„Nesfârșit de mare este slava acestui cuvânt, pocăință. Să nu-l mai lăsați să fie „cenușăreasă”! Să fie de astăzi ceasul proslăvirii acestei cenușărese. Aceasta este creația adevărată a omului, aceasta este știința cea cu adevărat a omului, nu știință a elementelor profane, cu care se pot compara oarecum, dar nicicum nu se compară, tot ce este cultură omenească, artă, știință.” (Ieromonah Rafail Noica)
Numeroși creștini s-au adunat în Duminica după Botezul Domnului la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Am sărbătorit Naşterea şi Botezul lui Hristos. După ce am parcurs acestea, Evanghelia de astăzi ne spune cum Mântuitorul Hristos Și-a început lucrarea.
Propovăduirea pocăinței reprezintă temelia învățăturii Proorocilor, precum și a Însuși Mântuitorului Hristos. De la Începutul ieșirii Sale la propovăduire, Hristos a spus: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” Pocăiţi-vă! Nu aveţi pur şi simplu o „părere de rău”, ci schimbați-vă, reorientaţi-vă viaţa.
Această chemare la schimbare este explicată de Mitropolitul Antonie de Suroj: „Pocăinţa nu trebuie confundată cu remuşcarea, nu înseamnă să-ţi pară foarte rău de ceea ce nu a mers bine în trecut. Pocăinţa este o atitudine activă, pozitivă, care constă în a te îndrepta în direcţia potrivită. (…) Nu ar trebui să ne lăsăm vreodată amăgiţi de gândul că a deplânge trecutul este un act de pocăinţă. Face parte din ea, desigur, dar pocăinţa rămâne nereală şi stearpă atâta timp cât nu ne-a determinat să facem voia Tatălui. Avem tendinţa de a crede că ar trebui să nască emoţii plăcute, şi adesea ne mulţumim cu emoţii, în loc de schimbări reale, profunde.”
Pocăinţa este o stare pozitivă, nu negativă. După cum ne explică și Episcopul Kallistos Ware: „Pocăinţa nu este descurajare, ci aşteptare ardentă: nu sentimentul că te afli într-un impas, ci că ai găsit o ieşire; nu de ură de sine, ci de afirmare a adevăratului eu, cel după Chipul lui Dumnezeu. Căinţa nu însemnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus, spre iubirea lui Dumnezeu; nu în urmă cu reproş, ci înainte cu încredere. Să priveşti nu ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos. Privită astfel, în sensul ei pozitiv, pocăinţa nu mai apare doar ca un act singular, ci ca o atitudine permanentă.”
Pocăința este uşa care scoate din întuneric şi duce în lumină. Deci cel care nu intră în lumină, n-a trecut frumos prin ușa pocăinţei; căci dacă ar fi trecut, ar fi fost în lumină. Iar cel ce nu se pocăieşte, păcătuieşte, pentru că nu se pocăieşte: „Căci cine ştie să facă binele şi nu-l face, păcat are” (Iacov 4, 17).
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.