Această întâmplare a fost povestită de o familie ortodoxă greacă, evlavioasă, care locuiește actualmente în Anglia. Cu prilejul unei vizite la locurile sfinte din Grecia, în timp ce se aflau în peninsula Cassandra, s-au oprit în drum la o biserică de acolo.
„Prin tăierea împrejur, oamenii deveneau buni israeliteni, adică poporul ales al lui Dumnezeu. Însă prin Botez și prin viața în Hristos, oamenii devin copii ai lui Dumnezeu, dobândesc înfierea după har și biruiesc moartea. Așadar, tăierea împrejur a lui Hristos a deschis calea spre tăierea împrejur a inimii noastre. O viață ascetică, petrecută aproape de sfintele Taine, ne face mădulare ale Trupului lui Hristos. Prin urmare, smerirea lui Hristos devine pricina a ridicării noastre.” (IPS Ierótheos Vlachos)
Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.
În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.
Se spune că luna ianuarie își trage numele de la zeul Ianus. Oamenii îl iubeau atât de mult pe acest zeu, încât au vrut să-l facă nemuritor și să-i afierosească prima lună din an. I-au făcut și statui, în care îl reprezentau cu două capete: unul de bătrân și altul de tânăr. Cel bătrân binecuvânta anul trecut, iar cel tânăr aducea noul an.
Viaţa lumii acesteia este plină de multe griji şi de suspinuri şi nici unui om nu-i este fără de necaz, ci plină este de înşelăciune şi de toată răutatea.
Nimeni umblând în răutatea păcatului să nu deznădăjduiască, ştiind că pentru boala sufletului leacul sufletesc este pocăinţa. Pentru că prin ea se poate tămădui toată neputinţa şi, chiar stâlpul cel de întărire de ar cădea, poate prin pocăinţă să se îndrepteze.
„Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe dânsul” (Facerea 1, 27).
– Aţi spus că atunci când nu-L mai trăieşti pe Dumnezeu, să crezi că totuşi L-ai simţit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?
Cuvinte în cărţi găsim. Dar înţelegem cuvântul acesta, ca să încolţească şi să-i simţim viaţa? Găsim energia acestui cuvânt, ca în clipa când, să zicem, ne mănâncă lăcomia, să găsim îndulcire în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să simţim: „Păi asta poftea, nu pântecele meu, ci altceva în mine”. Atunci când pântecele s-a umplut şi nu mai are nevoie de mâncare, dacă mai mănânci e lăcomie.
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi.
„A venit Domnul Hristos. Un Prunc. Ce poate să facă un prunc, cu ce poate să deranjeze un prunc? Şi Irod s-a simţit ameninţat. De ce s-a simţit ameninţat? Ce face Dumnezeul nostru Cel adevărat? Ne zgâlțâie. Nu ne lasă aşezaţi acolo unde noi înşine ne-am pus, crezând că aşa suntem şi aşa ne este bine. Dumnezeu nu ne lasă în confortul în care nouă ne place să stăm, pentru că ştie că acest confort, de cele mai multe ori, un confort lăuntric, un confort mental, o mulţumire a noastră legată de felul cum suntem, cum ne descurcăm, este spre pierzarea noastră şi Dumnezeu vrea mântuirea noastră.” (PS Damaschin Dorneanu)
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară înseamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.