– E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?
E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?
Pr. Constantin Necula
Dacă Hristos ar fi avut un singur moft, mântuirea noastră ar fi fost imposibilă!
O credință care se manifestă numai la vreme de pace nu este altceva decât îmbătare cu apă rece. O credință din care faci numai război și pentru care te pui cap în cap cu toată lumea nu-i altceva decât o credință de scandalagiu. Singura credință lucrătoare și de care, acum, avem nevoie este acea credință care ne ajută să vedem drama celuilalt, să uităm de a noastră, să o purtăm și pe noastră alături de a lui, dar să nu ne scutim niciodată de a fi alături de celălalt, de a lucra, împreună cu celălalt, pentru mântuirea lui.
„Adevărata odihnă nu poate veni decât de la Dumnezeul Care Se odihnește în Liturghie”
Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce înseamnă odihna creștinului. Dar mai este și varianta cealaltă, pe care o știm cu toții: ce bine sforăie creștinul duminica dimineața și zice că Domnul îl iartă, că doar a muncit toată săptămâna!
Tainele Bisericii ne educă pentru Înviere
În primul rând, Tainele Bisericii ne educă pentru Înviere. Un prunc câtă vreme e în pântecele mamei, nu prea știe el la ce îi folosesc ochii, gura, nasul, inimioara…
Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului
Dumnezeu ne dăruieşte suficient de multă minte şi noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înţelegem că viaţa noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalţi. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim şi apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viaţa duhovnicească, în viaţa duhovnicească îţi iese uneori fără să investeşti, alteori investeşti o viaţă întreagă sufleteşte şi vezi că la capătul vieţii eşti trist.
Post cu bucuria Învierii pe chip!
Izgonire fără sfârșit… Așa părea din clipa căderii în ispita mâncării din pomul cunoașterii binelui și răului. Un singur cuvânt de încurajare – în care Tatăl Ceresc spune cum va pune dușmănie între ispititor și femeie, între sămânța acesteia și a diavolului ispititor și cum Urmașul aceleia va zdrobi capul tiranului fără chip – schimba nădejdea iertării în Iertare propriu-zisă, în Iertare veșnică.
Mila lui Dumnezeu ne face să contăm
Suntem și azi în plină parabolă aceasta. Povestită de Hristos Domnul către „unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18, 9). Cam ca acum.
„Dacă tot vine sfârșitul, de ce n-am trăi clipa?”
Jocul perfidului dușman al mântuirii rămâne același cu cel la care L-a supus pe Hristos Însuși (Luca 4, 1-13). Fiecare dintre noi avem propriul ținut al Carantaniei, în care diavolul ne oferă contrafacerile sale. Una dintre contrafaceri este teama de sfârșitul lumii.
Ştiţi care este trăsătura fundamentală de caracter a unui sfânt? Sensibilitatea!
-Părinte, eu de la vară plec la mănăstire (de tot).
Hristosul din noi ne face să fim vrednici de Hristosul din potirul de dinaintea noastră
Cred că am mai atins puţin acest subiect în serile noastre, dar merită să vorbim foarte mult despre acest aspect.
Mai mergeţi la biserică. Vă mai desfundaţi urechile…
Nu mergem la biserică pentru că ascultăm nişte cântări pe care nu le înţelegem si o predică ce nu ne învaţă despre Dumnezeu. Ce părere aveţi?
Cum redobândim Raiul?
Să redobândim Raiul după aceste reguli simple din cale-afară: De nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru din Cer nu le va ierta sau Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii sau Nu vă adunați comori pe Pământ sau Unde este comoara ta, acolo este inima ta.
Rodirea întru răbdare
Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina” Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului” şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună.
Atât valorează o familie şi un neam, cât a înţeles din Evanghelie
În foarte multe cazuri vin oamenii la spovedit înainte de cununie și spun: „Știți, părinte încercăm. Dacă nu merge…”. Și nu-i de râs, că-i de plâns. Dacă nu merge, aruncăm peste gard tot! Toate visele noastre, tot ceea ce am vorbit despre noi, despre copii copiilor noștri…Pentru că o familie nu înseamnă o familie, înseamnă un neam. Pentru că un neam nu înseamnă un neam, înseamnă omenirea întreagă.
De ce oamenii cu credinţă în Dumnezeu sunt încercaţi cu suferinţe?
Nu toţi oamenii de credinţă. Eu cunosc oameni cu credinţă, care sunt foarte fericiţi şi n-au nicio suferinţă. Nu i-a durut măseaua în viaţa lor! M-am dus odată la un moş în Maramureş. Stătea în faţa porţii, aşa, foarte melancolic, şi am zis: Uite, măi, săracul, ce suferă! „Moşule, ce faci aici?” „Ia, şi eu cu munţii.” Ceea ce părea suferinţă era pace.
A fi duhovnic înseamnă a te topi în dorinţa altruistă de a-i sluji celuilalt, pentru ca el să nu se piardă…
Să intrăm puţin în rânduiala propriu-zisă a acestei Taine, să vedem ritmul liturgic pe care ea îl imprimă.
Nu atitudinile exterioare denotă duhovnicia omului
Cum putem dobândi pocăinţa cea adevărată, părerea de rău pentru păcatele noastre?