Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă, la împătimire.
„Uneori, atunci când ne facem canonul zilnic, nu suntem atenţi, în timp ce atunci când lucrăm şi facem în acelaşi timp şi rugăciunea avem mai multă atenţie. Asta se întâmplă deoarece viaţa duhovnicească se leagă foarte mult de starea psihologică a celui ce se roagă. Dacă psihologic cineva se simte bine şi lucrează, atunci poate face şi rugăciune, sau atunci când are plâns în inimă se poate ruga mai bine. (…)
Sfântul Apostol Petru nu ne spune „lăsaţi în grija lui Dumnezeu grijile voastre cele mari, ci „toată grija”. Cel ce pe toate le poate este în stare să săvârşească, deopotrivă, lucruri mari şi lucruri mici Domnul, Cel ce ne-a izbăvit de cele mai grele suferinţe şi de cele mai mari păcate, poate purta, pentru noi, orice povară.
Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeiești. Împărăția lui Dumnezeu făurește în noi atmosfera Împărăției cerurilor. Rostul creștinilor este să curățească atmosfera în lume și să lărgească Împărăția lui Dumnezeu.
Avva Isaac spune că, atunci când omul se smerește din suflet, el este înfășurat de harul lui Dumnezeu.
Unii oameni au mari dificultăți la spovedanie. Nu știu ce să spună și cum să o spună. Mi se pare că aceștia nu dau importanță curăției inimii. Cine ar putea vreodată susține că gândurile lui, cugetele și mișcările inimii lui au fost întotdeauna ireproșabile și curate? Că inima lui nu s-a întunecat plecându-se spre gânduri spurcate, necurate sau deșarte?
Datorită adâncii ei smerenii, Maica Domnului a atras asupra sa cercetarea plină de har a lui Dumnezeu şi s-a învrednicit de cea mai înaltă chemare. Mândria, plină de ticăloşia îndumnezeirii de sine, i-a aruncat în iad chiar şi pe îngerii din cer. Acum, prin smerenia ei, Maica Domnului se deşertează pe sine de toată zidirea, pentru a-I da lui Dumnezeu tot locul şi toată libertatea să Se sălăşluiască într-însa şi s-o înalţe la cer. Dacă dragostea, cea mai înaltă dintre virtuţi, „îndelung rabdă… nu pizmuieşte… nu se laudă… nu cade niciodată“, după cuvântul Apostolului (1 Cor. 13, 4-8), aceasta este cu putinţă pentru că este întărită şi ajutată de smerenie. Smerenia este calea pe care Dumnezeu Mântuitorul S-a pogorât pe pământ, iar noi suntem chemaţi să ucenicim la şcoala smereniei Sale, ca să devenim pe veci ai Lui. (Arhim. Zaharia Zaharou)
Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci mântuirea lui. A crede că milostivirea lui Dumnezeu este neîndestulătoare pentru iertarea păcatelor grele este totuna cu a spune că dacă arunci în mare un pumn de nisip murdar, ea se va murdări. Nu, ci marea va spăla acel nisip murdar, şi el va pieri în adâncul ei fără fund. (Sfântul Luca al Crimeii)
Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Această săptămână ne aduce aminte de căderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește această cădere și izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tămădui.
Ce să faci atunci când răul te urmărește, când păcatul pare că s-a lipit de tine? Sfânta Maria Egipteanca oferă o soluție: este vorba despre un anumit fel de a trata imaginile din memorie. Metoda Cuvioasei are două corespondente biblice, pe care le explorăm detaliat.
Cu toţii cunoaştem mai mult sau mai puţin viaţa Sfintei Maria Egipteanca. Ştim că de la o vârstă fragedă a trăit în păcat, în patimile trupeşti, cu o fervoare fără saţiu. La un moment dat a vrut să meargă la Locurile Sfinte împreună cu alţi pelerini din Alexandria, oferindu-şi trupul călătorilor din corabie pentru a-şi putea plăti drumul.
În ceasul în care ne vom da sufletul, îngerii îl vor despărți de trup și îl vor urca în văzduh. Atunci toate puterile întunericului vor veni la vămile văzduhului, îl vor înconjura și îl vor cere ca niște turbați. Ei, vor găsi atunci ceva asupra lui? Vor găsi oare fapte rele și voi proprii pe care le-a împlinit în lume și pe care nu le-a îndreptat prin pocăință, nu le-a nimicit prin harul lui Dumnezeu?
Plângem noi, oare, pentru că am întinat și întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu prin păcatele noastre? Că în fiecare zi aruncăm în noroi acest chip prin patimile lumești, prin atracția față de lume, prin necredință, mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beție și prin celelalte patimi, și prin aceasta Îl mâniem din cale-afară pe Creatorul nostru și supărăm îndelunga Lui răbdare?!
În cea de a 5-a duminică din Postul Mare ne amintim de Maria Egipteanca, un chip de sfințenie pe care Biserica ni-l pune în față spre încurajarea noastră.