Prin urmare, o, fraților, să luptăm încă lupta cea bună, să asudăm și mai mult pentru virtute, și mai mult să ne omorâm trupul, și mai mult să ne supunem trupul, încă și mai mult să alungăm patimile, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus (II Corinteni 4, 10), având totdeauna în noi înșine osânda morții. Căci și noi vom muri negreșit, precum și părinții și frații noștri, și ne vom muta de la cele de aici și ne vom duce în locuri străine și vom vedea vederi pe care niciodată nu le-am mai văzut. Și înfricoșător este ceea ce se spune și plin de uimire și de spaimă pentru cel ce are minte. Așadar, să fim pururea cutremurați și înfricoșați, păzindu-ne simțurile noastre, de la auzirea deșartă, de la vederea vătămătoare, de la parfumuri femeiești, de la orice îndeletnicire rea, cu totul să ne aducem prinos lui Dumnezeu, pentru ca, bineplăcându-I Lui, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului
Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință
Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă și odinioară Israel, când era mușcat de șerpi, privind la șarpele de aramă, se tămăduia. Căci știți că gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeți că primăvara este producătoare/ ațâțătoare de sânge: Trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului, și sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârșește cele două îndoite curse. Și noi, așadar, să nu ne mulțumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței.
Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici, Cateheza 1, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 37
Amin ♥️❤️💔