Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, pe 30 ianuarie / 12 februarie, pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfânta Liturghie, săvârșită în cinstea Sfinților mari dascăli ai credinței, care au trăit ceea ce au învățat și au învățat ceea ce au trăit, a adunat în rugăciune obștea mănăstirii și credincioșii veniți să participe la această Sărbătoare.
Fără smerenie, nicio faptă nu este „binemirositoare”. Este ca și cum am zice: nicio mâncare nu este gustoasă dacă nu-i pui sare! Dacă nu pui smerenie, nicio lucrare de a ta, mică sau mare, nu are har. Nu are nici gust, nici mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu există înlăuntru ingredientele necesare, care vindecă. Mândria este otrava care le pierde pe toate și orice ingredient necesar îl arată cu desăvârșire nefolositor. (Arhimandritul Efrem Filotheitul)
„Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată.” (Sf. Sofronie Saharov)
„Nesfârșit de mare este slava acestui cuvânt, pocăință. Să nu-l mai lăsați să fie „cenușăreasă”! Să fie de astăzi ceasul proslăvirii acestei cenușărese. Aceasta este creația adevărată a omului, aceasta este știința cea cu adevărat a omului, nu știință a elementelor profane, cu care se pot compara oarecum, dar nicicum nu se compară, tot ce este cultură omenească, artă, știință.” (Ieromonah Rafail Noica)
„Lumina cea adevărată S-a arătat și luminare tutror se dăruiește. Se botează cu noi Hristos, Cel ce este mai presus de toată curăția. Pune sfințenie în apă și curățire sufletelor se face aceasta. Pământesc lucru este acesta ce se vede şi mai presus de ceruri, ceea ce se înţelege. Prin baie este mântuirea, prin apă Duhul şi prin afundare se face înălţarea noastră la Dumnezeu…” (Utrenia Botezului Domnului)
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, în ajunul Botezului Domnului, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa, alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. După încheierea slujbei, a fost oficiată Sfințirea cea mare a apei.
„Prin tăierea împrejur, oamenii deveneau buni israeliteni, adică poporul ales al lui Dumnezeu. Însă prin Botez și prin viața în Hristos, oamenii devin copii ai lui Dumnezeu, dobândesc înfierea după har și biruiesc moartea. Așadar, tăierea împrejur a lui Hristos a deschis calea spre tăierea împrejur a inimii noastre. O viață ascetică, petrecută aproape de sfintele Taine, ne face mădulare ale Trupului lui Hristos. Prin urmare, smerirea lui Hristos devine pricina a ridicării noastre.” (IPS Ierótheos Vlachos)
„A venit Domnul Hristos. Un Prunc. Ce poate să facă un prunc, cu ce poate să deranjeze un prunc? Şi Irod s-a simţit ameninţat. De ce s-a simţit ameninţat? Ce face Dumnezeul nostru Cel adevărat? Ne zgâlțâie. Nu ne lasă aşezaţi acolo unde noi înşine ne-am pus, crezând că aşa suntem şi aşa ne este bine. Dumnezeu nu ne lasă în confortul în care nouă ne place să stăm, pentru că ştie că acest confort, de cele mai multe ori, un confort lăuntric, un confort mental, o mulţumire a noastră legată de felul cum suntem, cum ne descurcăm, este spre pierzarea noastră şi Dumnezeu vrea mântuirea noastră.” (PS Damaschin Dorneanu)
Colindele sunt cântare şi rugăciune! Ele sunt un memorial poetic popular al slujbelor de Crăciun auzite în biserică; un conţinut profund, exprimat într-o melodie simplă. Acest adevăr se observă mai cu seamă în Colindele tradiționale sau populare. Când ne rugăm într-o biserică ortodoxă pictată, simțim că nu ne rugăm singuri, ci împreună cu sfinții. Tot astfel, în colinde, nu cântăm singuri, ci în grupuri sau cete de colindători, precum odinioară cetele de îngeri de la Betleem. (PF Părinte Patriarh DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român)
„Eram acoperiţi de rănile păcatelor şi patimilor, a venit Doctorul sufletelor şi ne-a tămăduit… Eram în lanţurile robiei – a venit Slobozitorul şi a rupt legăturile noastre… Apropiaţi toate acestea de inima voastră şi primiţi-le cu simţămintele voastre – şi atunci nu vă veţi putea ţine să nu strigaţi: „Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!”. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
În peșteră mică vii să Te mărginești, Cel ce din fire ești neîncăput, ca să mă mărești pe mine, cel micșorat prin călcarea poruncii… (Canonul Înainteprăznuirii, cântarea a 5-a)
„S-a născut dulcele Iisus ca să ne nască din nou pe noi. S-a făcut om, pentru ca să ne arate modul în care putem să-L urmăm și să imităm faptele Lui. Ne-a lăsat porunci pentru ca să nu ne rătăcim alături de cale și să pășim în întuneric. A luat trup dulcele Iisus pentru că noi să ne bucurăm de această fericită înrudire. Să devenim frați ai lui Hristos și fii ai Preacuratei Sale Maici. Și, în cele din urmă, să devenim întru toate următori lui Hristos și fii după har ai Tatălui Ceresc…” (Sfântul Iosif Isihastul)
„Cele sfinte, Trupul și Sângele lui Hristos, sunt numai pentru cei care sunt sfinți. Dar nimeni nu este Sfânt, decât Unul Sfânt Iisus Hristos. Și astfel, la nivelul jalnicei „vrednicii” omenești, ușa este încuiată; nu există nimic ce putem oferi și care ne-ar face „vrednici” de acest Dar Sfânt. Într-adevăr nimic, cu excepția Sfințeniei lui Hristos Însuși, pe care El în nesfârșita Sa dragoste și milostivire ne-a împărtășit-o și nouă, făcându-ne „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt” (I Petru 2, 9). Sfințenia Sa, și nu a noastră, este aceea care ne face sfinți și astfel „vrednici” a ne apropia și a primi Sfintele Daruri” (Pr. Alexander Schmemann)
În istoria creștinismului, veacul al IV-lea este numit „de aur” datorită marilor Sfinți, cu trăire strălucitoare și învățătura de credință adevărată, printre care se numără și Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei, cinstit de Biserica Ortodoxă la data de 12/25 decembrie.
„Dumnezeu nu tună şi fulgeră împotriva nerecunoscătorilor, nici nu îi blestemă, ci doar îi dojeneşte cu blândeţe, întrebându-i pe cei ce I se închină: „Dar ceilalţi copii ai Mei unde sunt? Unde sunt ceilalţi? Unde sunt puternicii care cârmuiesc peste neamuri cu puterea Mea? Unde sunt bogaţii care s-au îmbogăţit cu avuţiile Mele? Unde – părinţii ai căror fii cresc şi sporesc din a Mea putere? Unde – învăţătorii cărora Eu le dau ştiinţă şi înţelepciune? Unde – bolnavii pe care i-am vindecat? Unde – păcătoşii ale căror suflete le-am curăţat de păcat ca de lepră? N-am dat Eu sănătate la mii şi mii, iar aici la rugăciune sunteţi numai zeci? N-am dat lumina soarelui la milioane, iar de mulţumit Îmi mulţumiţi numai o sută? N-am împodobit câmpiile cu roade şi n-am înmulţit turmele voastre, şi doar câţiva îngenuncheaţi, slăvindu-Mă?” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Mt. 5, 5-8)
Dacă la orice treaptă pierdem viziunea sărăciei noastre şi ne îmbătăm de ce avem, acolo ne-am oprit, şi oprindu-ne, şi de acolo cădem şi se va lua de la noi şi ceea ce încă nu avem şi ceea ce credem că avem. (Pr. Rafail Noica)