Trăia cândva o familie evlavioasă în Constantinopol, în frică şi iubire de Hristos. Au hotărât, într-un anumit moment al vieţii lor, ca de atunci să trăiască o viaţă de înfrânare, fără legături trupeşti. Diavolul, însă, îl ispitea pe bărbat cu gânduri de aprindere trupească, încercând să-i slăbească voinţa. Până la urmă, bărbatul a cedat ispitei şi a început să o preseze pe femeie, ca să-i satisfacă poftele trupeşti. Era în Sâmbăta Mare, iar femeia nici n-a vrut să audă. Totul a degenerat în ceartă, iar bărbatul, practic fără să cedeze, a forţat-o pe soţie să-i facă voia. La sfârşit, femeia, extrem de furioasă, pentru a se răzbuna pe soţul ei, fără să-şi dea seama ce spune, s-a blestemat pe sine zicând: „Pentru că n-ai respectat ziua Învierii Domnului, dacă va fi să rămân însărcinată în seara asta, mai bine acest copil să fie luat de diavol, decât să-mi amintească de această siluire!”
Domnul a zis: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da vouă” (In 15, 16) – iar noi nu credem. Noi nu credem nici în rugăciunea noastră, nici că Dumnezeu ne va auzi – nu credem în nimc.
„Dintre toate lucrurile, cel mai ostenitor este să conduci sufletele”, scrie Sfântul Nil. „Cei ce o primesc [sarcina povățuirii] trebuie să se pregătească pentru o luptă obositoare”. Îndrumătorul nu ar trebui să se aștepte să primească din partea ucenicilor săi o ascultare grabnică și de bunăvoie. Nu este deloc ușor să ții în frâu un cal sau un alt animal, dar oamenii, cu a lor personalitate infinit de variată și răutate deliberată, sunt cu mult mai nesupuși.
Ne este de folos să fim uneori certaţi sau îndreptaţi de părinţii noştri duhovniceşti. Frica de mai-marii noştri este mântuitoare. De multe ori numai gândul: „Cum îi voi mărturisi stareţului meu lucrul acesta?” a fost de ajuns ca să mă ferească de păcat.
Cel mai urât lucru în faţa lui Dumnezeu este îndreptăţirea de sine. Şi cel mai mic lucru pe care-l faci, dacă-l agoniseşti pentru a te îndreptăţi, ai pierdut. De aceea starea de pocăinţă este atât de frumoasă.
„Omul trebuie să fie mișcat de năzuința spre Frumusețe. Din cauza că natura noastră este săracă în frumusețe, ea tânjește mereu după ceea ce îi lipsește. Este năzuința care-l împinge pe om să-și refacă acea frumusețe paradisiacă și să-și vindece rănile făcute de urâțenia păcatului.” (Sfântul Grigorie de Nyssa)
Dacă ar întreba cineva „De ce Hristos a făcut ce I-au cerut demonii?”, de ce, adică, le-a îngăduit să intre în turma de porci (Luca 8, 32), i-am putea răspunde că n-a făcut-o ascultând de demoni, ci voind să ne arate multe cu această lucrare a Sa.
Nu pot uita întâlnirea mea cu Părintele Sofronie. Cred ca a avut loc cu 3 ani înainte de adormirea sa. Am întâlnit un om plin de har. Desigur, mi l-am imaginat înainte de a-l cunoaște, din scrierile sale, căci îmi amintesc că citisem cartea despre Sfântul Siluan, care m-a ajutat realmente.
În vreme ce lucrăm, ne putem ruga fie cu buzele, fie înlăuntrul inimii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru puterea mâinilor noastre şi înţelepciunea minţii şi pentru cele materiale pe care ni le-a dăruit, rugându-L, totodată, să îndrepte lucrul mâinilor noastre către un scop bineplăcut Lui. In felul acesta, ne păzim mintea neîmprăştiată.
Un duhovnic contemporan, stareţul Serghie, în deplin acord cu Bătrânul Porfirie şi cu Bătrânul Paisie, pe care i-am amintit mai sus, ne spune: „La baza bolilor sufleteşti se află mândria.
„Dacă diavolul nu prigonea pe creştini şi n-ar fi pornit război împotriva Bisericii, n-am fi avut mucenici. Iar dacă n-ar fi fost mucenici, viaţa noastră ar fi fost tristă şi fără Sărbătoare. Căci ce este egal în valoare cu aceste Sărbători? Adevărata evlavie este de a te închina şi de a cinsti pe cei care au suferit cu răbdare patimi pentru Domnul, şi care s-au pregătit pentru cea mai mare primejdie, moartea. Sfinţii mucenici au ajuns corifei şi înainte stătători. Oameni nemuritori din pricina vieţii lor frumoase, veşnic vii, pentru că au dispreţuit viaţa, au schimbat sângele lor cu împărăţia cerească şi au declarat corpul cel ispititor, binefăcător sufletului.” (Sfântul Cuvios Asterie, episcopul Amasiei)
– Părinte, v-aţi primejduit vreodată în război?