Domnul nostru Iisus Hristos a venit la oameni ca să-i vindece de înclinarea spre hoție, pentru că înclinarea aceasta este o boală sufletească grea.
Dar oare fiul fură de la tatăl său? Nu; dar sluga fură de la stăpân. În clipa în care Adam și-a prefăcut duhul de fiu într-unul de slugă, mâna i s-a și întins spre fructul oprit. De ce fură omul lucrul altuia? Oare pentru că îi trebuie? Adam avea totul, nimic nu-i lipsea, cu toate acestea s-a dus să fure. De ce fură omul de la om, sluga de la slugă? Pentru că s-au învățat mai întâi să fure de la stăpâni. Oamenii fură mai întâi de la Dumnezeu, și apoi unul de la altul. Strămoșul omenirii și-a întins întâi mâna să fure ce este a lui Dumnezeu și, ca urmare, urmașii lui fură unii de la alții.
Pe de altă parte, nu-i nici o faptă de hoție la care să nu se fi întovărășit și diavolul. El este uneltitorul și îmbolditorul a toată hoția. Diavolul însă nu este numai capul și părtașul hoției, ci este și pârâșul ei. Lui nu-i trebuie lucrurile furate, ci lui îi trebuie sufletul omului, sufletul pierdut. Lui îi trebuie dezbinarea și ura dintre oameni, lui îi trebuie pierzarea neamului omenesc. El nu fură ca să fure, ci „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006