Odată, pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:
Nimic nu este întâmplător în această viaţă…
Invidia, răutatea şi ura vin din mândrie şi din lipsa de dragoste pentru aproapele
Ce să facă, atunci, cei pe care îi tulbură şi îi nelinişteşte oarecum fără voia lor neiubirea şi răutatea, invidia şi ura sau îi tulbură necredinţa?
Învaţă să accepţi că te poţi înşela chiar şi când eşti sigur că ai dreptate…
Smerenia o dobândim în dar de la Domnul pe măsură ce o cerem şi împlinim poruncile Lui, demascând mereu acel insidios „m-ai văzut?” (slava deşartă) şi mulţumind lui Dumnezeu pentru orice faptă care ni se pare bună, pricepând că nimic nu putem face fără El. Învaţă să nu ripostezi, să nu te justifici, să nu ai ultimul cuvânt, să te rogi pentru cei care te jignesc, să accepţi că te poţi înşela chiar şi când eşti sigură-sigură că ai dreptate… Să te bucuri că eşti, să te bucuri că eşti mică! Apoi, poruncile şi Rugăciunea te vor învăţa mereu mai mult.
Trupul se va pierde în pământ, dar sufletul rămâne responsabil pentru tot ce facem
Unui tânăr i-aş spune că viaţa aceasta a noastră, pâmântească, nu se termină aici…Aici pe pământ putem umbla cu înşelătorii, cu minciuni, unii ne cred, alţii nu ne cred, dar e o viaţă mai uşuratică, se poate duce, dar după ce murim…
Omul smerit este gata să slujească tuturor ca un rob
Omul smerit nu vrea să fie mai presus de Învăţătorul său. Întocmai precum Fiul lui Dumnezeu la Cina Cea de Taină S-a ridicat, S-a încins cu ştergar, Şi-a suflecat mânicile şi a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai şi cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit.
Care este rolul și locul rugăciunii către sfinți în viața creștinului ortodox?
Noi credem în sfinți și pentru faptul că, prin viața lor, au devenit exemple pentru viața noastră, deci ni se constituie ca modele, dar și pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi și Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanții, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, pentru că Dumnezeu este atotputernic.
Adevărata educaţie şi adevărata iluminare nu sunt nimic altceva decât o iradiere a sfinţeniei
Educaţia şi practica vieţii nu reprezintă nimic altceva decât prelungirea şi iradierea sfinţeniei. Sfântul emite lumină şi datorită acestui lucru el iluminează şi educă. Educaţia presupune sfinţenia în întreaga sa fiinţă. Adevărata educaţie ne-o oferă, de fapt, sfântul. Fără sfinţi nu există adevăraţi dascăli şi educatori. Nici nu există adevărată educaţie fără sfinţenie. Fără de lumină nu există iluminare. Sfinţenia este sfinţenie prin intermediul dumnezeieştii lumini.
„Oamenii au copii, au griji, cum să se roage neîncetat?…”
– Părinte, dar oamenii au copii, au griji, cum au să poată ei să se roage neîncetat?…
Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Nesfârșit de mare este slava acestui cuvânt, pocăință. Să nu-l mai lăsați să fie „cenușăreasă”! Să fie de astăzi ceasul proslăvirii acestei cenușărese. Aceasta este creația adevărată a omului, aceasta este știința cea cu adevărat a omului, nu știință a elementelor profane, cu care se pot compara oarecum, dar nicicum nu se compară, tot ce este cultură omenească, artă, știință.” (Ieromonah Rafail Noica)
Câteva sfaturi pentru păstrarea păcii sufletești
Trebuie să ne străduim din toate puterile să ne păstrăm pacea sufletească şi să nu ne tulburăm când alţii ne ocărăsc. Pentru aceasta se cuvine să ne abţinem de la orice mânie şi să ne păzim mintea şi inima de orice mişcare nechibzuită.
Prin cuvântul rugăciunii trebuie să-L invităm pe Dumnezeu în cele mai obişnuite clipe ale vieţii noastre
Și ce este păcatul? Vă spun din amărăciunea experienţei mele: este nimic, este moarte. Are o aparenţă de frumusețe, de viaţă, de plăcere, de adâncime, de înţelepciune: minciună! Se poate evita calea asta a păcatului, ca fiul risipitor, dar se poate evita numai prin rugăciune.
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului prăznuită la Mănăstirea Suruceni
„Hristos a purtat trupul nostru în așa fel, încât să nu-l mai poată lepăda și să ne poarte cu El în nesfârșitele veacuri. Dumnezeu a făcut ceea ce am făcut și noi oamenii: S-a supus la cele mai înjositoare ritualuri ale Legii, ca să ne spună: „Unde ai căzut tu, vin și Eu. Unde ești rușinat tu, vin și Eu să fiu rușinat împreună cu tine. Numai și numai să simți că și în iad, în mijlocul leilor, și în dureri, și în întristări sunt și Eu, Dumnezeul tău…” (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos
– Gheronda, atunci când am mereu căderi în nevoința mea, mă cuprinde mâhnirea.
Atunci când e dragoste, toate celelalte îi urmează…
Atunci când e dragoste, toate celelalte îi urmează. Dar dacă-i frică, nu este deloc aşa. Cel ce-şi iubeşte femeia, chiar dacă nu e foarte ascultătoare, o supune cu totul prin iubire. Atât poate fi de grea şi anevoioasă unirea cea de un gând, dacă cei doi nu sunt legaţi prin „tirania dragostei”, încât frica nu o poate îndrepta defel. Pentru aceea, stăruie asupra iubirii, ca una ce este mai puternică decât înfricoşarea.
Viaţa nu poate fi înţeleasă fără schimbare. Numai ce e mort nu se schimbă în lumea noastră
Viaţa este continuitate, val infinit. De aceea, o poate cunoaşte numai acela care îi simte întregul. Adevăratul om este o fiinţă cosmică; experienţa lui trebuie să aibă această dimensiune.
Tendinţa omului este de a se regăsi, adică de a se situa just şi a se întregi. Aceasta înseamnă năzuinţă spre desăvârşire.
De ce deseori drepții suferă, iar păcătoșii sporesc?
Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă, precum și dreptatea este întotdeauna iubitoare. Dumnezeu are în sine bunătate, iubire și dreptate absolută, dar în același timp are și fericire absolută. Iar dreptatea, iubirea și binele se manifestă în această lume având în sine și fericirea. Așadar, când oamenii se îmbogățesc cu ele, în același timp ei câștigă și fericirea. Însă ceea ce se află în afara acestora, adică răul și păcatul, conține în sine suferință și chin.
Fiecare Stareţ transmite prin cuvântul său un mod de viaţă
.. eu nu voi dori să trăiesc în mănăstire aşa cum trăieşte un alt stareţ, ci aşa cum trăieşte Stareţul meu şi cum tâlcuieşte el viaţa monahală prin cuvântul său.
Mijlocul esenţial şi cel mai profund prin care Stareţul îl formează pe ucenic şi îl face conform cu sine este cuvântul. Cu cuvântul îl naşte, îl înnoieşte, îl mântuieşte, i-L insuflă pe Duhul Sfânt, i-L dă pe Hristos.