Cuviosul Serafim de Sarov (1759-1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în lupte de pronia dumnezeiască, cu care îi alinau sufletul. Diacon fiind, vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii.
Două precizări cu privire la răstignire:
„Iată Mirele vine” (Matei 25, 6), şi fericită este sluga care se va învrednici să-I primească cercetarea mântuitoare şi să poarte cununa cea nestricăcioasă.
Pe ziua de astăzi – iată, prin altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa şi chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus şi să-L dea morţii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul din cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, şi a zis: “Ce voiţi să îmi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă?” Ei i-au dat treizeci de arginţi. Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulţumire – şi asupra mai-marilor iudei, şi asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere aceşti mai-mari, de au atras asupra lor şi a poporului vină şi pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu?
Protopsalt Valentin Gheorghe – Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pamântesc întru sine să nu gândească, caci Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. (Heruvic în Sâmbăta Mare)
În aceastã Sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã veșnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
Grupul Byzantion – Prohodul Domnului.
Prohodul Domnului este slujba punerii în mormânt a Domnului, sau prohodirea, care se cântă în biserici în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Slujba se mai numește și „Denia Prohodului”, denia fiind o utrenie de seară din perioada Triodului.
În aceasta zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însãși; mântuitoare – pentru cã ele sunt prețul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricoșãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricoșãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.
Când slăviții ucenici – Grupul Evloghia; Concert de muzică bizantină susținut de Grupul EVLOGHIA al Patriarhiei Române la Biserica din incinta Palatului Cotroceni.
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani și vânzarea și prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Și-a dezbrãcat hainele și El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rușineze, iar celorlalți sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãți: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însuși pildã.
În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimã. Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț.
Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta?
Inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă
Astăzi am ascultat pericopa evanghelică despre cele petrecute în Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita fărădelege ce nu are asemănare în toată istoria lumii şi simt că mă cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adăugat? Nimic.