Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ocupă un loc deosebit în calendarul Bisericii Ortodoxe și este direct legată de unicitatea persoanei Născătoarei de Dumnezeu în lucrarea mântuitoare în Hristos a întregii lumi, devenind totodată cea mai importantă sărbătoare rânduită de către Biserică în cinstea Preasfintei Fecioare.
Viaţa creştinului ortodox este un efort neîncetat de a deveni vas desăvârşit pentru harul Duhului Sfânt. Toate eforturile noastre ascetice – postul, privegherile şi rugăciunea – sunt orientate spre a dobândi o mai mare părtăşie la „însăşi viaţa lui Dumnezeu”. Dobândirea energiilor Duhului Sfânt este scopul vieţii creştine.
Ultimul obstacol duhovnicesc menţionat de Sfântul Efrem Sirul este grăirea în deşert. Şi este adăugată la sfârşitul patimilor de evitat nu pentru că este mai puţin însemnată decât celelalte, ci tocmai pentru că grăirea în deșert constituie pecetluirea celor anterioare, fiind cea mai răspândită boală duhovnicească a oamenilor, chiar şi a oamenilor Bisericii.
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Marii începe anul acesta pe 1/14 august. Menţionăm că atunci când lăsatul secului cade într-o zi de miercuri sau vineri, postul începe pe 31 iulie/13 august. Originea postului Sfintei Marii are legătură cu Sinodul III Ecumenic din 431, ţinut la Efes, când cultul Maicii Domnului a început să cunoască o dezvoltare mai mare prin recunoaşterea calităţii sale de Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”.
Inima în Marele Post – Săptămâna a VII-a
În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-L cu toată inima ta.
Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-I poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e!” tu strigă-le în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8)
1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.
”Întoarceți-vă la Mine cu toată inima voastră”
[…] Minunată viaţă (a Sf. Maria Egipteanca – n. n.), care nu seamănă deloc cu vieţile oamenilor obişnuiţi! În ea uimesc mai ales două lucruri, în primul rând, harul lui Dumnezeu, neasemuita Lui milostivire şi prevedere a faptului că jalnica desfrânată va deveni o sfântă dintre cele mai mari. Al doilea – repeziciunea, neaşteptata adâncime şi hotărâre a întoarcerii cuvioasei Maria de la viaţa sa păcătoasă dinainte la nevoinţa ei neasemuită din pustie.
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6)
1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor– mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.
Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă.
Caracteristica slujbei este reprezentată de ritualul scoaterii solemne şi cinstirii Sfintei Cruci. Acest ritual are loc la finalul Utreniei care se oficiază sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a cinstirii generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor.
„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/
1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Dintre toţi cei care au avut de la Dumnezeu o slujbă către oameni chemătorii la pocăinţă au fost cei mai curajoşi căci toţi au acoperit chemarea cu viaţa recunoscându-se între păcătoşi cei dintâi şi dacă a fost nevoie i-au chemat la pocăinţă cu preţul vieţii lor. Căci cuvântul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu şi ucigaş de rele. Toţi au vorbit tare şi răscolitor de viaţă, de suflet. V-am spus acestea ca să vă deprindeţi cu chemarea la pocăinţă şi cu felul ei de a fi, ca să răzbată şi în urechile surzilor.
Duminica trecută am ascultat pericopa Evanghelică despre tăria minunată a arătării măreţe şi puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoială cuvintele Apostolului Filip, că îndelung aşteptatul Mesia S-ar fi arătat în lume, şi aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret – tot Natanael, de îndată ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndată, şi L-a mărturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât şi ca Împărat al lui Israel. Evanghelia de astăzi vorbeşte despre ostenelile mari şi luptele oamenilor cu credinţă adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos.
„Chiar de la început, creând Dumnezeu pe om, îndată l-a dus și l-a predat în mâinile postului și i-a încredințat acestuia mântuirea lui ca unei maici iubitoare și celui mai bun dascăl.”
„Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)
1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”
Ieri și azi m-a durut inima, și doare în mod curios… Și m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârșesc lucrul vieții mele.” Și iată, spre a-mi săvârși lucrul vieții, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post.
V-am vorbit deja despre metoda mea, pe care vă sfătuiesc să v-o însușiți. Metoda mea este precum urmează: A ne vedea țelul de pe urmă și a merge către el, începând cu abc-ul. În ce privește Postul, trebuie avut același principiu, dar pe o scară redusă. Trebuie înțeles că cele cincizeci de zile ale Postului ne sunt puse la dispoziție ca pregătire pentru a primi Învierea cea din morți.
Pentru a trăi viaţa în mod normal, fără abuzuri, fără ignorarea şi încălcarea drepturilor membrilor societăţii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În creştinism, pentru disciplinarea noastră sufletească şi trupească, avem lăsat de către Sfinţii Părinţi legea postului trupesc şi sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât şi zilele de Miercuri şi de Vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească, adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simţuri ale noastre.
„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” (Pilde 23:26)
1. Mai presus de toate gândește-te la Dumnezeu, căci și Dumnezeu se gândește la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândește la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, așa și Dumnezeul tău se gândește la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toți îngerii din ceruri.