Părinte, da’ prin ce se ajunge la smerenie?
Prin dragoste…
Dar, la dragoste?
Prin smerenie, tăcere, nemâniere… Să nu judeci pe nimeni, să judeci doar păcatele tale. „Doamne, Tu eşti bun, şi toţi îs buni, numai eu sunt un păcătos, n-am făcut nici un bine. Iartă-i pe toţi şi mă iartă şi pe mine, că eu îi iert../’ Şi, iaca, ai împlinit cuvântul lui Dumnezeu. Nu-i aşa greu, numai că omul nu ştie cum să zică.
Acolo spune că asta-i cea mai mare mărturisire, când mărturiseşti pe Sfânta Treime, iar pe aproapele tău să-l ierţi. Cine-i aproapele tău? Tot omul. Dacă ai iertat şi n-ai ţinut zavistie – ai câştigat pe Dumnezeu. Zavistia este cel mai mare diavol.
Iaca, de la început ei nu vor să se pocăiască. Ai auzit cum era acolo, când o venit un diavol în chip de om la un călugăr şi i-o zis să se roage pentru el să-l facă iar înger în trup, şi i-o răspuns călugărul „dacă vrei să te ierte, zi după mine”.
„Zic.” „Sfinte Dumnezeule…” „Sfinte Dumnezeule…” „Sfinte tare…” „Sfinte tare…” „Sfinte fără de moarte…” „Sfinte fără de moarte…” „Miluieşte-ne pe noi”. „Miluiască-vă pe voi!” Ai văzut cum n-o vrut să zică cum trebuie? Şi călugărul zice „ei, din ăştia eşti?, cară-te de-aici!”. Iaca, ai văzut, aiştia-s dracii care au căzut din ceata a doua îngerească, de asta la canoane acolo îi scoasă peasna a doua, pentru că îngerii din ceata aceea au căzut şi s-au făcut draci, şi ei caută acum să-i prăpădească pe oameni, dar Dumnezeu o să facă minuni şi o să-i aducă la cunoştinţă.
Ieromonahul Selafiil de la Noul Neamț, Dragostea care nu cade niciodată, Editura Cathisma