A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit. Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu.
Nu poţi să nu iei copilul de la şcoală şi să nu-l întrebi :”Ce-ai făcut la şcoală azi? Ce teme ai pentru mâine? Vrei un sandviş?…”Dacă îl iei de la şcoală şi te îngrijeşti până a doua zi, darmite de la zorii viţeii lui până la zorii vieţii veşnice, oare cum trebuie să te îngrijeşti de el?
Evanghelia nu este dată sector căsătoriţi, sector necăsătoriţi, sector monahi! Este identică, este una pentru toţi. Iar prima fericire spune: Fericiţi cei săraci cu duhul! Adică acei ce se golesc de duhul lor şi se umplu de Duhul lui Dumnezeu.
Ce poate fi greu în a ierta, decât ura! Cum îți învingi ura? Exersând iubirea! Cum exersezi iubirea? Fiind! Creștin înseamnă om care nu poate urî. De aici începeți să lucrați.
S-a expandat un pic teologia aceasta a suferinței, mai ales într-un an trecut în care s-a vorbit foarte mult despre Taina Sfântului Maslu și s-a scociorât tot timpul, ca și cum ai băga într-o rană nevinovată vârful de la scobitoare. Să zici: Ce mai iese? S-au stors toate puroiurile, ca să le arătăm lumii. Suferința nu e darul lui Dumnezeu. Să țineți minte! Rezistența la suferință e darul lui Dumnezeu!
E clar că pentru un creștin, soluția și răspunsul la încercarea lui de a izbăvi mediocritatea din el sunt în întâlnirea cu Mântuitorul Hristos. Există o capacitate a Mântuitorului de a te seduce și de a ridica de fiecare dată nivelul capacității tale de a stoarce informații, de desăvârșire a comunicării.
Spovedim faptele, gândurile sau stările sufleteşti?
Mi-ar fi plăcut să spun în atât de puține cuvinte tot ce înseamnă credința. A spus-o însă Sf. Grigorie de Nyssa în comentariul său „La titlurile Psalmilor”, cu sute de ani înainte. A nu exista întru Tine este a nu exista defel… Și-i spunea aceasta lui Dumnezeu. Curajos om, curajos glas. Unde am pierdut cumințenia celor ce scriau odinioară pentru contemporani?
Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „şi de trăim, şi de murim, ai Domnului suntem”. Deci nu vorbim despre morţi şi vii în Biserică, ci despre pururi candidaţi la înviere. Într-adevăr, dacă cei morţi ar muri, n-am putea face nimic. Dar pentru că cei morţi sunt vii, putem să facem totul pentru ei. Biserica nu este alcătuită doar din Biserica triumfătoare sau doar din Biserica luptătoare, ci din Biserica slujitoare.
Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.
Cum pot să-mi păzesc pacea şi bucuria, să-mi găsesc firescul din mine şi să fiu mai simplu?
„Cum reuşesc să mă apropii de El?”
– Păi eu zic că primul pas l-ai făcut cu această întrebare şi cu faptul că El ai scris cu E mare. E un început.
Viața duhovnicească nu-i altceva decât strădania noastră neîntreruptă de a ne arăta vrednici de suflarea de viață dăruită de Dumnezeu alcătuirii noastre de lut. Nimic altceva nu cere Domnul prin cuvintele Evangheliei, decât să prețuim darul simplității gestului mântuitor!
Băi, fraţilor, aci e o treabă cu ghivint. în primul rând, luaţi legătura cu duhovnicul vostru, care va stabili ritmul de împărtăşire potrivit pentru voi. După spusa Sfântului Nicodim Aghioritul, să ştiţi că există două soiuri de împărtăşanie: unul aflat în altarul inimii noastre în fiecare clipă a vieţii noastre şi unul, o dată în zi şi numai o dată în zi, cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
…Nu ştiu! Nu ştiu ce înseamnă a iubi cu adevărat. Ştiţi voi două feluri de a iubi?! A iubi ca ortodocşii… Cum să aibă Ortodoxia grade de comparaţie? Cel mai Hristos! Există aşa ceva? Hristosul nostru e cel mai Dumnezeu dintre toţi dumnezeii!… Hai, măi, să fim serioşi! Hristos este Unicul Dumnezeu! Atunci, ideea este următoarea: când spun „iubesc!”, pe ce lungime de undă o spun? Poţi să spui despre cineva pe care nu l-ai atins niciodată cu privirea decât prin ecran că-l iubeşti?!
„Deloooc” nu-L exclud pe Dumnezeu! Hristos numai reiki făcea! Vă vând un pont şi vă rog să-l ţineţi minte: ce nu este în liturghie nu este teologie! Când o să ne vedeţi pe noi la liturghie: „încă o pasă energetică, iubiţi credincioşi… înseamnă că s-a dus Biserica! În loc să zică părintele: Pace tuturor!, să îl auziţi: Faceţi o frecţie pe spate cu degetul mare!… Eu respect efortul oamenilor care încearcă să ne facă bine prin terapii complementare, pentru că asta arată că sunt atenţi să nu ne rănească. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să înţelegeţi la un moment dat că toate genurile acestea intrate în cultura română în ultimii ani sunt nişte farafastâcuri, un soi de fariseism al sincretismului.
Vreau să vă spun că această dihotomie maniheică ce spune că în lume nu pot fi decât căsătoriţi şi monahi face parte din modul nostru prost de a gândi Ortodoxia. Vocaţia pentru căsătorie este identică celei pentru monahism şi este identică celei pentru celibat în lume, atunci când există şi o astfel de formă, pentru că este vocaţia pentru Împărăţia Cerurilor. Ori ai vocaţie pentru Împărăţia Cerurilor şi o împlineşti acolo unde rânduieşte Dumnezeu, ori n-ai vocaţie pentru Împărăţia Cerurilor şi nu o împlineşti nici în fustă scurtă, nici cu scufă pe cap; nici cu nădragii peticiţi, nici cu camilafca lungă până dincolo de pământ.