În peșteră mică vii să Te mărginești, Cel ce din fire ești neîncăput, ca să mă mărești pe mine, cel micșorat prin călcarea poruncii… (Canonul Înainteprăznuirii, cântarea a 5-a)
„S-a născut dulcele Iisus ca să ne nască din nou pe noi. S-a făcut om, pentru ca să ne arate modul în care putem să-L urmăm și să imităm faptele Lui. Ne-a lăsat porunci pentru ca să nu ne rătăcim alături de cale și să pășim în întuneric. A luat trup dulcele Iisus pentru că noi să ne bucurăm de această fericită înrudire. Să devenim frați ai lui Hristos și fii ai Preacuratei Sale Maici. Și, în cele din urmă, să devenim întru toate următori lui Hristos și fii după har ai Tatălui Ceresc…” (Sfântul Iosif Isihastul)
„Cele sfinte, Trupul și Sângele lui Hristos, sunt numai pentru cei care sunt sfinți. Dar nimeni nu este Sfânt, decât Unul Sfânt Iisus Hristos. Și astfel, la nivelul jalnicei „vrednicii” omenești, ușa este încuiată; nu există nimic ce putem oferi și care ne-ar face „vrednici” de acest Dar Sfânt. Într-adevăr nimic, cu excepția Sfințeniei lui Hristos Însuși, pe care El în nesfârșita Sa dragoste și milostivire ne-a împărtășit-o și nouă, făcându-ne „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt” (I Petru 2, 9). Sfințenia Sa, și nu a noastră, este aceea care ne face sfinți și astfel „vrednici” a ne apropia și a primi Sfintele Daruri” (Pr. Alexander Schmemann)
În istoria creștinismului, veacul al IV-lea este numit „de aur” datorită marilor Sfinți, cu trăire strălucitoare și învățătura de credință adevărată, printre care se numără și Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei, cinstit de Biserica Ortodoxă la data de 12/25 decembrie.
„Dumnezeu nu tună şi fulgeră împotriva nerecunoscătorilor, nici nu îi blestemă, ci doar îi dojeneşte cu blândeţe, întrebându-i pe cei ce I se închină: „Dar ceilalţi copii ai Mei unde sunt? Unde sunt ceilalţi? Unde sunt puternicii care cârmuiesc peste neamuri cu puterea Mea? Unde sunt bogaţii care s-au îmbogăţit cu avuţiile Mele? Unde – părinţii ai căror fii cresc şi sporesc din a Mea putere? Unde – învăţătorii cărora Eu le dau ştiinţă şi înţelepciune? Unde – bolnavii pe care i-am vindecat? Unde – păcătoşii ale căror suflete le-am curăţat de păcat ca de lepră? N-am dat Eu sănătate la mii şi mii, iar aici la rugăciune sunteţi numai zeci? N-am dat lumina soarelui la milioane, iar de mulţumit Îmi mulţumiţi numai o sută? N-am împodobit câmpiile cu roade şi n-am înmulţit turmele voastre, şi doar câţiva îngenuncheaţi, slăvindu-Mă?” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Mt. 5, 5-8)
Dacă la orice treaptă pierdem viziunea sărăciei noastre şi ne îmbătăm de ce avem, acolo ne-am oprit, şi oprindu-ne, şi de acolo cădem şi se va lua de la noi şi ceea ce încă nu avem şi ceea ce credem că avem. (Pr. Rafail Noica)
„Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăţie numit şi cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: veniţi, aflat-am pe Cel Dorit.” (Condacul Sfântului)
Căutaţi ajutor şi ocrotire? Cine vă va ajuta şi vă va ocroti, dacă nu Eu? Căutaţi doctor? Cine vă va vindeca dacă nu Eu, doctorul sufletelor şi al trupurilor? (…) Nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de mine? De cine poate fi mai lesne să vă apropiaţi? Pe toţi îi chem şi îi primesc: veniţi la Mine. Vă temeţi să cereţi? Cine a cerut de la Mine cu credinţă şi Eu nu i-am dat? Păcatele vă opresc să veniţi la Mine? Eu pentru păcătoşi mi-am pus sufletul. Mulţimea păcatelor vă tulbură? Milostivirea Mea covârşeşte toate păcatele întregii lumi. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi! (Sfântul Tihon de Zadonsk)
Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. (Mitropolitul Kallistos Ware)
„Bunurile de acum sunt curgătoare și trecătoare, se mișcă permanent și trec de la unul la altul, precum mingea pe terenul de fotbal. Și nu este nimic mai sigur pentru cel care le deține, decât că le va pierde odată cu trecerea timpului, sau din invidie. Dimpotrivă, cele viitoare sunt statornice și permanente, niciodată nu se pierd, nu trec de la unul la altul, nu înșală nădejdile celor care se încred în ele. „Cine este înțeleptul, ca să le priceapă pe acestea?” (Osea 14, 10)..” (Sfântul Grigorie Teologul)
„În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiți și de aceea eșuează. Corect este să nu te intereseze dacă alții te iubesc sau nu, ci dacă tu îl iubești pe Hristos și pe oameni. În felul acesta îți va fi plin sufletul.” (Sfântul Porfirie Kafsokalivitul)
Cine a fost rănit de viață, cine șovaie, neștiind pe ce cale să o apuce, trebuie să-i cheme în ajutor pe Arhangheli ca să-l învețe cum trebuie să trăiască: „Arhangheli ai lui Dumnezeu, care ați fost rânduiți de Dumnezeu Însuși ca să ne dați învățătură și înțelepțire, învățați-mă ce cale să aleg, calea pe care voi merge ca să plac Dumnezeului meu!”. (Sfântul Serafim al Dmitrovului)
În Duminica a XXI-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.
„Omul trebuie să fie mișcat de năzuința spre Frumusețe. Din cauza că natura noastră este săracă în frumusețe, ea tânjește mereu după ceea ce îi lipsește. Este năzuința care-l împinge pe om să-și refacă acea frumusețe paradisiacă și să-și vindece rănile făcute de urâțenia păcatului.” (Sfântul Grigorie de Nyssa)
„Dacă diavolul nu prigonea pe creştini şi n-ar fi pornit război împotriva Bisericii, n-am fi avut mucenici. Iar dacă n-ar fi fost mucenici, viaţa noastră ar fi fost tristă şi fără Sărbătoare. Căci ce este egal în valoare cu aceste Sărbători? Adevărata evlavie este de a te închina şi de a cinsti pe cei care au suferit cu răbdare patimi pentru Domnul, şi care s-au pregătit pentru cea mai mare primejdie, moartea. Sfinţii mucenici au ajuns corifei şi înainte stătători. Oameni nemuritori din pricina vieţii lor frumoase, veşnic vii, pentru că au dispreţuit viaţa, au schimbat sângele lor cu împărăţia cerească şi au declarat corpul cel ispititor, binefăcător sufletului.” (Sfântul Cuvios Asterie, episcopul Amasiei)
„In iad nu este pocăință, nici schimbare. Ceea ce va rodi cineva în acest stadion al vieții de aici, aceea îl va însoți veșnic! Ne referim aici la aceasta iarăși ca la o poziție importantă care ne preocupă în mod real. In afara trupului nostru ele ne apasă la învinuirea chinuitoare în fața paznicilor veșnici ai iadului, dar și pe dinlăuntru ne chinuiesc nebunia și iuțimea patimilor sălbatice pe care le-am câștigat ca o pradă rușinoasă prin viața trândavă și fără luare aminte!” (Pr.Iosif Vatopedinul)