Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, pe 30 ianuarie / 12 februarie, pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfânta Liturghie, săvârșită în cinstea Sfinților mari dascăli ai credinței, care au trăit ceea ce au învățat și au învățat ceea ce au trăit, a adunat în rugăciune obștea mănăstirii și credincioșii veniți să participe la această Sărbătoare.

Sfinții Trei Ierarhi nu au fost doar mari teologi și învățători ai Bisericii, ci și modele vii de trăire creștină. Au trăit în asceză, dedicându-se studiului, rugăciunii și lăsându-se cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Nu s-au limitat la propovăduirea Evangheliei prin cuvânt, ci au transpus-o în fapte, devenind păstori devotați, apărători ai credinței ortodoxe și sprijinitori ai celor aflați în nevoie.

În vremuri de frământări și erezii, Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur au luptat pentru păstrarea dreptei credințe și pentru unitatea Bisericii. Prin scrierile lor, au oferit răspunsuri profunde și actuale la numeroase provocări, rămânând peste veacuri lumini călăuzitoare pentru creștinii de pretutindeni. Deși fiecare avea un stil distinct în exprimarea teologică, toți trei împărtășeau aceeași dorință arzătoare de a-L face cunoscut lumii pe Hristos cel Viu.

„Au fost învățători ai vieții practice și ai teoriei, asceți lucrători ai trezviei, curăției și rugăciunii, de Dumnezeu văzători și teologi. După Sfântul Grigorie Teologul, este un lucru măreț să vorbească cineva despre Dumnezeu, dar și mai mare este curățirea sufletului, de vreme ce înțelepciunea lui Dumnezeu nu sălășluiește în sufletul necurățit. Aceeași teologie o mărturisesc și Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, acesta din urmă subliniind adeseori că o viață stricată devine piedică în calea înțelegerii dogmelor și adevărurilor înalte ale credinței noastre. Am putea spune că învățătura Sfinților Trei Ierarhi, atunci când o abordăm prin prisma propriilor lor premise, lărgește inimile noastre, făcându-le să guste dulceața Adevărului Bisericii,” menționează părintele Moise Aghioritul.

„Voi sunteți lumina lumii. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” – aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos sunt alese de Biserică pentru a defini și a prezenta chipurile luminate și luminătoare ale Sfinților Trei Ierarhi, pe care îi prăznuim astăzi. Sfinții Trei Ierarhi ne cheamă și pe noi la o asumare mai autentică a credinței, nu doar în exterior, ci înlăuntru, în profunzimea inimii. „Când spun Sfântul Vasile cel Mare, văd în el, în viața lui, ortodoxia cea adevărată. La fel și în viața Sfântului Grigorie Teologul. La fel și la Sfântul Ioan Gură de Aur. Numele lor se identifică, de fapt, cu însăși credința pe care au trăit-o. Asta ar trebui să învățăm de la ei: să nu existe o separație între ceea ce mărturisim și ceea ce trăim în viața de zi cu zi.„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor”, spune chiar Evanghelia de astăzi. Însă faptele noastre bune nu sunt pentru lauda noastră, nu pentru ca oamenii să ne pună pe piedestaluri și să spună: „Iată ce oameni buni sunt acești creștini!” Nu pentru noi! Ci „ca să se slăvească Tatăl vostru Cel din ceruri.” „Dumnezeu Se slăvește prin fiii Săi”, ne îndeamnă PS Damaschin Dorneanu.

Pentru noi, cei de astăzi, Sfinții Trei Ierarhi rămân făclii de lumină, călăuzindu-ne drumul credinței spre mântuire. Citindu-le viețile și urmându-le pilda, mărturisim alături de psalmist: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” și ne rugăm, împreună cu imnograful inspirat: „Ca aceia ce ați fost la obicei întocmai cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.