Dacă ne rugăm fără smerenie, atunci rugăciunile noastre nu vor ajunge nici măcar deasupra capului nostru. Dacă pornim la rugăciune cu gândul că suntem drepți, că nu suntem asemenea celorlalți oameni păcătoși, atunci rugăciunea noastră nu va ajunge la tronul lui Dumnezeu. În schimb, cel smerit se roagă cu lacrimi, cu zdrobirea inimii, cu devotament, cu atenție… Spre unul ca acesta Dumnezeu Își trimite darurile Sale cele bogate. (Monahul Moise Aghioritul)
În Duminica Vameşului şi a Fariseului numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Această Duminică marchează începutul perioadei Triodului, care durează 10 săptămâni, primele trei fiind pregătitoare, urmând şapte săptămâni ale Postului Mare. În acest răstimp liturgic, Biserica ne îndeamnă să descoperim micimile noastre de suflet și metehnele pe care ar trebui să ni le asumăm și să le remediem. Ne aflăm, așadar, chiar înaintea porților închise de ne înfrânare, porților raiului care au fost din nou deschise de Cruce și Înviere și care se deschid pentru fiecare din cei ce intră pe calea căinței, smereniei și a întoarcerii la Dumnezeu.
Parabola de astăzi ne prezintă doi oameni care merg la Templu: vameșul și fariseul, cel dintâi, smerit, cu ochii la pământ, bătându-se cu pumnul în piept, se ruga: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Cel de al doilea, plin de trufie, se ruga: „Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi sau ca şi acest vameş.” Învățătura este simplă: „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”
„Începutul înnoirii vieții noastre nu se poate face decât prin intrarea în rânduială, prin smerenie. De aceea, pregătirea pentru Sfântul și Marele Post o începem cu îndemnul la smerenie, ca să trăim în această vreme și apoi cu ea să călătorim de-a lungul întregii vieți, știind că numai călătorind pe cea mai bună cale vom avea odihna sufletelor noastre, în veacul de acum și in vecii vecilor”, ne spune părintele Petroniu Tanase.
Cum poate învăța cineva smerenia? Îndreptându-și privirea către Hristos, Care a spus: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 29). „Smerenia este o însușire a dumnezeirii. Toată lucrarea lui Dumnezeu pe pământ a fost un act de smerenie și bunătate, un act de pogorâre pentru a afla oaia cea pierdută, lăsând la o parte toată slava, luând asupra Sa rușinea Crucii pentru a mântui lumea,” menționează arhimandritul Zaharia Zaharou. Astfel, smerenia se învață raportându-ne întraga viață la Dumnezeu. „Arătatu-Te-ai, Stăpâne, ucenicilor Tăi şi arătatu-le-ai lor smerenie înaltă, căci încingându-Te cu ştergarul peste mijloc şi spălându-le picioarele, le-ai poruncit să urmeze acest obicei”, spune o cântare de la Utrenia acestei Duminici, aratându-ne smerenia care ne înalţă, cea pe care o identificăm a fi mântuitoare și în smerenia vameşului.
Suntem în cea mai prielnică perioadă pentru a primi acea viaţă cerească, pe care Hristos a adus-o lumii și pe care o amânăm pentru un viitor, pe care s-ar putea să nu-l avem. E timpul să revedem cât de vie și lucrătoare este credința noastră. Să pornim pe calea vindecării prin adânca fântână a postului, pentru ca renăscuți prin baia lacrimilor și a spovedaniei, să vedem Lumina cea de preț care pe toate le luminează.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.