Post şi postire

Atât postim cât iubim şi atât iubim cât postim

Pare demodată insistenţa bimilenară a Bisericii ca oamenii să postească. După cum pare o concepţie arhaică aceea care ar susţine în secolul XXI că anumite alimente sunt „rele”. Iată cel puţin două motive pentru care anumiţi creştini „emancipaţi” ai Bisericii, indiferent pe ce treaptă a ei s-ar afla, scormonesc scuze sau inventează formule de evitare a postului în viaţa lor privată (deci, ascunsă). Dar, după cum Biserica nu are nimic împotriva unor alimente, tot astfel nici aceşti pseudo-creştini nu au nimic în comun cu ortodoxia, ca manifestare plenară a Bisericii – şi de aceea, permanent ascetică.

Continuare …

Postul nu este doar pentru trup, ci are și o dimensiune dumnezeiască

Posturile sunt făcute de dragul nostru, nu împotriva noastră! Nu postim doar ca să flămânzim, să ne chiorăie mațele, să avem fețe prelungi și să ne plângem unii altora: „Măi, ce-am mâncat la margarină, de transpir margarină deja!”. Postim pentru a nu cârti ca niște cârcotași. Postim pentru a învăța, și din tăcere, că a fi cu Hristos este mai mult decât a fi cu ceilalți din jur și că, în sine, a locui, a umbla cu Hristos pe calea virtuților, așa cum propune postul, este unul din cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le pune la îndemână.

Continuare …

Eli, Eli, lama sabahtani?

Cuvintele Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit? nu sunt cuvinte ușor de înțeles. Cum poate Dumnezeu-Tatăl să-Și părăsească Fiul? Iisus Însuși a spus: Tatăl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna Lui… Eu și Tatăl una suntem… Cum poate Fiul să se simtă părăsit de Dumnezeu-Tatăl? Și totuși, aceste cuvinte nu sunt o simplă metaforă, nu e numai un verset dintr-un psalm (Ps. 21, 1), ci ele exprimă o realitate. Care realitate? Doar o suferință fizică? Nu, mult mai mult decât atât. Este un sentiment cumplit al abandonului.

Continuare …

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu…

Într-o zi, în Vinerea Mare, mă aflam la slujbă. Biserica era plină de lume. Ce-am pățit! Citeam Evanghelia și, când am ajuns la „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 24, 46), n-am putut să mai sfârșesc. N-am mai spus „pentru ce M-ai părăsit?” Am fost cuprins de o cutremurare sfântă. Mi s-a tăiat glasul. Dinaintea mea aveam întreaga scenă tragică. Am văzut fața aceea. Am auzit acel glas. Îl vedeam pe Hristos foarte viu.

Continuare …

Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele…?!

Numai acela care, plin de mângâiere, ştie că de la Dumnezeu a venit şi că la Dumnezeu se duce, numai acela are putere să se dezbrace pe sine de sine. Acela se poatedezbrăca de orice mândrie, de orice pretenţie, de orice interes, de orice laudă şi chiar deorice merite. Acela se poate dezbrăca de hainele lui, pentru a le da celui mai dezbrăcat cael. Se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el. Se poate lipsi de dreptul său, în folosul altuia mai lipsit ca el (1 Corinteni 10, 33).

Continuare …

Era noapte…

Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte… E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruieşte în vreun fel un suflet de ucenic credincios. Este o întunecare a minţii totdeauna când păcatul pune stăpânire pe o inimă, iar diavolul reuşeşte să o smulgă din părtăşia frăţească, făcând-o o unealtă de vânzare. E noapte totdeauna când frăţietatea se dezbină, când ucenicii se despart, când legământul dintâi este călcat, când mânia şi ura împing omul la răzbunare.

Continuare …

Cuvânt la Lunea cea mare din Săptămâna Patimilor

                                Inima în Marele Post – Săptămâna a VII-a

În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-L cu toată inima ta.
Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-I poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e!” tu strigă-le în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!

Continuare …

“Il folosim pentru a petrece bine și plăcut, Il avem ca pe un paratrasnet, nu-L urmăm însă pe Golgota…”

Ne aflăm în ultimele ceasuri ale vieţii lui Iisus pe pământ, în mica cetate a Betaniei, care se afla la poalele răsăritene ale faimosului munte al Măslinilor. Era la o depărtare de aproximativ doi kilometri şi jumătate de Ierusalim. Stăpânul unei case din Betania era fariseul Simon, tată a trei copii: Lazăr, Marta şi Maria. Casa lor era vi­zitată din când în când de Iisus, care se împrietenise cu Lazăr. Fusese găzduit şi bine-primit acolo şi într-un fel o mustrase pe sărmana Marta pentru multele ei griji şi lăudase ascultarea şi iu­birea Mariei.

Continuare …

”Și Iisus era trist…”

De ce tristețe? Pentru că unul din evangheliști, amintind despre bucuria cetății sfinte la intrarea Domnului în Ierusalim spune: „Și Iisus era trist”. Cetatea se bucura, copiii strigă „Osana celui dintru înălțime”, Hristos este aclamat cu ramuri de finic și de măsline, semne ale bucuriei, iar El este trist. De ce este trist?

Continuare …

Învierea lui Lazăr sau Iubirea mai tare decât moartea

În rezumat, aceasta înseamnă că se deschide Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului în care toate cele ale noastre încetează, concentrându-ne exclusiv pe zilele de foc ale lui Hristos, pe toate semnele și cuvintele pe care le spune și le face din dragoste pentru noi. Sunt cuvinte și gesturi esențiale, care concentrează în ele miezul lucrării lui Hristos de prefacere și înnoire a lumii. Așadar, important este să fim în jurul Lui, zi și noapte, punând în paranteză preocupările de noi și cele ale noastre, ca să nu pierdem nimic din gesturile, cuvintele sau tăcerile Lui de Taină.

Continuare …

Sâmbăta lui Lazăr

Au trecut cele patruzeci de zile mult folositoare sufletului nostru şi ne aflăm acum în pragul Sfintei şi Marii Săptămâni, în care vom sărbători Pătimirile Domnului nostru, faptul că a biruit moartea prin moartea Sa.

Continuare …