Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor.
Numai în harul dumnezeiesc te poţi ruga. Nicio rugăciune nu se poate face fără harul dumnezeiesc. Aduceţi-vă aminte de Înţelepciunea lui Isus Sirah: „Că întru înţelepciune se va grăi lauda, şi Domnul o va îndrepta pe ea” (Isus Sirah 15, 10). Adică, numai Acela care stăpâneşte înţelepciunea cea dumnezeiască poate să-L slăvească, după cuviinţă, pe Dumnezeu. Numai Domnul dă har pentru asta. Când vine harul, spune numele „Hristos”, şi se umple şi mintea, şi inima.
Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu vezi pe Hristos în toate lucrările și gândurile tale, înseamnă că ești fără de Hristos. El este tot ce e mai bun și mai frumos, e totul. Ne strigă mereu: „Sunteți prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeți? Suntem frați! Eu nu vă ameninț cu iadul, ci vă iubesc! Vreau să vă bucurați împreună cu Mine de viață!”.
Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
„(…) Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei… (Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: „Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”.
Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele: de îndată ce am intrat în cameră, Stareţul, care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
L-am rugat, într-o zi, să-mi sugereze o modalitate de rugăciune şi, dacă era posibil, să-mi destăinuie propriul lui mod de a se ruga. Răspunsul a venit prompt şi deplin:
Atunci când iubim fără să urmărim a fi iubiţi, se vor aduna toţi împrejurul nostru ca albinele. Asta este valabil pentru noi toţi.
Într-o zi, în Vinerea Mare, mă aflam la slujbă. Biserica era plină de lume. Ce-am pățit! Citeam Evanghelia și, când am ajuns la „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 24, 46), n-am putut să mai sfârșesc. N-am mai spus „pentru ce M-ai părăsit?” Am fost cuprins de o cutremurare sfântă. Mi s-a tăiat glasul. Dinaintea mea aveam întreaga scenă tragică. Am văzut fața aceea. Am auzit acel glas. Îl vedeam pe Hristos foarte viu.
Rugăciunea plină de durere a lui Hristos în Grădina Ghetsimani continuă neîntrerupt până în zilele noastre, o continuă Biserica noastră și Sfinții ei. Sfântul Porfirie iubea mult această rugăciune, trăia cu ea și ne-a lăsat-o ca prețioasă moștenire spre mântuirea întregii lumi.
Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism. Însă, firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii.
„Când mergi să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine, să fii cu mare băgare de seamă”, i-a spus Părintele Porfirie unui frate. „Să te pregăteşti intens, prin cuminţenie, înfrânare, post şi multă iubire pentru Hristos. Şi să nu treacă mai mult de două săptămâni până la următoarea Împărtăşanie!”
Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8).