
Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumuseţea sa, nici cel tânăr cu tinereţile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta şi provoacă mândrie.
Deci, cel care se laudă, numai în acestea să se laude: că Îl cunoaşte şi-L caută pe Dumnezeu, că suferă cu cel care suferă, şi-şi pune nădejdile lui în bunurile viitoare.
Nu aparţine tuturor să filosofeze despre Dumnezeu. Nu este o calitate ce se câştigă ieftin şi a celor ce se târăsc pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face aceasta totdeauna, nici în faţa tuturor, nici în toate, ci uneori şi în faţa unora şi într-o anumită măsură. Nu aparţine tuturor, ci celor ce s-au exercitat şi au fost învăţaţi în contemplaţie şi, înainte de aceasta, celor ce au fost curăţiţi în suflet şi în trup, sau cel puţin se curăţesc într-o anumită măsură. Căci celui necurăţit nu-i este asigurată atingerea de Cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui.
Acest Cuvânt se adresează celor dibaci în cuvinte. Şi ca să încep de la Scriptură: “Iată eu vin împotriva ta, cel înjurios şi în învăţătură şi în auzire şi în înţelegere”. Căci sunt unii care simţind o greşeală în auzul şi limba, ba precum văd şi în mâini, din pricina cuvintelor noastre, se bucură de “vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase” (I Tim. 6, 20) şi de “certurile de cuvinte” care “nu duc la nimic folositor” (I 2 Tim. 6, 4). Aşa numeşte toată prisosinţa pretenţioasă de cuvinte Pavel, propovăduitorul şi apărătorul “cuvântului prescurtat” (Rom. 8, 27), ucenicul şi învăţătorul pescarilor.