
„Iubite Părinte Dionisie, bucură-te! Noul An să fie binecuvântat de către Preasfântul Prunc din Betleem!


„Iubite Părinte Dionisie, bucură-te! Noul An să fie binecuvântat de către Preasfântul Prunc din Betleem!

Despre spre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:

Rolul femeii în familie este același cu rolul bărbatului în familie. Doi oameni, bărbat și femeie, vin împreună la Biserică pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Scopul cel mai de seamă al unirii lor în căsătorie este să se completeze unul pe altul prin darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu și, astfel, să dobândească acea desăvârșire duhovnicească pe care le-a hărăzit-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Iar bunul pe care l-au dobândit prin viața lor împreună îl transmit mai departe copiilor lor. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice că taina aceasta este mare în Hristos (cf. Efeseni 5, 32), adică viața de căsătorie este o viață deosebit de creatoare la toate nivelele, dacă se împlinește în Hristos. Acestea sunt numai câteva aspecte ale acestei teme deosebit de vaste, despre care am putea vorbi la nesfârșit.

Era o familie evlavioasă ce avea nouă copii. Soțul era foarte evlavios și plin de zel în cele duhovnicești. Literalmente voia să le facă pe toate ca un călugăr.

Tu, adultul, părintele, eşti cel care creează atmosfera din casă, eşti cel care face să răsune casa de râsete sau de plânsete. Tu eşti cel care impune starea de spirit. De exemplu, dacă pe covorul proaspăt curăţat tocmai ţi-a spart copilul un pahar plin cu suc, şi cioburile s-au răspândit în toată casa, iar sucul… probabil că nu va mai ieşi la spălat, ce faci? Începi să ţipi la copil, să-l faci cu ou şi cu oţet… sau îi spui „nu-i nimic, lasă că o să strâng eu cioburile şi o să curăţ covorul; nu-i nimic, se mai întâmplă..”?

Am băgat de seamă că în ziua de azi copiii, mai ales cei ce studiază, sunt vătămaţi de cei de acasă. Deşi sunt copii buni, se netrebnicesc [devin neputincioși]. Nu gândesc corect; au o nesimţire jignitoare. Părinţii lor îi netrebnicesc şi îi strică. Deoarece părinţii au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu ducă lipsă de nimic. Nu cultivă mărimea de suflet la copiii lor, ca să se bucure atunci când sunt în lipsă. Fireşte, o fac cu gând bun.

Vaso și Taki s-au căsătorit de tineri, Vaso era o femeie bună și pioasă, în timp ce Taki, deși era și el un om bun, nu era apropiat de biserică.

Toate catehismele şi cărţile de învăţătură ortodoxe definesc căsătoria ca o „Taină a Bisericii”. La prima vedere, această definiţie poate părea ciudată; căsătoria a fost şi este practicată, de creştini şi de necreştini, de atei, de generaţii întregi de fiinţe umane care nu au ştiut niciodată sensul cuvântului „Sfântă Taină”.

Foarte mulţi soţi se plâng adeseori unul de celălalt, fiindcă nu reuşesc să deosebească în marile greutăţi ale vieţii de familie planul bun al lui Dumnezeu. De pildă, unul se plânge că femeia lui este capricioasă, alta – că bărbatul ei este mânios. Când Stareţului Paisie Aghioritul i s-a atras atenţia asupra acestui fapt, acesta, zâmbind, a zis:

Sunt tot felul de cărţi despre educaţie scrise de parcă părinţii ar fi deja sfinţi şi odraslele lor ar trebui, prin urmare, să fie tot sfinte. De fapt, părinţii înşişi cad fără încetare în păcat, şi copiii văd încă din scutece păcatul în jurul lor. Şi atunci, cum să îi pedepsească cei ce n-au fost în stare să dezrădăcineze păcatul din ei înşişi, ba şi-au stricat singuri copiii? Oare nu vom auzi glasul Domnului: „Mai întâi scoate bârna din ochiul tău”?

Tebuie să învățăm să ne vedem propria greșeală, când ajunem la vreo neînțelegere. De pildă, îmi amintesc că o pereche a venit la Părintele Sofronie ‒ erau certați ‒ și era limpede că unul era mai vinovat ca celălalt.

– E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?

Aflaţi însă cum se căsătoreau cei vechi şi faceţi ca ei!

Preoteasa este prima credincioasă din parohie. Este „caseta de prezentare”. Alături de ea, formezi „biserica de acasă”, iar din comuniunea voastră puteţi obţine multe beneficii. Şi cu siguranţă, reușita sau eșecul vostru ca și clerici este și opera soţiilor voastre.

Părinte, părinţii mei sunt divorţaţi; mama m-a adus la credinţă, tata e împotriva lui Dumnezeu. De cine să ascult?

Mulți bărbați, din toate timpurile și locurile, mărturisesc că s-au întors la Hristos, că au lăsat înșelăciunea și păcatul, și au venit la adevăr și lumină, că au luat drumul harului, că s-au izbăvit de patimile tiranice datorită soțiilor lor creștine. Acestea s-au făcut instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. De aceea Îl și preaslăvesc pe Dumnezeu, Care le-a dăruit astfel de soții creștine.

Este dovedit faptul că credința comună în Dumnezeu reprezintă o temelie puternică, fără ca asta să însemne că neapărat e criteriul unic sau e singurul criteriu pentru a lua în căsătorie pe cineva. Poate să meargă la biserică, poate să fie evlavios, se poate spovedi, însă nu ne potrivim ca și caractere. Dacă nu mă potrivesc cu celălalt, asta nu înseamnă că el e o persoană rea. Nu ne potrivim. Nu putem trăi împreună. Sau îl simt răspângător. Poate fi sfânt, însă eu nu îl vreau. Cum să fac? Este răspângător și la chip și la toate ale sale. Nici acesta nu este un criteriu unic.