Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viața noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greșeală, de pildă o neatenție, ca altă dată să fim atenți și să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l‑ar fi putut face aghiuță.
Alteori lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm examene și, în loc de rău, diavolul ne face bine. Aduceți‑vă aminte de Bătrânul Filaret care spunea: „Fiule, astăzi n‑am avut nici o ispită, m‑a părăsit Dumnezeu!”. Voia să se lupte în fiecare zi cu ispitele, ca să fie încununat de Hristos.
Unul puternic, ca Bătrânul Filaret, nu evită ispitele, ci Îi spune lui Hristos: „Trimite‑mi, Hristoase al meu, ispite, și dă‑mi și curaj ca să mă lupt cu ele”. Însă unul slab va spune: „Nu îngădui, Hristoase al meu, să fiu ispitit!”. Și nu ne duce pe noi in ispită… (Mt. 6, 13.) Noi însă, de multe ori, atunci când avem o ispită spunem: „Ei, sunt și eu om. Nu mai pot suporta!”, în timp ce ar trebui să spunem: „Eu nu sunt om. Sunt un ticălos. Dumnezeul meu, ajută‑mă să mă fac om!”. Nu spun ca să fugim noi după ispite, ci, atunci când vin, să le înfruntăm cu răbdare și rugăciune.
În orice iarnă duhovnicească să așteptăm cu răbdare și nădejde primăvara duhovnicească. Cele mai mari ispite sunt de obicei de o clipă și, dacă în clipa aceea le evităm, falanga diavolilor trece și se duce, iar noi scăpăm. Atunci când omul se unește cu Dumnezeu, nu mai are ispite. Diavolul poate face rău îngerului? Nu, căci este ars.
Viața duhovnicească este foarte simplă și ușoară. Noi o facem grea, pentru că nu ne nevoim corect. Cu puțină străduință, cu multă smerenie și încredere în Dumnezeu, oricine poate spori mult. Pentru că acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Iar acolo unde nu există diavol, este firesc să nu existe nici ispite.
Sfântul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos