Stăpânul lumii întunericului veacului acestuia este diavolul. Cum îl vom înfrunta?

Nu este posibil ca Dumnezeu să fi făcut răul. Poate că întrebarea este cum de există răul sub umbrela iubirii lui Dumnezeu?… Nu cunosc. Sincer, nu știu răspunsul. Dar să întreb și eu ceva. De ce este nevoie ca să cunoască cineva ceea ce întrebi? De ce să ne străduim să aflăm un răspuns care probabil ne depășește și sigur nu ne este de folos? Pe mine nu mă preocupă deloc asemenea lucruri, fiindcă nu mă interesează faptul „de ce”. Important este că există răul și că este puternic și amenință să ne sugrume.

Continuare …

Îmbărbătează-te! Nu te teme! Și ție îți va ajuta Dumnezeu

Te mâhnești pentru soțul mort. Îți faci griji pentru copii. Plângi zi și noapte, în sufletul tău e tulburare și întuneric, înaintea ochilor – ceață și necunoscut. Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ți: bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, și apoi al meu; și copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, și apoi ai mei.
Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să știi că așa trebuia să facă. El știe pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este și aceea ca florile din jur să propășească mai bine.

Continuare …

Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului

Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință
Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre.

Continuare …

Nu condițiile bune de trai asigură o sănătate viguroasă, ci o viețuire sfântă, o viață în Hristos

Nu ajungeți sfinți vânând răul. Lăsați deoparte răul. Îndreptați-vă privirea spre Hristos și El vă va mântui. Ceea ce-l face sfânt pe om este iubirea, închinarea la Hristos, care nu poate fi pusă în cuvinte, nu poate, nu poate… Omul încearcă să se nevoiască, să facă astfel de lucruri și să-și chinuiască ființa din iubire pentru Dumnezeu.
Nici un ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni nu a putut ajunge la duhovnicie fără a se nevoi. Nevoințele sunt trebuincioase. Nevoința înseamnă metanii, privegheri ș.a.m.d., dar nu cu de-a sila. Toate [trebuie] să se facă cu bucurie.

Continuare …

Cum scăpăm de mândrie?

Dacă voieşti să birui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cinstirile, nici hainele scumpe, nici locurile de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpo­trivă, să te bucuri când eşti ocărât şi necinstit şi să te mustri pe tine însuţi că eşti mai păcătos de­cât toţi păcătoşii.

Continuare …

„Dacă n-ai plângere din inimă ai slavă deșartă”

Fățărnicia se naște din slava deșartă (v. Mt. 6,1-2, 5,16). Slava deșartă este dorința și căutarea deșartă a laudei vremelnice, omenești. Slava deșartă apare din adânca necunoștință de Dumnezeu sau din adânca uitare de Dumnezeu, din adânca uitare de veșnicie și de slava cerească. De aceea, în întunecarea sa, ea năzuiește cu nesaț spre dobândirea slavei vremelnice, pământești. Această slavă, la fel ca viața pământească, i se pare un bun veșnic, pe care nimeni și nimic nu i-l poate lua. Căutând nu virtutea însăși, ci numai laudele pentru virtute, slava deșartă se îngrijește și se trudește doar ca să se înfățișeze privirilor omenești sub masca virtuții – și fățarnicul se arată omenirii îmbrăcat în haina unei amăgiri îndoite: în înfățișarea lui se vede o virtute pe care de fapt n-o are deloc, iar în sufletul lui se văd mulțumirea de sine și îngâmfarea, deoarece, mai întâi de toate, el este amăgit și înșelat în sine însuși.

Continuare …

Putem face tot ce vrem, dar liniște și pace nu vom avea

Putem face tot ce vrem, dar liniște și pace nu vom avea. Trăsătura caracteristică a fiecăruia este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem liniștiți și pașnici vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său și în sufletele lor nu-și au loc însușiri din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie căci sufletul lor este călăuzit de Duhul Sfânt. Trebuie să te liniștești. Nu mai lua peste măsură asupra ta grijile lumii acesteia, ci păzește-ți pacea și viețuiește cu Dumnezeu. Să le lăsăm pe toate în grija Domnului.

Continuare …

Atunci când omul se unește cu Dumnezeu, nu mai are ispite

Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viața noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greșeală, de pildă o neatenție, ca altă dată să fim atenți și să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l‑ar fi putut face aghiuță.
Alteori lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm examene și, în loc de rău, diavolul ne face bine. Aduceți‑vă aminte de Bătrânul Filaret care spunea: „Fiule, astăzi n‑am avut nici o ispită, m‑a părăsit Dumnezeu!”.

Continuare …

“Scoateţi apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12, 3) Duminica Samarinencii la Mănăstirea Suruceni

„Fiecare întâlnire a omului cu Dumnezeu este o surpriză. Dar cea mai mare surpriză ne aşteaptă pe toţi la Judecata de Apoi, atât pe cei drepţi, cât şi pe cei păcătoşi. Drepţii se vor minuna pentru că, în smerenia lor, nu s-au socotit niciodată vrednici de mila Domnului; păcătoşii, dimpotrivă, vor aştepta să fie mântuiţi şi, în schimb, vor fi mustraţi de Dumnezeu.” (Arhim Zaharia Zaharou)

Continuare …

Păcatul atrage prin dulceaţă, iar apoi chinuie prin amărăciune

Să ne ruşinăm pe noi înşine, primind simţirea ruşinii şi înjosirii păcatului; să ne osândim pe noi înşine, lăsând glasul conştiinţei ‒ sau al nepărtinitoarei dreptăţi a lui Dumnezeu, care vorbeşte prin conştiinţă ‒ să răsune cu toată puterea; însă pe lângă asta, să ne grăbim în urma vameşului a naşte în sufletul nostru acelaşi strigăt tânguitor: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Continuare …

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” Foarte greu este pentru noi, oamenii lumeşti şi trupeşti, să înţelegem această poruncă. După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, porunca aceasta, s-ar părea, contrazice părerea întregii lumi, căci toţi îi socotesc fericiţi pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani şi pe cei ce plâng îi socotesc nefericiţi. Domnul, însă, în locul celor dintâi îi numeşte fericiţi pe cei din urmă, zicând: „Fericiţi cei ce plâng”, deşi toţi îi socotesc nefericiţi.

Continuare …

Când vorbești cu El, ești dator să știi că nu vorbești la pereți

Odată, l-am dus pe un călugăr nevoitor de la Sfântul Munte la Părintele Porfirie cu mașina mea.
Convorbirea lor, la care am asistat și eu, s-a învârtit în jurul rugăciunii. Călugărul l-a întrebat pe Părintele Porfirie cum trebuie să ne rugăm. Iar părintele l-a întrebat la rândul său pe călugărul acela cum se ruga el. Călugărul i-a răspuns: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

Continuare …

Nimic nu vatămă pe monahi mai tare ca ascunderea gândurilor de către Părinții cei duhovnicești

Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun. S-a întâmplat însă, prin purtarea de grija a iubitorului de oameni Dumnezeu, de-au venit niște frați la bătrânul, pentru folos duhovnicesc. Aceștia l-au întrebat despre gândurile lor.

Continuare …

„Eu sunt calea” a spus El în urmă cu două mii de ani, alegerea este a voastră

Oamenii nu pot urma calea cea dreaptă nu pentru că n-ar avea călăuză, ci pentru că au prea multe. Și încă dintr-o pricină, arătată de Prorocul Ieremía prin aceste cuvinte: „Știu, Doamne, că nu este a omului calea lui, nici bărbat va merge și va isprăvi călătoria sa” (Ieremia 10, 23).
Dar cine ne va arăta calea? Numai Cel în a cărui stăpânire este viața omului. Numai Cel ce ne-a trimis pe acest drum al vieții ne poate fi cale și călăuză.

Continuare …