„…După două zile am ajuns în Tesalonic, care pe atunci era sub stăpânire turcească, şi fiindcă de mic copil aveam evlavie la Sfântul Dimitrie, l-am rugat pe prietenul meu Nicolae să mergem să ne închinăm la mormântul Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir.
Cea mai înaltă rațiune se împlinește în mântuirea oamenilor, care este iubirea între ei și Dumnezeu și de aceea nu se poate înfăptui decât prin iubirea lui Dumnezeu care întrece orice iubire. Rațiunea nu e constatarea rece a unor legături între componentele unei lumi pe care egoismul nostru le-a împreunat cu dezbinarea și cu multe suferințe, ci e forța spirituală care ridică aceste legături la înălțimea care bucură pe toți.
Cine nu se roagă cu duhul înfrânt și smerit este ca și cum ar încerca să fixeze boabe de fasole pe un zid de piatră.
Părinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abţine.
Cum dobândim bucuria care nu se ia de la noi niciodată?
Noi cu credința noastră călătorim prin această viață de mii de ani. Noi am dat pentru ea sânge; ea ne-a dat nouă duh. Noi am încercat-o și am aflat că este adevărată, dulce și aducătoare de mântuire. Sfinții noștri sunt vii, și până în ziua de astăzi se arată vii prin numeroase semne și minuni. Puterea electricității se pogoară prin conductori; puterea lui Dumnezeu se pogoară prin sfinți. Părintelui îi place să proslăvească pe fiii Săi iubiți, arătându-și prin ei puterea. Puterea și ajutorul bineplăcuților lui Dumnezeu nu am simțit-o numai noi, creștinii, ci și musulmanii noștri.
Mitropolitul Atanasie de Limasol, într-un cuvânt ținut înaintea dascălilor și elevilor școlilor catehetice din Mitropolie, vorbește despre educația tinerilor în Biserică: dobândirea dragostei de Dumnezeu și de aproapele.
Amintiți-vă că porunca despre smerenie este prima poruncă a Fericirilor – iar de vreme ce este prima este și cea mai însemnată. Ați auzit vreodată cuvântul vestit de Dumnezeu prin Proorocul Isaia: Așa zice Domnul, a Cărui locuință este veșnică și al Cărui nume este sfânt: „Sălășluiesc într-un loc înalt și sfânt și sunt cu cei smeriți și înfrânți, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit și să îmbărbătez pe cei cu inima frântă” (Is. 57,15)?
O combinţie de gânduri. Omul se gândeşte: va fi asta, va fi cealaltă. În realitate nu va fi nimic. El doar îşi face gânduri şi singur se complică. Se gândeşte că pentru proastra lui dispoziţie este altcineva vinovat. Dar nu e aşa, e însuşi omul vinovat.
Cel care vrea să se roage cu minte curată, nu trebuie să afle noutățile ziarelor, să nu citească cărți fără legătură cu viața noastră duhovnicească, mai ales cele care stârnesc patimile, și să nu cerceteze din curiozitate cele care privesc viața celorlalți. Toate acestea aduc în minte gânduri străine, iar când omul încearcă să le lămurească, ele și mai mult tulbură și îngreuiază sufletul.
Întrebare: Tatăl dă toată judecata Fiului. Cum se împacă lucrul acesta Sfânta Treime?
Viața de familie e ca un poligon de testare a calității iubirii noastre. Numai dragostea autentică poate depăși greutățile, poate sprijini în clipa cea grea, poate să nu trădeze, ci să prețuiască ceea ce are, să nu inventeze, ci să privească situația cu ochi lucizi – iar toate premisele născocite, false, idealizarea, visarea se sfârșesc prin dezamăgire, mânie, ciudă, agresiune și tot felul de alte nenorociri.
Să alungăm provocările care ne duc inima în robie silnică, împiedicând transformarea gândului „strecurat de vrăjmaș” în patimă consimțită. Paza gândurilor ne ferește de o astfel de consimțire, de „învârtirea necontenită a cugetării și a închipuirii în jurul lui [a gândului pătimaș]”: „Cel ce cugetă nepătimaș de la început sau respinge prin împotrivire și certare momeala [provocarea], a tăiat dintr-odată toate cele ce urmează”.
Odată, nu eram foarte sigur dacă adoptasem atitudinea cuvenită într-o anumită împrejurare şi i-am mărturisit aceasta Bătrânului:
Se povesteşte că un diavol era foarte îngrijorat pentru că un om, pe care îl avea în primire ca să-l pregătească pentru iad, începuse să meargă la biserică.