Ne dorim un Dumnezeu simplu, ascultător față de cererile noastre, un fel de Dumnezeu de buzunar, pe care să-l scoatem doar atunci când avem nevoie de El, ca pe un ajutor rapid în fața problemelor noastre.
Încrederea în voia lui Dumnezeu
Monahul Moise Aghioritul
Ca și Toma…
Duminica trecută am prăznuit slăvita Înviere a Domnului. Ecoul marii sărbători persistă. Strălucitoarea sa lumină ne inundă. Hristos Cel înviat îl cercetează pe necredinciosul Toma și pe noi. Se coboară la neputința noastră. Consimte să ne cerceteze, ca să ne alunge gândurile de necredință, de îndoială și de frică.
Podoaba, cununa şi trofeul Bisericii este Crucea
După cum se spune în Sinaxar, în Sfânta şi Marea zi de Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos: „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, Crucea şi moartea”.
Mântuitorul ne-a învăţat să avem smerenie sinceră, nu falsă şi prefăcută
În Joia Mare încep cele trei zile de Patimi ale Domnului, care constituie şi finalul Triodului. În ziua aceasta săvârşim pomenirea a patru evenimente: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire a Domnului către Tatăl şi trădarea lui Iuda.
Miercurea cea Mare, ultima zi pregătitoare dinaintea Patimilor Domnului
Miercurea cea Mare este ultima zi pregătitoare dinaintea Patimilor Domnului. Sfinţii Părinţi au rânduit pomenirea ungerii Domnului cu mir de către femeia desfrânată pentru a ne arăta puterea pocăinţei şi pentru a ne pregăti cum se cuvine şi pe deplin pentru începutul Patimilor Domnului.
Să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse pentru întâmpinarea Mirelui ceresc
Pilda însemnată a celor zece fecioare are ca scop conştientizarea faptului că trebuie să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse (virtuţile noastre), pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, care va veni pe neaşteptate, ca un fulger, fără de veste, fie prin moartea fiecăruia, fie la a Doua Venire.
Lunea Mare din Săptămâna Patimilor
În Lunea Mare, Biserica noastră ne prezintă un tânăr frumos, curat, fericit, preabun: pe Iosif, care a fost al unsprezecelea fiu al Patriarhului Iacov şi a fost invidiat de fraţii lui, aruncat în groapă şi vândut pentru treizeci de arginţi. Cumpărătorii săi l-au dus în Egipt şi l-au vândut la rândul lor unei căpetenii de la curtea faraonului, Putifar, a cărui soţie a vrut să păcătuiască cu el. Acela s-a împotrivit cu putere, ea l-a calomniat şi a fost întemniţat. Apoi a devenit tâlcuitorul viselor faraonului, cunoscând mare cinste şi slavă.
Întâmpinarea Patimilor Domnului
Cu harul, ajutorul şi mila preabunului, preamilostivului, preaîndurătorului şi preaînţeleptului Dumnezeu ne apropiem de sfârşitul Sfântului Post Mare, folositor pentru suflet, care este o perioadă de nevoinţe ascetice voluntare, post şi rugăciune, cucernicie şi evlavie.
“Il folosim pentru a petrece bine și plăcut, Il avem ca pe un paratrasnet, nu-L urmăm însă pe Golgota…”
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale vieţii lui Iisus pe pământ, în mica cetate a Betaniei, care se afla la poalele răsăritene ale faimosului munte al Măslinilor. Era la o depărtare de aproximativ doi kilometri şi jumătate de Ierusalim. Stăpânul unei case din Betania era fariseul Simon, tată a trei copii: Lazăr, Marta şi Maria. Casa lor era vizitată din când în când de Iisus, care se împrietenise cu Lazăr. Fusese găzduit şi bine-primit acolo şi într-un fel o mustrase pe sărmana Marta pentru multele ei griji şi lăudase ascultarea şi iubirea Mariei.
Sufletul are nevoie de Domnul și de harul Duhului Sfânt, fără de care este mort
Unii oameni au mari dificultăți la spovedanie. Nu știu ce să spună și cum să o spună. Mi se pare că aceștia nu dau importanță curăției inimii. Cine ar putea vreodată susține că gândurile lui, cugetele și mișcările inimii lui au fost întotdeauna ireproșabile și curate? Că inima lui nu s-a întunecat plecându-se spre gânduri spurcate, necurate sau deșarte?
Înțelepciunea tainică a Crucii. Omilie la Duminica Sfintei Cruci
Viaţa creştină nu este o promenadă odihnitoare pe cărările plăcute ale sentimentalismului şi lipsei de griji, nici o continuă relaxare în fotoliile adânci ale nepăsării şi placidităţii. Nu este vorba de o viaţă lipsită de responsabilitate, uşoară, tihnită, fără silinţă şi fără efort.
Durerea nu este o răzbunare a lui Dumnezeu faţă de om, pentru că Dumnezeu nu pedepseşte niciodată
Durerea este rezultatul neascultării primului om şi al căderii sale, ce a atras după sine alungarea din Rai. Omul a fost zidit nemuritor, sănătos, necunoscător al durerii, al stricăciunii şi al suferinţei, dar pentru că a încălcat prima poruncă a lui Dumnezeu, consecinţa neascultării sale, a folosirii greşite a libertăţii de care dispunea, a fost aceea că durerea a intrat în viaţa sa.
Monahism, mănăstiri, monahi
Când lumea se îndepărtează de credință, acest lucru influențează și monahismul. Însă, monahismul trebuie să rămână în continuare așa cum este. Monahismul nu trebuie să se lase influențat de această epocă de globalizare.
Rugăciunea întărește, mângâie, tămăduiește și ajută
Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciunea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mângâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să biruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.
Predică la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor
„Chiar de ai fi, cum sunt şi eu, risipitor,
Vino, căci uşa milostivirii dumnezeieşti
deschisu-s-a tuturor!”
Cu cât Îl vei iubi mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai puțin vei păcătui
Ceea ce este mai înfricoșător astăzi este faptul că omul nu crede că are nevoie să se pocăiască. A devenit, din nefericire, nesimțit duhovnicește. Nu mai are simțirea cea bună și neliniștea. Uneori nici măcar nu bănuiește că trebuie să se pocăiască neîncetat. Această nesimțire grosolană este o cursă primejdioasă care duce la nepocăință, la autarhie, la comparația mereu cu cei mai răi, la un fariseism bolnav.