Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viaţa duhovnicească, în viaţa duhovnicească îţi iese uneori fără să investeşti, alteori investeşti o viaţă întreagă sufleteşte şi vezi că la capătul vieţii eşti trist.

Continuare …

-Părinte, eu de la vară plec la mănăstire (de tot).

Continuare …

Cred că am mai atins puţin acest subiect în serile noastre, dar merită să vorbim foarte mult despre acest aspect.

Continuare …

Nu mergem la biserică pentru că ascultăm nişte cântări pe care nu le înţelegem si o predică ce nu ne învaţă despre Dumnezeu. Ce părere aveţi?

Continuare …

Nu toţi oamenii de credinţă. Eu cunosc oameni cu credinţă, care sunt foarte fericiţi şi n-au nicio suferinţă. Nu i-a durut măseaua în viaţa lor! M-am dus odată la un moş în Maramureş. Stătea în faţa porţii, aşa, foarte melancolic, şi am zis: Uite, măi, săracul, ce suferă! „Moşule, ce faci aici?” „Ia, şi eu cu munţii.” Ceea ce părea suferinţă era pace.

Continuare …

Să intrăm puţin în rânduiala propriu-zisă a acestei Taine, să vedem ritmul liturgic pe care ea îl imprimă.

Continuare …

În toată credinţa mea este o undă de îndoială; în tot ceea ce fac, sau în tot ceea ce zic. Bănuiesc câteodată că poate Dumnezeu nu e lângă mine; poate nu mă întâlnesc de fiecare dată cu Iisus Hristos sau cu Maica Domnului, sau cu sfinţii, în rugăciunea mea; şi în toată credinţa mea se strecoară, din când în când, şi câte un sâmbure de îndoială. Suntem oameni, şi, oameni fiind, suntem supuşi şi acestei îndoieli care, odată depăşită, întăreşte credinţa noastră.

Continuare …

Pe vremuri, în facultățile de teologie se preda după un manual de filosofie al unui mare profesor, Emilian Vasilescu. Acesta le spunea studenților de la Sibiu: „Toată viața mea am căutat o definiție dată omului și sufletului uman, pe care, în schimb, am descoperit-o după ce am citit sute de tratate și zeci de filosofi, în Molitfelnic, cartea care-l însoțește pe preot de fiecare dată în parohie. Și spunea acolo o cântare din slujba înmormântării: «Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor»”.

Continuare …