„Lumina cea adevărată S-a arătat și luminare tutror se dăruiește. Se botează cu noi Hristos, Cel ce este mai presus de toată curăția. Pune sfințenie în apă și curățire sufletelor se face aceasta. Pământesc lucru este acesta ce se vede şi mai presus de ceruri, ceea ce se înţelege. Prin baie este mântuirea, prin apă Duhul şi prin afundare se face înălţarea noastră la Dumnezeu…” (Utrenia Botezului Domnului)
Sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. După încheierea slujbei, a fost oficiată Sfințirea cea mare a apei.
Fiecare Sărbătoare bisericească reprezintă rememorarea unui eveniment care, deși a avut loc în trecut, ni se descoperă din nou, oferindu-ne posibilitatea de a-l trăi tainic în prezent. Astfel, putem deveni martori ai dumnezeieștii Arătări, făcându-ne, la rândul nostru, subiecte ale îndumnezeirii, ceea ce a fost, de altfel, și scopul venirii în lume a Mântuitorului Hristos.
Hristos a venit în lume ca un mic Prunc, unind firea dumnezeiască și cea omenească în persoana Sa. Fiul lui Dumnezeu a devenit și Fiul Omului, nu pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși, pentru ființele pierdute, pe care le-a iubit cu dragostea Sa jertfelnică. După cum spune părintele Alexander Schmemann: „Primind botezul lui Ioan, Hristos Se identifică cu toți oamenii, cu toți păcătoșii, fără nici o excepție, care au nevoie de iertare, de mântuire, de renaștere. El Se identifică cu fiecare dintre noi. Prin botezul Său, El mărturisește că nu a venit ca să judece și să piardă, ca să ne dea legi și precepte din exterior, din înălțimea desăvârșirii Sale, din Dumnezeirea Sa, ci pentru a Se uni cu noi, după ce S-a făcut unul dintre noi, pentru a ne face să participăm la viața desăvârșită și fără de păcat.”
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), spune Sfântul Ioan Botezătorul despre Mântuitorul Hristos. Fiul lui Dumnezeu Își asumă toată greutatea păcatului omenesc și a căderii umane, iar, afundându-Se în apele Iordanului, El face ca aceste ape, ce simbolizează „apele morții, chipul pieirii” (după cum le numește mitropolitul Antonie de Suroj), să devină purtătoare ale întregului rău, venin și moarte aduse de păcat.
„Astăzi Ioan se atinge de creștetul Stăpânului”, își pune degetul pe creștetul lui Hristos, și toate se înfricoșează, pentru că era păcătos și s-a sfințit. Simțiți cât de multă sfințenie, cinste și slavă ne dă nouă Domnul atunci când mâna noastră nu numai că se apleacă peste capul Lui, așa cum a făcut Ioan, ci când El Se pleacă întru totul peste fiecare mădular al organismului nostru trupesc și duhovnicesc? Şi oare ce parte din noi nu atinge creștetul Domnului, inima Lui, pieptul Lui, picioarele Lui și toate câte au lucrat la slava omului, la mântuirea neamului nostru păcătos? Când Domnul ne-a descoperit lucruri atât de minunate, cum mai este cu putință să mai întâmpinăm într-un mod sărăcăcios, mincinos, păcătos, uscat, noul an pe care ni l-a început Dumnezeu? Să fim întotdeauna uimiți înaintea Domnului, așa cum au fost puterile cerești și Iordanul!” – ne îndeamnă Arhimandritul Emilianos Simonopetritul.
Să mulțumim dar Domnului pentru Iordan, pentru Botezul Său și pentru botezul nostru. Chiar dacă ne simțim adesea nevrednici și adânciți în grijile vieții, să nu uităm că, așa cum Ioan și-a pus mâna pe crestetul lui Hristos, tot așa trebuie să punem și noi inima și ochii noștri pe El, străduindu-ne să trăim în sfințenia pe care ne-a dăruit-o prin Taina Botezului.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.