Nu putem intra în Împărăţie dacă Îl învăţăm pe Dumnezeu cum să ne rezolve problemele şi cum să ne aranjeze viaţa, întâlnirile, caracterul nostru şi al celor din jur…
Nu vă pierdeți vremea trăind fără rugăciune, fără cugetare. Totul în viața noastră are un înțeles duhovnicesc. Să căutăm așadar mai întâi cum putem lucra păstrându-ne inima, duhul și cugetul în Dumnezeu.
Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea aceasta poate fi săvârşită în timpul oricărei îndeletniciri.
Iubiți credincioși, se apropie Domnul de o femeie văduvă căreia îi murise copilul și pe care îl ducea la groapă și îi spune: „Nu mai plânge!”. Iar noi citim aceste cuvinte în Sfânta Scriptură și ne întrebăm: cum să nu plângă biata femeie, de vreme ce, văduvă fiind și pierzându-și singurul copil, rămânea singură, fără niciun sprijin?! Acest „Nu mai plânge!”este cheia Evangheliei de astăzi și aș vrea să încercăm să înțelegem împreună dacă acest îndemn, dacă această poruncă „Nu mai plânge!” este sau nu îndreptățită.
Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi de aceea este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit, ca să întâmpini pe Mirele Hristos.
Când ai sănătate și spor în treabă, înalță-ți inima și zi: ”Ție, Doamne!”
Doamne, Dumnezeul nostru, Stăpânitorul vieții și al morții, Creatorul cerului și al pământului, primește mulțumirea noastră pentru toate darurile bune pe care ni le-ai dat până în ziua de azi.
Sânt oameni care se luptă cu patimile o dată sau de două ori, în vremea năpădirii vrăjmaşe. Să zicem că patima s’a apropiat de o sută de ori de om, şi că în două cazuri s-a împotrivit ei. Și lui i se pare că este un nevoitor. Unul ca acesta se hotărăşte să vorbească celorlalţi de virtuţi, iar el însuşi de nouăzeci si opt de ori a dat înapoi“. Caci noi când vorbim despre „întunerecul în care trăieşte lumea”, avem în vedere că lumea trăieşte din patimi şi că viaţa noastră nu o cunoaşte. Oamenii se îndepărtează de la Hristos şi de la adevărata descoperire a ceea ce este omul.
Pincipalul este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot felul de bolnavi – chiar aşa şi este.
Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El Îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuşi pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi-i dă pacea Lui şi atunci totul este bine şi sufletul simte iubire pentru toţi.
Oamenii se plâng azi că le merge greu. Unii ar vrea să se apropie de Dumnezeu și să ceară ajutor, dar motivează că nu au timp.
Creștinismul nu este o filosofie, nu este o teoremă abstractă. Este viața omului cu Dumnezeu. Domnul îl ridică pe om din groapa păcatului și îl cheamă în Împărăția cerurilor, spunând: „Urmează-Mi” (Ioan 1, 43). Și omul trebuie să facă un efort și să-L urmeze pe Hristos. Este o trudă atât trupească, cât și duhovnicească – atât o lucrare exterioară, cât și o muncă lăuntrică permanentă, o luptă continuă cu păcatul, care nu încetează în această lume.