„Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată.” (Sf. Sofronie Saharov)
În Duminica a XXXII-a după Rusalii, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Suruceni, pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Această Duminică, cunoscută ca Duminica lui Zaheu, marchează începutul pregătirii sufletești pentru una dintre cele mai profunde perioade duhovnicești ale anului: perioada Triodului. Învățăturile acestei perioade ne călăuzesc spre înțelegerea celei mai înalte lucrări a vieții: descoperirea inimii și transformarea noastră în adevărate chipuri ale lui Dumnezeu, capabile să-L întâlnească față către Față.
Dumnezeu nu ne uită, nu ne pierde din vedere în pofida păcatelor care ne pot ține departe de El. Căci, indiferent cât de adânc ne-am scufunda în păcat, El nu ne părăsește niciodată, și, asemenea lui Zaheu, ne așteaptă să-L căutăm cu inima smerită și cu dorința de a-L întâlni.
„Oricât de mult ne-am fi întinat inima prin păcat, vine vremea când asemenea lui Zaheu vom tânji şi noi să-L cunoaştem pe Domnul, să aflăm Cine este El. Oricât de adâncă ar fi bezna păcatului în care ne-am afundat, mai devreme sau mai târziu vine clipa când nu vom mai putea nesocoti problema veşniciei. Intreaga noastră viaţă de până atunci ne va apărea ca o uriaşă trădare faţă de Dumnezeu, o jignire nedreaptă adusă Ziditorului nostru. Duhul nostru însetează după cele veşnice, pentru că am început să vedem deşertăciunea a tot lucrul ce nu poartă pecetea veşniciei. Acest moment este deosebit de important, căci soarta noastră veşnică atârnă în întregime de calea pe care o vom alege”, ne spune arhim. Zaharia Zaharou.
Așa s-a întâmplat și cu Zaheu. Văzându-L pe Iisus, primindu-L în casa sa, în viața sa, Zaheu a devenit alt om. De aceea, Mântuitorul a încheiat dialogul cu Zaheu cu cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Este esențial să înțelegem că pentru schimbarea vieții, avem nevoie ca Dumnezeu să intre în sufletele noastre, doar așa vom avea șansa ca viețile noastre să se înnoiască.
„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. O, fraţilor, vă daţi seama că aceste cuvinte sunt şi pentru noi? Că noi suntem păcătoşii pentru care Domnul, Viteazul, a venit pe pământ? Negrăita iubire pentru noi L-a adus din ceruri să caute pe cei pierduţi, să mântuiască pe cei păcătoşi! Uitaţi-vă la Zaheu cel mic, care în dorinţa de a-L vedea pe Domnul s-a înălţat. Hristos Se apropie de noi cum s-a apropiat şi de el atunci, împresurat de o mare de oameni, unii drepţi iar alţii cârtitori. Să alergăm, să ne înălţăm ca să-L vedem. Nimic, din tot ce-a fost şi din tot ce este, nu-i atât de vrednic de privit. Să ne ridicăm din drumul mocirlos pe care ne-am târât până acum; să ne urcăm într-un copac înalt. El va veni, cu siguranţă va veni la noi. Preafericit cel pe care îl va chema dulcele glas, glasul din a cărui dulceaţă se adapă îngerii!,” ne încurajează Sfântul Nicolae Velimirovici.
Să punem aceste gânduri adânc în inimile noastre și, pe măsură ce ne apropiem de Postul Mare, să nu uităm exemplul lui Zaheu vameșul. Cu hotărârea noastră fermă și cu ajutorul lui Dumnezeu, să căutăm să trăim în schimbare, întru pocăință și îndreptare. Să nu uităm că, indiferent cât de mult am căzut, Hristos vine mereu către noi, ne așteaptă să ne ridicăm și să-L urmăm.