Este Vinerea Mare, ziua în care Hristos, Mântuitorul lumii, Se răstignește, din dragoste desăvârșită, pentru noi toți.
Este ziua în care cunoaștem Cine este Dumnezeu și cum este omul. În Vinerea Mare ne este descoperit Dumnezeu-Omul care ne iubește.
Omul a decis să se revolte, să fie nerecunoscător, răutăcios, să creadă, în nebunia lui, că poate să Îl omoare pe Hristos.
Omul i-a dat dispreț, calomnie, scuipat, pălmuire, batjocură și ură lui Hristos, Cel care a făcut minuni, Cel care a vorbit cum nimeni, niciodată, nu a mai vorbit, Cel care a vindecat suferințele în popor.
Acesta este chipul omului din Vinerea Mare: schimonosit, desfigurat și conflictual.
Cum se raportează Dumnezeu în fața acestui om, care a strâns toată răutatea lumii, gândind că o poate îndrepta împotriva Celui răstignit?
Dumnezeu ne iubește mai ales atunci când noi îi întoarcem spatele.
Vinerea Mare ne descoperă un Dumnezeu pe care ar trebui să Îl adâncim în inima noastră: oricât de netrebnici am fi, oricât de păcătoși, de revoltați și oricât de îmbătați de iluzia că am putea să Îl ucidem pe Dumnezeu, El rămâne, în continuare cu brațele deschise, răstignite, iubindu-ne, mai ales când nu merităm.
Noi nu suntem obișnuiți să Îl înțelegem pe Dumnezeu în felul acesta, pentru că nouă ne este greu să îl iubim pe cel care ne calomniază și ne disprețuiește.
Suntem atât de sensibili, încât numai la o simplă atenționare că am greșit, ne tulburăm și suntem în stare să întoarcem lumea pe toate fețele ei. Răbufnim, ne închidem în noi înșine, ne luăm revanșa și căutăm, cu orice preț, prilejul de a-l pune la punct pe acela, de a-l determina să ajungă la concluzia că el a greșit iremediabil, de neiertat.
Preasfinția Sa a afirmat că numai dragostea este cea care poate schimba, cu adevărat, pe om:
Hristos ne dezvăluie, în Vinerea Mare, un alt mod de a înțelege pe cel care se revoltă. El nu S-a dat jos de pe cruce. Nu le-a reproșat, celor de față, cât bine le-a făcut.
Când omul este răutăcios și Îl disprețuiește, Domnul se roagă pentru el și topește torentul urii în dragostea Sa desăvârșită. Un astfel de Dumnezeu minunat avem. Nu are în El spirit revanșard.
Sfântul Apostol Pavel subliniază acest lucru în Epistola către Romani 5, 8-10: «Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui».
Dumnezeu este dragoste ființială, desăvârșită. Toate trăsăturile lui Dumnezeu sunt dragoste. Așa ni se descoperă, mai ales atunci când ne răzbunăm împotriva Lui.
Oricât de mult crede omul – așa cum a crezut în Vinerea Mare – că poate să Îl distrugă pe Dumnezeu, El nu i se opune, ci îl cuprinde în tainica Sa dragoste, cu toată răbufnirea, revolta, nesinceritatea și răutatea pe care le împărtășește acela.
Numai dragostea schimbă viața omului. Orice altă strategie am aplica, oricât de sofisticată, nu va putea să schimbe omul, niciodată. Cea care schimbă omul din străfundurile lui, structural, fundamental, este întotdeauna dragostea.
Ne este greu să înțelegem acest lucru. Nouă ne sunt mai la îndemână metodele coercitive, pentru că dau roade imediate. Nu avem răbdarea de a aștepta un rezultat. Este o artă în a îmbina fermitatea cu dragostea.
Dumnezeu-Omul, Cel care S-a răstignit pentru noi, a părut în fața oamenilor ca un învins, ca unul care a capitulat, lăsându-se înăbușit de ura și răutatea oamenilor. Așa s-au gândit cei care se aflau la picioarele crucii. De aceea Îl ironizau.
Hristos rămâne neclintit în dragostea Sa. Dragostea dumnezeiască nu este fluctuantă, tranzitorie, ca a noastră. Pentru noi, cineva poate să însemne ceva deosebit și este de ajuns o singură clipă de dezamăgire, care să dărâme tot acest univers al dragostei. Dumnezeu nu este așa.
Dacă vrem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu cu adevărat, să-L vedem pe Cel răstignit în Vinerea Mare. Dumnezeu este dragostea răstignită.
Oricât și-ar propune omul zilelor noastre, omul progresist, ca și cei din regimurile totalitare, să Îl ucidă pe Dumnezeu, nu vor reuși. Dragostea nu poate fi ucisă.
Cu cât cineva ne calomniază, crezând că ne umilește, cu atât dragostea noastră ar trebui să crească în intensitate.
Devenim cu adevărat ucenicii lui Hristos dacă vom avea chipul Său din Vinerea Mare – chipul lui Dumnezeu care nu renunță în a-l iubi pe om, mai ales când acesta se comportă batjocoritor și disprețuitor.
Dragostea autentică nu moare niciodată.