„Apostolul spune: taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare să-şi iubească femeia sa ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă de bărbat (Efeseni 5, 32-33).
Această Epistolă, pe de o parte, vorbeşte despre foarte profundele legături dintre Biserică şi Hristos. Hristos a venit pe pământ să mântuiască omenirea; Dumnezeu S-a făcut om, şi El săvârşeşte mântuirea aceasta cu preţul vieţii Sale şi al morţii Sale.
Şi acesta este cel dintâi lucru la care trebuie să se gândească soţii atunci când se căsătoresc: Dumnezeu le înmânează o fiinţă fragilă, căreia ei i-au zis: „Te iubesc!” Şi această dragoste trebuie să fie de aşa fel ca soţul să fie gata să jertfească orice, toată viaţa sa şi toată moartea sa, din dragoste de soţie şi din dragoste de copiii săi. Bărbatul reprezintă capul familiei nu pentru că este bărbat, ci pentru că (şi numai în măsura în care) el este chip al lui Hristos, şi în măsura în care soţia lui şi copiii lui pot vedea în el acest chip, adică chipul dragostei fără margini, al dragostei devotate, al dragostei jertfelnice, al dragostei gata de orice pentru a-şi salva, apăra, hrăni, mângâia, bucura, educa familia. Şi fiecare bărbat trebuie să îşi amintească lucrul acesta. Prea uşor este pentru bărbat să creadă că în virtutea simplului fapt că este bărbat are drepturi asupra soţiei sale şi asupra copiilor săi. Lucrul acesta nu este adevărat şi nu este drept. Dacă bărbatul nu este chip al lui Hristos, nimeni nu-i e dator cu nici un fel de respect, cu nici un fel de frică, cu nici un fel de ascultare.
Iar soţia reprezintă icoană, chip al Bisericii. Biserica are, ca să zic aşa, două feţe. Una este mireasa care se bucură de faptul că este îndrăgită de Dumnezeu, şi pe deasupra cu o asemenea dragoste ca aceea care s-a arătat în Hristos. Totodată, ea reprezintă însă şi mireasa Mielului, adică a Mântuitorului junghiat (v. Apoc. 19, 7). Ea este mireasa, aceea care până într-atât – atât de profund, atât de desăvârşit – şi-a îndrăgit mirele, încât din neclintita-i credincioşie e gata să lase toate, să uite toate, să se rupă de toate din dragoste pentru el şi să-l urmeze oriunde ar merge, oriunde ar fi nevoie – chiar la pătimire, şi dacă este nevoie – la cruce.
Vedeţi că în această Epistolă se vorbeşte nu despre stăpânirea soţului și supunerea soţiei, ci despre o asemenea dragoste reciprocă, stârnită de dragostea jertfelnică, eroică a soţului, la care soţia poate răspunde cu o dragoste la fel de jertfelnică. Lucrul acesta trebuie să ni-l amintim întotdeauna, pentru că mult prea des acest fragment din Sfânta Scriptură este interpretat în mod fals: înjosind soţia şi înălţându-l pe soţ, prezentându-l pe acesta ca pe un mândru stăpânitor.
Din Taina iubirii. Antonie de Suroj, mitrop. Editura Sophia, 2009
Doamne ajuta 💔🌟♥️