Mulți cred că iubirea este suficient să fie purtată în inimă. Dar în viața duhovnicească, iubirea are nevoie de forme prin care să se exprime și să rodească. Metaniile și nevoințele nu sunt un scop în sine, ci mijloace prin care omul ajunge la esență: întâlnirea vie cu Hristos. Dacă ele nu duc la această întâlnire, rămân goale.
Să vă rugaţi pentru rudeniile voastre fără să vă neliniştiţi pentru mântuirea lor, căci altfel pierdeţi comunicarea voastră cu Hrisos şi dovediţi puţinătate de credinţă. Să le încredinţaţi pe toate iubirii şi proniei lui Dumnezeu, şi să vă rupeţi de lume, de rudenii, de părinţi şi de fraţi. Toate acestea pe care le trăiesc asceţii sunt scrise în canonul tunderii în Schima Mare: „Cei ce voiţi – zice Domnul – în urma Mea a veni, cu osârdie lepădaţi-vă de patimile cele lumeşti, de părinţii care v-au născut şi de soţii şi de fraţi şi de prieteni şi de rudenii, de averi şi de case, şi primiţi vrednicia apostolilor Mei”.
Părintele Porfirie povestește:
„Când mergi să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine, să fii cu mare băgare de seamă”, i-a spus Părintele Porfirie unui frate. „Să te pregăteşti intens, prin cuminţenie, înfrânare, post şi multă iubire pentru Hristos. Şi să nu treacă mai mult de două săptămâni până la următoarea Împărtăşanie!”
Sfântul Părinte Porfirie credea în valoarea rugăciunii pentru viaţa duhovnicească şi-şi sfătuia fiii duhovniceşti să se roage necontenit:
Unui frate i-a zis Părintele aşa:
Să nu deznădăjduim, nici să ne grăbim, nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară. Dacă, de pildă, vedeţi o femeie goală sau necuviincios îmbrăcată, să nu rămâneţi la cele din afară, ci să pătrundeţi în sufletul ei. Poate este un suflet foarte bun şi are căutări existenţiale, pe care le manifestă prin acea înfăţişare excentrică.
Odată s-au pornit la sfânt nişte fete „cuminţi” şi în autobuz li s-a alăturat o fată mai puţin „cuminte”, îmbrăcată în pantaloni. Până să ajungă la părintele au încercat s-o spele pe creier, scoţând-o din răbdări:
Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».
Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8).
Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă.
Înainte de rugăciune, omul trebuie să se pregătească prin rugăciune. Rugăciune pentru rugăciune. Ascultaţi ce zice preotul în taină, în timp ce se citeşte Apostolul la Dumnezeiasca Liturghie: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale, şi deschide ochii cugetului nostru spre înţelegerea evangheliceştilor Tale propovăduiri.
Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii.
Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.