Fără smerenie, nicio faptă nu este „binemirositoare”. Este ca și cum am zice: nicio mâncare nu este gustoasă dacă nu-i pui sare! Dacă nu pui smerenie, nicio lucrare de a ta, mică sau mare, nu are har. Nu are nici gust, nici mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu există înlăuntru ingredientele necesare, care vindecă. Mândria este otrava care le pierde pe toate și orice ingredient necesar îl arată cu desăvârșire nefolositor. (Arhimandritul Efrem Filotheitul)
Duminica Vameşului şi a Fariseului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie. Această Duminică marchează, din punct de vedere liturgic, începutul uneia dintre cele mai frumoase perioade ale anului bisericesc – Triodul. Această perioadă este o invitație la o profundă revizuire duhovnicească a ființei noastre. Ne îndeamnă să ne vedem propriile păcate, slăbiciuni și neputințe, pentru ca astfel să tânjim după îndreptare și să dobândim starea de pocăință. Pocăința presupune dorința sinceră de a reintra în comuniune cu Dumnezeu și de a simți, în inimă, bucuria întâlnirii cu El.
Triodul cuprinde cele 40 de zile ale Postului Mare, la care se adaugă primele trei săptămâni dinaintea intrării în Post și culminează cu Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Primele două Duminici ale acestei perioade ne pun înainte două pilde deosebit de semnificative pentru urcuşul duhovnicesc pe care-l începem: Pilda Vameşului şi a Fariseului (Lc 18, 10–14) și Pilda Fiului risipitor (Lc 15, 11–32).
Pericopa evanghelică a vameşului şi fariseului a fost așezată la începutul Triodului pentru a-i transmite un tâlc adânc și pentru a ne insufla cele cu adevărat trebuincioase în nevoința noastră. Ea vine cu îndemnul spre smerenie, virtute esențială pe calea pocăinței. Mântuitorul Hristos, pe Care-L cinstim prin acest post, este Domnul Crucii și al Smereniei. El este Cel Care Se leapădă de Sine și Cel Care îi cheamă și pe ceilalți să facă același lucru, pentru ca, în final, să se bucure împreună cu El de Înviere. La această virtute nu putem ajunge decât trăind în El și urmând calea Sa. „Dobândirea acestei smerenii dumnezeiești constă în faptul de a ne găsi oarecum tot timpul la sfârșitul Postului Mare, din a trăi în toate zilele Crucea și Patima lui Hristos, pentru a-L însoți în mișcarea ascendentă a Învierii Lui și a descoperi atunci experimental, în lumina Paștelui, că smerenia e o însușire a Firii dumnezeiești și mișcarea naturală a Iubirii,” ne spune ieromonahul Makarios Simonopetritul.
Cum poate învăța cineva smerenia? Îndreptându-și privirea către Hristos, Care a spus: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11, 29). Arhimandritul Zaharia Zaharou ne arată că „smerenia este o însușire a dumnezeirii. Toată lucrarea lui Dumnezeu pe pământ a fost un act de smerenie și bunătate, un act de pogorâre pentru a afla oaia cea pierdută, lăsând la o parte toată slava, luând asupra Sa rușinea Crucii pentru a mântui lumea.” Astfel, smerenia se învață raportându-ne întreaga viață la Dumnezeu. Această învățătură este frumos exprimată și în cântarea de la Utrenia acestei Duminici: „Arătatu-Te-ai, Stăpâne, ucenicilor Tăi şi arătatu-le-ai lor smerenie înaltă, căci încingându-Te cu ştergarul peste mijloc şi spălându-le picioarele, le-ai poruncit să urmeze acest obicei.” Smerenia pe care ne-o descoperă Hristos este cea care înalță sufletul și conduce spre mântuire, așa cum o vedem întrupată în rugăciunea vameșului.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.