Să vedem cum vorbește Sfântul Grigorie Palama despre rădăcina patimilor şi curățire în Filocalie (pag. 105): „Dacă patimile există la copii din fire, înainte să devină cugetul lor împătimit, totuși ei nu-şi aduc prin faptă contribuţia la aceasta, ci doar prin îndemnul naturii lor.
Din întâmplările pe care le-am analizat nu se deduc principii abstracte şi teoretice referitoare la starea mireanului căsătorit – într-adevăr, nu ne putem aştepta să găsim teorii într-un izvor cum este Patericul -, însă în exemplele vii pe care ni le înfăţişează, ele ne arată clar că este posibil ca un mirean să fie egal duhovniceşte sau superior unui mare pustnic sau ascet din pustiu. Valoarea proprie vocaţiei monahale nu este negată nicăieri, însă se subliniază că Dumnezeu priveşte la sufletul omului şi nu la starea lui exterioară. Aşa cum dovedeşte apoftegma celor doi călugări din Limonariu, curăţia lăuntrică este totdeauna posibilă, oricare ar fi împrejurările externe.
Tema este a dragostei şi fără dragoste nimic nu se înţelege. Când a cerut cineva lui Hristos care este prima poruncă a Legii, Hristos a zis că a iubi pe Dumnezeu din tot ce ai şi din tot ce eşti.
– Gheronda, văd că orice aș face sau aș spune, mă cuprinde mândria.
Împărtășania este Taina în care, sub chipul pâinii și al vinului, se împărtășește credinciosului însuși Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, înfățișându-se totodată, real și nesângeros, Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.
La o primă vedere, aflăm aici o concluzie care bucură inima cititorului modern. Plenitudinea Sfântului Duh (art. anterior. Dumnezeu dăruieşte Duhul Sfânt tuturor după nevoirea fiecăruia), aşa cum pare să afirme Macarie, este accesibilă tuturor, fie călugăr sau căsătorit, în pustiu sau în oraş.
Iar Sfântul Simeon Noul Teolog, scria:
“Mulţi au fericit viaţa pustnicească, alţii pe cea în obşte sau în chinovie. Alţii doresc să stea în fruntea poporului, să îndemne, să înveţe şi să ridice biserici, hrănindu-se din acestea în chip felurit, trupeşte şi sufleteşte.
Când se va întâmpla aceasta, [că Îl vom aștepta pe Dumnezeu], atunci înlăuntrul acestei tăceri duhovnicești va începe să sufle și mai mult Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este ceea ce mă unește mai mult cu Dumnezeu, ceea ce mă aduce la unirea cu energiile necreate și încep cumva să conștientizez. Atunci Duhul Sfânt care este lumină, cînd intră în mine îmi descoperă adâncurile inimii mele.
Un soi aparte de suferinţă este cea provocată de boli. Cu toţii ne dorim sănătate, dar aproape toţi facem lucruri care ne îmbolnăvesc. Am întrebat cândva pe cineva care fuma: „Dacă ar veni Dumnezeu acum şi te-ar întreba ce să-ţi dea, ce I-ai cere?” „Sănătate, că-i mai bună ca toate!”, mi-a răspuns cu hotărâre, trăgând din ţigară.
„Căci vine ceasul când toate acestea din jurul nostru care par a fi esențiale se vor sfârși, când cele efemere ale lumii vor pieri, când măștile vor cădea și adevărul va ieși la iveală. Acela este „momentul adevărului”, în care se hotărăște veșnicia noastră. Dacă am fi conștienți de importanța acestui „moment al adevărului” oare am mai alerga după atâta zădărnicii cu care ne umflăm mintea și ne irosim sufletul? Oare am mai asculta atâtea voci înșelătoare? Oare ne-am mai bate joc de sufletul nostru făcând lucruri de rușine?” PS Macarie al Europei de Nord.
Statisticienii socotesc că pe fața pământului există un miliard și jumătate de locuitori. Dintre toți aceștia nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-și însușirile minții, să vă poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârșitul veacurilor și ce se va întâmpla cu noi când vom muri. Și toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră nu ne puteau spune în nici un chip, prin însușirile minții lor, cu hotărâre și fără tăgadă, despre sfârșitul lumii, și ce ne așteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu adevărat, cu mințile și cu inimile noastre.