Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.
Avva Isaac spune că, atunci când omul se smerește din suflet, el este înfășurat de harul lui Dumnezeu.
Îmi descrii războiul puternic care te luptă de jumătate de an și ești nedumerită pentru ce ți-a fost îngăduit. Mă întrebi dacă nu cumva L-ai mâniat și acum pe Dumnezeu cu ceva, dacă nu cumva ai făcut vreun păcat de moarte? Chiar dacă n-ai păcătuit, trebuie să mai rabzi și pentru păcatele mai vechi. Sfânta Maria Egipteanca a luptat 17 ani cu patimile în pustie ca și cu niște fiare.
Rugăciunea poți să o ții în minte și în timpul bolii și al neputințelor și la slujbă. Doar că, din această cauză uneori doare capul, dar ce să-i faci? Străduiește-te să ții cugetul cu Iisus nu doar în minte, ci îndreptându-l oarecum spre piept. Atunci, desigur, pieptul te va durea, dar fără asta nu se poate.
În ispite, împotriveşte-te cu smerenie, precum scriu şi spun Sfinţii Părinţi, iar dacă se întâmplă să cazi, ridică-te şi cunoaşte că pentru mândria ta te ispiteşti de acestea. Aleargă la prihănirea de sine şi la smerenie, iar nu afară din chilie. Dacă monahul nu va fi încercat prin diferite ispite şi scârbe, nu va putea cunoaşte neputinţa sa şi nu se va smeri.
