Cuvintele Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit? nu sunt cuvinte ușor de înțeles. Cum poate Dumnezeu-Tatăl să-Și părăsească Fiul? Iisus Însuși a spus: Tatăl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna Lui… Eu și Tatăl una suntem… Cum poate Fiul să se simtă părăsit de Dumnezeu-Tatăl? Și totuși, aceste cuvinte nu sunt o simplă metaforă, nu e numai un verset dintr-un psalm (Ps. 21, 1), ci ele exprimă o realitate. Care realitate? Doar o suferință fizică? Nu, mult mai mult decât atât. Este un sentiment cumplit al abandonului.
Iisus Hristos a fost și este și Dumnezeu adevărat, dar și Om adevărat, Om deplin. El Și-a asumat umanitatea în integralitatea ei. Ca atare, pe Sfânta Cruce El a gustat moartea până în cea din urmă fibră a ei, moartea deplină, moartea ca separare de Dumnezeu, moartea ca abandon, moartea ca părăsire. Numai așa moartea a fost gustată pe deplin. Și aceasta este moartea – despărțirea de Dumnezeu. De fapt, acum a murit Iisus. Moartea fizică a venit după aceea. Sf. Ap. Pavel zice că El, Iisus, a gustat moartea pentru noi toți. De fapt, într-un fel, toate sentimentele de părăsire pe care le resimte omul atunci când păcătuiește în fața lui Dumnezeu și sufletul lui moare, Iisus le-a cuprins și le-a trăit în propria Sa umanitate. El a gustat moartea pentru noi, toți, suma tuturor morților, tuturor oamenilor de la începutul veacurilor și până la sfârșitul acestei lumi.
Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit? Sunt cuvinte grele, dar, de la acel moment în care a rostit aceste cuvinte, moartea a murit. Și de atunci niciun om nu va mai muri singur. Și de atunci, sfârșitul vieții nu mai este moartea, ci viața este sfârșitul morții. Și orice moarte cu Dumnezeu este, de fapt, un început al vieții.
Și mai avem o datorie noi. Dumnezeu are nevoie de noi pentru ca niciun om să nu se mai simtă singur și părăsit. Știu, atunci când cineva este bucuros, mai repede suntem părtași la bucuria lui. Dar oamenii au nevoie de noi să nu se simtă părăsiți atunci când au trecut printr-un eșec, atunci când se simt inutili, atunci când sunt triști, atunci când sunt părăsiți. Dumnezeu are nevoie de tine, de mine, de noi toți, pentru ca, prin prezența noastră, oamenii să simtă prezența lui Dumnezeu și niciodată, nimeni să nu mai spună Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?.
Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților