Este cu neputinţă să ne aflăm întotdeauna în aceeaşi stare, ci se cuvine să aşteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeaţă cugetare şi trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite şi aşa săgeţile vrăjmaşului cu uşurinţă se vor risipi.
Soră întru Domnul, preaevlavioasă E.! În gramada de scrisori, după o absenţă de două luni, de la Optina, am primit-o şi pe a ta. M-am tot grăbit cu răspunsul, dar abia acum reuşesc să scriu.
Ar fi fost greu de trăit pe pământ dacă n-ar fi existat cineva care să ne ajute să ne descurcăm în viață… Pentru că deasupra noastră e Însuși Dumnezeu Atotțiitorul, Dragostea Însăși. (…) Încrede-te în voia lui Dumnezeu și El nu te va rușina. Încrede-te nu prin cuvinte, ci prin fapte. (…)
În scrisoare întrebi de ce atunci când citeşti cărţile Părinteşti inima îţi arde de dorinţa de a propăşi duhovniceşte, iar când auzi că între mireni sunt oameni cu viață duhovnicească te cuprinde o mare tristeţe şi pierzi, cumva, nădejdea de a te îmbunătăţi. Mi se pare că aceasta vine din faptul că te socoți mai prejos de viaţa călugărească, dar mai presus decât mirenii: acesta este un orgoliu subţire şi te nelinişteşte.
Avva Isaac spune că, atunci când omul se smerește din suflet, el este înfășurat de harul lui Dumnezeu.
Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem… Cu cât e mai complicat şi mai greu să trăim, cu atât mai puţin trebuie să facem aceste lucruri…
Slavă lui Dumnezeu, Care te înţelepţeşte şi-ţi dăruieşte odihnă în recunoaşterea neputinţelor tale, prin care ajungi la smerenie! Având buna dorinţă de a împlini voia lui Dumnezeu, avem nevoie şi de ajutorul Lui; pe lângă asta, nu trebuie să uităm următoarea poruncă dumnezeiască:
“Ziua Învierii, să ne luminăm popoare. Paștile Domnului, Paștile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă.
Va putea găsi cineva ceva mai înălţător şi mai veselitor decât cântarea aceasta? Va putea găsi cineva, undeva, expresia unei mai mari bucurii?
Imi scrie odată un intelectual care se frământa cu mintea: „Îmi este foarte greu. Aparent, toate sunt bune, treburile merg bine, familia este fericită, soția este bună. Dar nenorocirea este că nu am cui să deschid sufletul la ceea ce tânjesc eu, soția nu se pricepe, iar copiii sunt încă mici. Ce să fac? Cum să mă eliberez de urât și de durere?”.
Din scrisorile tale se vede că te-ai dăruit neîncrederii într-atât, încât spui că nimeni nu poate să te convingă. Aceasta nu e bine. Spui că nu trebuie ca cineva să te facă să-ți schimbi convingerea. Aceasta înseamnă că ești foarte încrezătoare în neputința de a greși și convingerilor tale și a concluziilor pe care le tragi. Dar aceasta este o trăsătură rea, este simptomul mândriei.
Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea aceasta poate fi săvârşită în timpul oricărei îndeletniciri.
Râvna ta nu este cu dreaptă judecată şi obişnuieşti să aştepţi răsplată pentru nevoinţele tale. Greşeşti. Milostivirea lui Dumnezeu se pogoară mai ales acolo unde este smerenie, iar lucrarea simplă nu va primi nicio răsplată. „Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele” – grăieşte Prorocul (Psalmul 24, 18).
Dacă ar fi să privim un om sănătos şi un om aflat în suferinţă îndelungată şi să comparăm starea sufletească a amândurora, pe care dintre aceştia l-am numi fericit sau netrebnic – pe cel sănătos sau pe cel suferind? De exemplu, de câte ori bolnavă fiind, aţi adus pocăinţă pentru păcatele voastre înaintea lui Dumnezeu şi a părintelui duhovnicesc, şi v-ați împărtăşit cu Sfintele Taine? În acelaşi timp, omul sănătos nici nu are vreme să se gândească la păcate, iar dacă se va întâmpla să ajuneze o dată pe an, o va face nu atât din osârdie, cât din politeţe, ca să spună: „Şi eu astăzi am postit”.
În viaţa duhovnicească întotdeauna este aşa: fie mângâierea este precedată de necaz, fie necazul este precedat de mângâiere. Aceste schimburi dau naştere la nădejde şi smerenie. Numai necazurile sunt diferite, sunt şi lumeşti şi duhovniceşti, dar acest lucru este încă devreme să-l cunoşti.
Tânăra domnişoară Sofia Konstantinova a venit în vizită la familia Nilus în Schitul Optina şi la spovedanie s-a plâns stareţului că, locuind în casă străină, e lipsită de posibilitatea de a ţine posturile. „Dar de ce acum, în timpul călătoriei, în ziua de post v-aţi ispitit cu salamul?” – a întrebat-o stareţul. Sofia Konstantinova s-a înspăimântat: „Cum a putut stareţul să afle acest lucru?”.
Îţi recomand să te rogi cu simplitate. Nu dori şi nu aştepta să obţii rezultate impresionante sau „daruri” ale harului lui Dumnezeu. Consideră-te nevrednic de toate acestea. Numai astfel îţi vei găsi pacea interioară.
Domnul ne ajută în dureri şi în ispite. El ne izbăveşte de acestea şi ne dă putere să le purtăm cu uşurinţă, chiar fără să le luăm în seamă. Tăcerea pregăteşte sufletul pentru rugăciune. Cât de binefăcător lucrează liniştea asupra sufletului!