Liturghia din Sâmbăta Mare este una pascală. Cântăm: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat”. Citim 15 paremii din Vechiul Testament. Fiecare paremie are un tip, care se împlinește în Prototip. Iar Prototipul este Hristos. Toate prorociile se împlinesc în Domnul nostru Iisus Hristos.
Fărădelegea s-a săvârșit, dar totodată Domnul și-a împlinit lucrarea răscumpărătoare: „Săvârșitu-s-a!” Dumnezeiescul trup atârnă pe Cruce, gol şi mort, fără suflare; Iosif şi Nicodim îl gătesc pentru îngropare, tânguindu-se cu plângere şi umilinţă: „Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu? Sau cum Te voi înfăşura cu giulgiuri? Cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat? Sau cu ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici!”
«În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul» (I Ioan 4 10-11)
Atotiubire, Atotiubire, Atotiubire… Înjunghiată Atotiubire… Pentru Mine Te-ai lăsat junghiat!
Este Vinerea Mare, ziua în care Hristos, Mântuitorul lumii, Se răstignește, din dragoste desăvârșită, pentru noi toți.
Rugăciunea lui Hristos din Grădina Ghetsimani e cea mai nobilă dintre toate rugăciunile prin tăria și puterea ei de a ispăși pentru păcatele lumii.
Adusă Dumnezeului Veșnic, Care este Tatăl, în duhul dragostei dumnezeiești, ea continuă să strălucească cu o lumină ce nu poate fi stinsă, atrăgând pe veci sufletele ce s-au asemănat cu Dumnezeu.
Suntem, fără nici o îndoială, în latura de tensiune a Săptămânii Mari când Hristos este vânat și răpus.
Dacă nu te spală sângele lui Hristos, nimeni, niciodată nu te va mai putea spăla şi nu-ţi va putea spăla păcatul tău (Ioan 22).
Rugăciunea plină de durere a lui Hristos în Grădina Ghetsimani continuă neîntrerupt până în zilele noastre, o continuă Biserica noastră și Sfinții ei. Sfântul Porfirie iubea mult această rugăciune, trăia cu ea și ne-a lăsat-o ca prețioasă moștenire spre mântuirea întregii lumi.
Cuviosul Serafim de Sarov (1759-1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în lupte de pronia dumnezeiască, cu care îi alinau sufletul. Diacon fiind, vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii.
Domnul a venit să aducă foc pe pământ. Pe măsură ce înaintează spre Golgota, acest foc devine tot mai puternic, transfigurându-i şi înnoindu-i pe toţi cei ce se apropie de el:
Domnul stătea la masă cu ucenicii Săi, în seara Cinei de Taină… Era ceasul cel mai zguduitor! Totdeauna le spusese ucenicilor adevăruri mari şi neaşteptate, dar niciodată ca acum. Despre Patimile Sale, Domnul le mai vorbise şi altădată, dar ei, chiar dacă le crezuseră, le priveau ca pe ceva îndepărtat, pentru cine ştie când. Despre vânzător le mai vorbise, dar acum lumina cuvintelor Domnului se apropie tot mai mult de cineva anume, până când se opreşte asupra celui care mânca din acelaşi blid cu El, care rupea din aceeaşi pâine.
Două precizări cu privire la răstignire:
„Iată Mirele vine” (Matei 25, 6), şi fericită este sluga care se va învrednici să-I primească cercetarea mântuitoare şi să poarte cununa cea nestricăcioasă.
În Lunea Mare, Biserica noastră ne prezintă un tânăr frumos, curat, fericit, preabun: pe Iosif, care a fost al unsprezecelea fiu al Patriarhului Iacov şi a fost invidiat de fraţii lui, aruncat în groapă şi vândut pentru treizeci de arginţi. Cumpărătorii săi l-au dus în Egipt şi l-au vândut la rândul lor unei căpetenii de la curtea faraonului, Putifar, a cărui soţie a vrut să păcătuiască cu el. Acela s-a împotrivit cu putere, ea l-a calomniat şi a fost întemniţat. Apoi a devenit tâlcuitorul viselor faraonului, cunoscând mare cinste şi slavă.
Cu harul, ajutorul şi mila preabunului, preamilostivului, preaîndurătorului şi preaînţeleptului Dumnezeu ne apropiem de sfârşitul Sfântului Post Mare, folositor pentru suflet, care este o perioadă de nevoinţe ascetice voluntare, post şi rugăciune, cucernicie şi evlavie.
Miercurea cea Mare este ultima zi pregătitoare dinaintea Patimilor Domnului. Sfinţii Părinţi au rânduit pomenirea ungerii Domnului cu mir de către femeia desfrânată pentru a ne arăta puterea pocăinţei şi pentru a ne pregăti cum se cuvine şi pe deplin pentru începutul Patimilor Domnului.