Atotiubire, Atotiubire, Atotiubire… Înjunghiată Atotiubire… Pentru Mine Te-ai lăsat junghiat!
Fie-Ți milă de sărăcia mea! Scoate-mă la lumină!
Acest cuget să nu lipsească dinlăuntrul vostru.
Să fie mintea noastră alipită de Cel Care S-a adus spre junghiere pentru mântuirea noastră.
Ia gândiți-vă la ocări, la pălmuiri, la biciuiri, la necinstiri…
Cel Ce Ținea în palma Sa universul! Le-a suferit pe toate din Atotiubirea Sa pentru noi, cei care L-am trădat, ca să ne readucă Acasă și să rămână cu noi.
Nu Îl odihnește gândul să fie singur: „Părinte, vreau ca unde sunt eu să fie și aceștia – cei care M-au trădat, care s-au lepădat de Mine, cei care M-au junghiat și pe care i-am răscumpărat; îi vreau iarăși înapoi, ca să rămână pentru totdeauna cu Mine!”
Toate acestea să nu lipsească din mintea voastră! Să strigați necontenit:
Atotbunule, iarăși Te pomenim… Care este pricina nespusei, neînțelesei, nedescrisei Tale deșertări-de-Sine? Nu este afecțiunea Ta părintească și atotiubirea Ta? Sângele Tău S-a vărsat și a răscumpărat pământul. De ce oare, Atotbunule? Oare nu pentru a răscumpăra vina noastră? Ne-ai lăsat pătimirile Tale aici și le vedem. Oriunde ne întoarcem privirea, vedem icoana Răstignirii Tale și toate cele înfricoșătoare pe care le-ai răbdat pentru mântuirea noastră. Toate acestea nu se schimbă. Tu ești Părintele! Nu ne socoti greșelile! Întărește-ne în pocăință! Rămâi cu noi! Lasă-ne preasfântul Tău har, să se apropie de noi cu duhul de mamă al Atotiubirii Tale, să ne întărească voința noastră cea slabă. Pentru că noi Te mărturisim, chiar dacă odinioară am săvârșit greșeli, Tu nu ni le-ai socotit. Ci ai adăugat dragostea Ta părintească, așa cum ai arătat-o prin atotsfintele Tale pătimiri.
(traducere – Mănăstirea Dragomirna, 2021)